Halep – Șarapova, schimb de amabilităţi înainte de sferturile de la Cincinnati

Imediat după victoria în faţa Pavlyuchenkovei, din optimile de la Cincinnati, Maria Şarapova a vorbit despre meciul împotriva Simonei Halep, despre care a apreciat că va fi „foarte aspru”.

„Am jucat cu Simona pe hard, dar a fost acum foarte mult timp. Meciurile noastre din acest an au fost pe terenuri de zgură, aşa că va fi ceva nou în sferturi aici. Ne ştim foarte bine, ne cunoaştem jocul după duelurile din acest an. Simona are un an extraordinar. Evident că locul 2 în lume este o performanţă incredibilă. Cu siguranţă că va fi un meci aspru”, a spus Şarapova.

La rândul ei, Halep spune că se simte mult mai experimentată după finala de la Roland Garros, când a pierdut în faţa Şarapovei, în condițiile în care aceasta a întârzia de fiecare dată serviciul, fără a fi sancţionată de arbitru, lucru care fără îndoială ar fi destabilizat orice adversar.

„Vreau să îmi fac jocul, să evoluez agresiv, să deschid cât mai mult unghiurile şi, cel mai important, să rămân concentrată, pentru că ea îşi ia foarte mult timp între puncte. În finala de la Roland Garros acest lucru m-a deranjat destul de tare, dar acum simt că am mai multă experienţă, astfel că totul ar trebui să fie bine. E uşor enervant să vezi că adversarul trage de timp, nu e deloc uşor să rămâi concentrat”, a spus românca, conform Sports Illustrated.

Simona Halep, numărul doi mondial, o va întâlni pentru a treia oară în acest an pe rusoaica Maria Șarapova în sferturile de finală ale turneului WTA de la Cincinnati (Ohio/SUA). Meciul se va disputa în această noapte, de la ora 2.00, ora României, ;i va fi transmis în direct de Dolce Sport.

Până acum, Halep a pierdut toate cele patru confruntări cu Șarapova (27 ani, 6 WTA), două în 2012, în turul III la Indian Wells, cu 6-3, 6-4, și în primul tur la Beijing, cu 7-5, 7-5, și două anul acesta, în finalele de la Madrid, cu 1-6, 6-2, 6-3, și Roland Garros, cu 6-4, 6-7 (5), 6-4.

Halep, a doua favorită a turneului de la Cincinnati, a trecut în optimi cu 6-4, 7-5 de Lucie Safarova (N. 16), în timp ce Șarapova (N. 5) a dispus cu 6-4, 7-6 (2) de compatrioata sa Anastasia Pavliucenkova.

Simona, care și-a asigurat un cec de 54.170 dolari și 190 de puncte WTA, s-a oprit în sferturi anul trecut la Cincinnati, învinsă de Serena Williams, cu 6-4, 6-0.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sebastian Lazar 1128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.