Guvernul a decis să oblige cazinourile să emită bilete de intrare

Jucătorii şi vizitatorii cazinourilor vor plăti un bilet de intrare de 20 lei, cu o perioadă de valabilitate de 24 ore, în timp ce localurile cu jocuri tip slot-machine vor fi obligate să emită bilete de intrare de 5 lei pentru jucători, a decis Guvernul prin modificarea Codului Fiscal.

Cazinourile vor fi obligate să emită bilete de intrare tuturor persoanelor, indiferent dacă sunt sau nu jucători, dar localurile cu jocuri tip slot-machine va trebui să emite bilete de numai pentru jucători.

„Organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activităţii cazinourilor şi de jocuri tip slot-machine permit accesul în locaţiile autorizate numai pe baza unui bilet de intrare, valabil pentru 24 ore în intervalul 08.00-08.00, pentru fiecare persoană. Persoanelor cărora li s-a eliberat bilet de intrare au obligaţia să-l păstreze, pe toată perioada cât se află în incinta locaţiei în care se eliberează astfel de bilete”, se arată în ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern pentru modificarea Codului Fiscal.

Pentru lipsa biletelor de intrare vor fi aplicate amenzi de 200-500 lei pentru persoane fizice, respectiv de 2.000-5.000 lei pentru persoane juridice.

Biletele de intrare vor fi emise în condiţii stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor.

Taxele percepute pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, precum şi taxa de acces vor fi vărsate la bugetul de stat, din care 1,5% vor fi transferate anual la Fondul cinematografic şi 3,5% la Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.