Bâlbe la cel mai înalt nivel. Guvernul a anunţat public convocarea CSAT-ului sâmbătă, Preşedinţia transmite tot public că nu e vorba de aşa ceva.
Guvernul a transmisun comunicat în care se afirmă că premierul Victor Ponta a fost informat de convocarea unei ședințe CSAT pentru ziua de sâmbătă și că l-a împuternicit pe vicepremierul Gabriel Oprea să îl reprezinte și să participe la această reuniune.
„Primul-ministru Victor Ponta a fost informat de convocarea unei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pentru ziua de astăzi, la ora 17,00. Ca urmare a absenței sale din București, primul-ministru a luat decizia de a-l împuternici pe vicepremierul Gabriel Oprea să participe și să îl reprezinte la aceasta ședință”, se arată în comunicatul Guvernului.
În replică, purtătorul de cuvânt al președintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, a precizat pentru Agerpres că nu a fost convocată pentru sâmbătă nicio ședință a CSAT, ci este vorba despre o ședință de lucru la care preşedintele l-a invitat și pe premierul Victor Ponta.