Guvernarea corporatistă în era capitalismului de supraveghere (II)

4. Corporațiile (și statele „civilizate” care le susțin) practică un dublu standard în privința sancțiunilor aplicabile încălcărilor drepturilor omului

Un regim totalitar din sud va fi aspru sancționat pentru genocid, dar corporația occidentală care i-a vândut armament sau i-a oferit finanțare pentru a susține „revoluția” nu va fi sanționată în niciun fel.

Un regim terorist arab, african sau sud-asiatic va fi interzis global (la fel și „exponenții” săi), dar o corporație occidentală care face afaceri ultra-profitabile cu sau pe seama acestui regim terorist va fi apărată de toți avocații, de toate ong-urile de protecție a drepturilor omului, de toți influencerii, de toate sistemele judiciar și de toți politicienii cu putere de decizie.

5. Este un adevăr contra-intuitiv, dar indeniabil: trăim în plin neo-feudalism.

În lumea „noastră” globalizată, corporațiile transnaționale și statele care le susțin lucrează permanent la ruperea barierelor legale, culturale și istorice naționale, pentru a-și putea plasa mai bine produsele și serviciile și pentru a acapara resursele disponibile cu banii care circulă la nivel global sub formă de datorie. Este ceea ce se numește neo-liberalism, întrucât aceste libertăți au un caracter unilateral – doar fluxurile de produse, servicii, bani și resurse naturale care îi au ca beneficiari pe marii neo-feudali ai economiei au beneficiul lipsei de granițe și bariere legale naționale, iar nu și restul lumii. Omul normal trebuie să se supună regulilor pe care puternicii zilei sunt liberi să le impună, de pe poziția unor creatori originari ai unui drept a-național, nesupus suveranității niciunui stat. Omul normal trebuie să fie legat de glie, pentru a nu mai putea urca în ascensorul social. Aerul rarefiat de la ultimele etaje este doar pentru privilegiați.

Adevărul e că actorii sociali și economici puternici, influenți, chiar sunt privilegiați, inclusiv când încalcă drepturile omului, iar cetățenii obișnuiți, mai ales cei marginalizați, mai ales cei periferici, sunt privați de drepturile și libertățile lor fundamentale și prin faptele pentru care marii actori economici și sociali globali sunt imunizați din punctul de vedere al răspunderii.

Este un injust și imoral dezechilibru de putere (imbalance of power) din care rezultă, în mod „natural”, încălcări ale drepturilor omului, precum și o ocultare sistematică a acestor încălcări, prin intermediul mass-media și al social media, aservite puternicilor zilei. Nu este de mirare că multe încălcări ale drepturilor omului rămase nesancționate sunt atribuite unor subsidiare cu sediile în țările sărace sau periferice ale corporațiilor multinaționale, unde sursele de informare, sistemele judiciare și societatea civilă sunt slabe și incapabile să facă față barajului informațional al mass-media globale.

Corporațiile globale sunt unicii câștigători ai globalizării – în goana lor permanentă după profit și resurse se implică în (sau cauzează) grave și extinse încălcări ale drepturilor omului în teritoriile de peste mări în care activează, dar executivii lor sunt rareori prinși și sancționați. Dacă se întâmplă să apară câte un țap ispășitor, atunci i se aplică doar amenzi penale, unele chiar negociate cu procurorii pecuniariști de tip american, orientați către câștigul bănesc. Aceste amenzi nu sunt aproape niciodată imputate executivilor corporațiilor sau patronilor lor (reali sau oameni de paie ai stăpânilor din umbră). Sarcastic și cinic, aceste amenzi se regăsesc în costul produselor și serviciilor pe care (nu putem să nu) le cumpărăm de la ele pentru că there is no alternative (TINA). Și da, aceste corporații – dictatori, care sunt și corporații – infractor, continuă să existe chiar și după ce devin penale, deși ar trebui să fie decăzute din drepturi sau dizolvate.

De ce se întâmplă asta?

Corporațiile globale nu doar că susțin financiar „elitele” politice sau tehnocratice internaționale, europene sau locale, direct sau prin ONG – uri sponsorizate de ele, dar se implică deseori și în campaniile guvernamentale de persecuție a criticilor sistemului, atâță flacăra războiului și, în unele cazuri, participă activ la crime de război ori crime contra umanității, pentru care este absolut necesară o conspirație globală a tăcerii.

Violările drepturilor omului sunt comise în contexte specifice, dar mereu cu scopul de a atinge anumite ținte economice, sociale, militare sau politice, operațiuni ample, intinse pe decade sau secole, la care statele „civilizate” se asociază sau la care instigă.

Când corporațiile merg mână în mână cu statul, care le asigură „spatele” cu forța armată, vorbim, pur și simplu, de fascism. Statul care se asociază corporațiilor majore are și calitatea de „proprietar” al armatei, al poliției și al sistemului judiciar, dar și poziția autoritară de emitent al regulilor normative, permanent defavorabile omului de rând și favroabile corporației – dictator.

Guvernarea corporatistă în era capitalismului de supraveghere (I)