(VIDEO) Halep era s-o facă lată!

Simona Halep a învins-o marți, cu mari emoții, pe slovena Polona Hercog (46 WTA) în primul tur al turneului WTA de la Praga, scor 6-1, 1-6, 7-6(3).

Acesta a fost primul meci oficial al româncei de la reluarea circuitului de tenis, întrerupt de pandemia de coronavirus, și a avut o desfășurare spectaculoasă.

Primul set a fost la discreția Simonei (6-1), cu doar mici poticneli din partea româncei.

În setul doi, Halep a început cu break, dar apoi jocul său s-a destrămat, în vreme ce Polona s-a mișcat din ce în ce mai bine. Slovena și-a adjudecat setul secund cu același scor, 6-1.

În setul decisiv, Simona a pierdut ocazia de a se desprinde la 4-1 și apoi de a închide meciul pe propriul serviciu la 5-3 pentru ea. Jucătoarea româncă a ratat apoi 6 mingi de meci! S-a ajuns în cele din urmă la tie-break, unde Simona a fost mai bună și a câștigat meciul.

„Mă deranjează jocul ei (n.r. al Polonei Hercog), nu mă simt comod cu acest stil, am simțit-o de fiecare dată. Am început bine, dar apoi a schimbat cu multe lovituri scurte, m-a surprins. Trebuie să fiu pregătită, să îmi ajustez jocul. Mă bucur totuși că sunt în turul secund. Mă bucur și că sunt din nou pe teren”,  a declarat Simona Halep, după meci.

Simona Halep va juca în turul doi împotriva cehoaicei Barbora Krejcikova, 118 WTA, care a eliminat-o de la acest turneu pe Patricia Țig.

Rezultate din turul 1 de la Praga:
Simona Halep (favorita 1) – Polona Hercog (Slovenia) 6-1, 1-6, 7-6 (7/3)
Barbora Krejcikova (Cehia) – Patricia Ţig (România) 6-4, 6-3
Magdalena Frech (Polonia) – Gabriela Ruse (România) 7-6 (10/8), 6-3
Arantxa Rus (Olanda) – Anastasia Pavliucenkova (Rusia/N.6) 7-5, 6-2
Irina Begu (România) – Anastasija Sevastova (Letonia/N.9) 6-2, 6-2
Camila Giorgi (Italia) – Marta Kostiuk (Ucraina) 4-6, 6-2, 7-6 (7/4)
Elise Mertens (Belgia/N.3) – Jasmine Paolini (Italia) 7-5, 4-6, 6-3
Lesia Ţurenko (Ucraina) – Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.5) 6-2, 6-4
Kristina Pliskova (Cehia) – Linda Fruhvirtovaj (Cehia) 6-2, 7-5
Petra Martic (Croaţia/N.2) – Varvara Graceva (Rusia) 7-6 (7/2), 6-3
Sara Sorribes Tormo (Spania) – Barbora Strycova (Cehia/N.7) 7-6 (7/3), 6-1.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. eu tin cu simona si cu andreea
    ma bucur de orice victorie a ei(lor)

  2. Orice adversar al Simonei este redutabil. Intotdeauna o victorie impotriva celor din top conteaza enorm pentru orice alte jucatoare din spate. Iar Polona Hercov a devenit totusi un nume.

  3. O mare campioana se retrage in plina glorie si nu la spartul târgului. Nu are Halepa caracter de mare campion.

    Acum joaca pentru arginti, atâti câti vor fi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.