Guvernul de tranziţie din Tunisia a demisionat. Noul executiv va fi dominat de islamişti

Guvernul tunisian de tranziţie al lui Beji Caid Essebsi, format după înlăturarea de la putere a regimului preşedintelui Zine el-Abidine Ben Ali, şi-a prezentat oficial demisia miercuri, urmând să rezolve problemele curente ale ţării, până la învestirea viitorului executiv, informează AFP. Parlamentul rezultat în urma alegerilor de pe 23 octombrie şi-a început lucrarile, iar în baza unui acord între primele trei formaţiuni politice, va fi format un nou executiv. Acesta va fi dominat de partidul islamist Ennahda, al cărui lider, Hamadi Jebali, va fi noul premier al Tunisiei.

Potrivit acordului, noul preşedinte al ţării va fi liderul partidului Congresul pentru Republică, Moncef Marzouki. Preşedintele parlamentului, care va avea rol de Adunare Constituantă, va fi liderul Forumului Democratic pentru Muncă şi Libertăţi, Mustapha Ben Jafaar.

Partidul islamist Ennahda va prelua portofoliile Externelor, Internelor şi Justiţiei în noul guvern şi va păstra Apărarea şi Finantele. Conducerea Băncii centrale va reveni tot Ennahda. Al doilea partid ca putere, Congresul pentru Republică, va prelua Transporturile, Tineretul şi Sportul şi Reforma Administrativă, iar cel de al treilea partid va prelua portofoliul Sănătăţii din noul guvern.

Premierul interimar Caid Essebsi, care a preluat guvernarea ţării la sfârşitul lunii februarie 2011, la o lună şi jumătate după fuga fostului preşedinte Ben Ali, a prezentat demisia echipei sale preşedintelui ad-interim Foued Mebazaa, a anunţat TAP.

Adunarea Constituantă tunisiană, creată pe baza rezultatului scrutinului, s-a reunit marţi pentru prima dată pentru a-şi alege preşedintele, în persoana lui Mustapha Ben Jaafar, lider al partidului Ettakatol.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.