Guvernul înfiinţează Agenţia pentru administrarea bunurilor sechestrate

Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri, 10 decembrie, un Memorandum prin care se înfiinţează, în subordinea Ministerului Justiţiei, o agenţie dedicată gestionării bunurilor sechestrate în cadru procesual-penal, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.
„Noua structură va deveni operaţională până la sfârşitul lunii martie 2015 şi va dispune de 30 de posturi, rolul ei fiind de a administra bunurile sechestrate în cadrul unor proceduri penale, activitate care, în prezent, se realizează de mai multe instituții, ceea ce creează dificultăți în gestionarea și, ulterior, valorificarea acestora. În acelaşi timp, noua structură va avea un rol de coordonare şi decizie, în cooperare cu ANAF, a activităţii de valorificare a bunurilor confiscate”, se precizează în documentul citat.
Potrivit lui Robert Cazanciu, ministrul Justiţiei, „înfiinţarea acestei structuri în cadrul MJ va permite ca bunurile care în prezent se depreciază pe durata procedurilor judiciare, pierzându-și din valoare, să fie corect şi eficient administrate astfel încât în final să avem un grad cât mai ridicat de valorificare a acestora şi, implicit, să alimentăm bugetul de stat cu sume cât mai mari de bani”.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.