Halep versus Wozniacki, războiul „agresivității”

Simona Halep a debutat cu dreptul la Turneul Campioanelor, dar o nouă mare provocare o așteaptă.

Jucătoarea româncă o va întâlni miercuri, după ora 14.30, în al doilea meci al Grupei Roșii, pe daneza Caroline Wozniacki (6 WTA) care a învins-o categoric luni pe ucraineanca Elina Svitolina, scor 6-2, 6-0, la debutul lor în Grupa Roșie de la Singapore.

Va fi a șasea confruntare directă și a doua din acest an între Halep și Wozniacki. În ultimul meci daneza s-a impus cu 5-7, 6-4, 6-1, la Eastbourne.

Jucătoarea româncă a vorbit, într-un interviu acordat Digi Sport, despre marea confruntare de miercuri. Actualul lider WTA evită să se gândească la ultimul meci contra danezei (la Eastbourne, Halep a avut 1-0 la seturi şi a condus cu 3-0 în actul secund, dar a fost învinsă în cele din urmă).

”Da, a fost pe iarbă, ceva diferit, urma Wimbledonul, nu pot să dau foarte multă atenție acelui meci. Dar am jucat contra ei de multe ori; știu că este foarte constantă, nu greșește mult, aleargă foarte bine, va trebui să mă concentrez asupra mea, să mă gândesc la ce am de făcut și să fiu puternică pe picioare”, a spus Halep, înainte de a explica de ce are nevoie pentru a se impune: ”Cred că jocul meu este un pic mai agresiv decât al ei, dar bineînțeles că va fi o nouă zi, un nou meci. Așa cum am mai zis, cea mai bună o să câștige. Eu trebuie doar să-mi fac jocul meu și să cred că am o șansă”.

La rândul său, Wozniacki a spus despre acest meci: ”Este o adversară dificilă, returnează multe mingi și știe cum să treacă din defensivă în ofensivă. Voi încerca să rămân agresivă și să-mi facă jocul”.

Dacă va câștiga în fața lui Wozniacki, miercuri, jucătoarea româncă își poate asigura deja calificarea în semifinalele marii competiții.

Clasamentul Grupei Roșii la acest moment:

1. Caroline Wozniacki, 1 victorie – 0 înfrângeri, 2-0 la seturi, 12-2 la game-uri
2. Simona Halep, 1-0, 2-0, 12-6
3. Caroline Garcia, 0-1, 0-2, 6-12
4. Elina Svitolina, 0-1, 0-2, 2-12

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Desi anticipam ca Simona nu va face fata Carolinei,speram sa nu fie asa…Anticiparea a castigat,speranta a murit…Bine ca macar e acolo,indiferent pe ce loc se intoarce in clasamentul WTA

  2. Una din putinele bucurii (amare) ale zilelor noastre sa vezi ca ai judecata dreapta, ca inca nu ai fost # spalat pe creier si ca 2+2 uneori mai fac si 4.Intr-o media aservita globalismului,incare inclusiv acest cotidian este supus presiunilor de a prezenta altceva decat realitatea in varii domenii, inclusiv sportul, Simona „lor” ,nu a mea, a facut dovada adevaratului nivel (nemotivat, ne agresiva, cu bagaj limitat de lovituri, fara forta psihica in momentele cheie, alegandu-si yes-men in staff) si a obtinut un rezultat absolut meritat.O vad in continuare pe aceeasi linie , debututul a fost o exceptie.

  3. am vazut primul set Svitolina-Garcia.Nu o vad pe halep cu sanse in fat Svitolinei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.