Guvernul scuteşte de la poprire salariile angajaţilor AVAS

Fondul de salarii de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va fi exceptat de la executările silite prin poprire, potrivit unei măsuri decise miercuri de Guvern, au declarat, joi, pentru AGERPRES, surse oficiale.   Potrivit acestora, măsurile adoptate miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, se vor aplica până la 1 septembrie, dată până la care […]

De cotidianul.ro - Autor

Fondul de salarii de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va fi exceptat de la executările silite prin poprire, potrivit unei măsuri decise miercuri de Guvern, au declarat, joi, pentru AGERPRES, surse oficiale.   Potrivit acestora, măsurile adoptate miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, se vor aplica până la 1 septembrie, dată până la care […]

Fondul de salarii de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va fi exceptat de la executările silite prin poprire, potrivit unei măsuri decise miercuri de Guvern, au declarat, joi, pentru AGERPRES, surse oficiale.

 

Potrivit acestora, măsurile adoptate miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, se vor aplica până la 1 septembrie, dată până la care Parlamentul este aşteptat să adopte o lege privind deblocarea activităţii AVAS.

Activitatea AVAS a fost blocată din cauza deciziilor judecătoreşti de poprire a conturilor instituţiei, cei circa 260 de angajaţi ai Autorităţii rămânând cu salariile neplătite.

La sfârşitul lunii martie, Senatul a adoptat proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcţionarea AVAS, care prevede executarea obligaţiilor de plată din veniturile rezultate din activitatea de privatizare.

După cum se arată în expunerea de motive care însoţeşte actul normativ al Guvernului, la momentul actual, conturile AVAS sunt poprite în baza unor titluri executorii deţinute de diverse persoane, printre care şi foştii păgubiţi de la Fondul Naţional de Investiţii (FNI), în valoare totală de aproximativ 174 milioane de lei.

De asemenea, în documentul citat se arată că această situaţie de blocaj financiar pune în pericol, pe de o parte, funcţionarea AVAS şi, pe de alta, duce la imposibilitatea recuperării creanţelor prevăzute în titluri executorii.

Soluţia propusă prin actul normativ este ca sumele alocate de la bugetul de stat să fie utilizate pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare ale instituţiei, iar din cele rezultate din activitatea de privatizare şi valorificare a activelor statului să fie acordate despăgubirile în baza titlurilor executorii.

Camera Deputaţilor este camera decizională în acest sens. AGERPRES

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.