Simona Halep va urca pe primul loc în clasamentul WTA dacă o va învinge pe jucătoarea letonă Jelena Ostapenko în semifinalele turneului de la Beijing.
Elina Svitolina (3 WTA) a ratat accederea în semifinalele competiţiei, după ce a fost învinsă, vineri, scor 7-6 (5), 5-7, 6-8 (6), de franțuzoaica Caroline Garcia, astfel că Halep mai are nevoie de o singură victorie ca să îşi asigure prima poziţie. Svitolina devenea noul lider mondial dacă ajungea să câștige trofeul de la Beijing.
Românca a început competiţia cu 5.645 de puncte, la 600 de puncte de liderul actual Garbine Muguruza, dar jucătoarea spaniolă a abandonat în primul tur al turneului de la Beijing.
Dacă o va învinge pe Jelena Ostapenko, Simona Halep va deveni cea de-a 25-a jucătoare din istorie care ajunge pe primul loc în ierarhia mondială. În caz contrar, Garbine Muguruza va rămâne lider.
Meciul dintre Halep şi Ostapenko va avea loc sâmbătă, nu înainte de ora 09:30. În cealaltă semifinală, Caroline Garcia o va întâlni pe jucătoarea cehă Petra Kvitova.
Jucătoarea româncă a avut mai multe ocazii – ratate – să urce pe prima treaptă WTA în acest an, una dintre ele chiar în finala de la Roland Garros, pierdută în faţa Jelenei Ostapenko.