Guvern sau cetățeni? De partea cui sunt băncile centrale?

De mai bine de zece ani, politica Băncii Centrale Europene a fost una ultraexpansionistă. Fie că a fost o perioadă de criză, de recuperare, de creștere sau stabilizare, BCE a continuat relaxarea cantitativă, adică a achiziționat în mod agresiv active financiare și obligațiuni guvernamentale sau corporative, pentru a injecta capital în economie. În acest fel a crescut masa monetară și riscul inflației. Cei care au apărat această politică au spus mereu că ”nu există inflație”.

”În primul rând, ei spun că nu există inflație – de parcă scumpirea în medie cu 2% în timpul crizei, în timp ce salariile au scăzut cu 20%, nu ar fi inflație.

Apoi, ei spun că este vorba despre măsuri temporare, de parcă nu ar dura de zece ani.

Apoi, spun că vina creșterii prețurilor o au companiile sau un alt dușman extern.

Este important să înțelegem că orice creștere a cantității de bani nu este o politică neutră. De pe urma ei beneficiază cei care primesc primii acești bani, adică guvernele. Însă sunt afectate salariile și economiile celor care nu pot să cumpere active financiare, adică cei mai săraci”, scrie economistul Daniel Lacalle.

”Când vorbim despre prețul activelor financiare, avem cu siguranță inflație în acest moment. Dobânzile negative pentru obligațiunile suverane ale unor state cu solvență scăzută duc în mod clar la inflație masivă. Creșterea continuă a prețurilor activelor financiare duce și ea la inflație. Iar toate astea sunt cauzate de politica monetară a băncilor centrale.

Indicele prețurilor de consum reflectă bine prețurile bunurilor pe care le cumpărăm ocazional, însă ascunde creșterea prețurilor bunurilor pe care le cumpărăm zilnic. Orice cetățean european vede că turismul și tehnologia pot să devină mai ieftine, ca rezultat al competiției și inovației, însă bunurile pe care le cumpărăm zi de zi s-au scumpit mai mult decât arată indicele preturilor de consum.

Apoi, inflația a crescut și când vine vorba de prețul locuințelor și serviciilor. Potrivit Eurostat, prețul mediu al locuințelor și chiriilor a crescut mult peste ceea ce arată indicele prețurilor de comnsum, mult peste salariile reale și economiile oamenilor. Asta înseamnă că ne îndreptăm spre inflație masivă, o inflație subestimată de indicele prețurilor de consum.

Putem vedea că există inflație când vine vorba de prețul educației și serviciilor medicale. Si aici prețurile au crescut peste ceea ce arată indicele prețurilor de consum. La fel se întâmplă și cu alimentele proaspete.

Apoi, trebuie spus că suprataxele nu sunt luate în calcul în cazul unor componente vitale ale indicelui prețurilor de consum, precum energia.

Per total, modul de calcul al indicelui preturilor de consum nu reflectă creșterea reală a costului coșului zilnic.

Realitatea este că prețurile nu cresc din acuza vreunui factor extern, ci datorită devalorizării monedei, care reduce puterea de cumpărare. Faptul că inflația în Europa este mai mică decât era atunci când statele din zona euro aveau propriile monede arată că euro este o monedă mai puternică decât monedele pe care le aveau aceste țări. Asta mai înseamnă că zona euro are un surplus comercial suficient de mare cât să facă față politicilor Băncii Centrale Europene care erodează puterea de cumpărare.

Protestele din Europa împotriva creșterii costului vieții de zi cu zi – vestele galbene din Franta, spre exemplu, nu au fost întâmplătoare. În același timp, BCE ne spunea că ”nu există inflație”. Însă nu e deloc prudent să spui că nu este inflație fără să iei în calcul prețurile unor bunuri si servicii – chirie, alimente, sanătate, educație – și fără să iei în calcul faptul că prețul activelor financiare e explodat ca urmare a politicilor BCE.

În Statele Unite avem aceeași situație, cu o politică monetară expansionistă, cu o creștere a preturilor la bunuri și servicii, uneori de trei ori mai mare decât creșterea prețurilor reflectată în indicele prețurilor de consum. Un studiul publicat de Bloomberg arată cât de periculoase sunt cheltuielile neproductive. Ele duc la o scădere abruptă a salariilor, ca rezultat al unei creșteri tot mai palide a productivității. Bloomberg mai arată că inflația nu este doar mai mare decât ce arată indicele prețurilor de consum, ci este mult mai mare, când ne raportam la cei mai săraci cetățeni.

Inflația a ajuns la cea mai mare rată din lutimii cinci ani. Datele din Germania și SUA sunt îngrijorătoare. Ele arată că inflația crește mai repede decât au preconizat băncile centrale și guvernele și că inflația este limitată doar de nivelul redus al componentei energetice. Însă prețul energiei va crește în următoarele luni, după ce petrolul s-a scumpit cu 22% în primele două luni ale anului 2021, iar utilitățile s-au scumpit cu 6-15% în aceeași perioadă.

De fapt, dacă analizăm costul vieții plecând de la bunurile pe care le folosim cel mai des, ne dăm seama ca, în 2020, pentru categoriile cele mai sărace prețurile au crescut de trei ori mai mult decât o arată indicele prețurilor de consum. Dacă este să luăm în calcul explozia prețurilor activelor financiare, care i-a îmbogățit pe cei capabili să cumpere asemenea active, observăm cum se cască falii sociale și mai mari. Această distrugere a bogăției a devenit evidentă în prima lună din 2021.

Spre exemplu, în Germania, prețurile produselor intermediare au avut cea mai mare creștere din ultimii trei ani. Prețul energiei a sărit cu 6,8%, iar la asta se adaugă și introducerea taxei pentru dioxidul de carbon, în ianuarie 2021.

Mulți analiști cred că această inflație este temporară și se datorează redeschiderii economiilor dezvoltate și revenirii prețurilor. Așa este și probabil inflația va scădea în a doua jumătate a anului 2021. Însă cu bunurile și serviciile pe care le cumpărăm nu se va întâmpla asta. Creșterea prețurilor acestora va fi mult mai mare decât orice creștere a salariilor reale și decât creșterea reflectată de indicele prețurilor de consum.

Presiunea aceasta va duce la și mai multă inegalitate, îi va afecta în primul rând pe cei săraci și pe cei din clasa de mijloc, ale căror salarii stagnează în timp ce cresc prețurile la produse fără de care nu se poate trăi. Între timp, vor crește prețurile activelor financiare, însă săracii și clasa de mijloc nu vor beneficia de acest efect al politicii monetare. În acest fel se va ajunge la apariția unei clase sociale de zombie, care nu vor fi capabili să își revină din punct de vedere economic într-o lume în care crizele și revenirile economiei alternează cu repeziciune.

Care este marele risc? Riscul este o creștere a inflației, iar băncile să nu poată pune capăt relaxării cantitative, de teamă să nu arunce guvernele în insolvență. Puse să aleagă între consumatori și guverne, majoritatea băncilor centrale vor alege să fie de partea guvernelor.

Banca Centrală Europeană și alte bănci centrale ar trebui să nu mai ignore efectul devalorizării monedei asupra costului vieții. Dacă aceste politici vor continua, lucrurile se vor agrava și asta ar putea duce la revolte sociale semnificative.”