Haos la extreme, dar criza e în guvernele din UE

Răpirea președintelui Venezuelei și războiul din Iran a produs haos în extrema dreaptă din Europa. Satisfacția marilor publicații de pe continent este evidenta, iar criticile în care se lansează la adresa partidelor populiste sunt justificate. Dar asta doar daca nu ar fi băgat sub preș același haos din guvernele statelor UE și de la Bruxelles. Din acest din urmă haos se vor alimenta pe mai departe extremele, nu din mișcarea MAGA pe care Donald Trump o îneacă în strâmtoarea Hormuz.

”Dreapta radicală din Europa, fracturată în privința războiului SUA împotriva Iranului”, scrie Al Jazeera. ”Extrema dreaptă din Europa este pierdută în războiul lui Trump împotriva Iranului”, arată Euronews. ” Loviturile lui Trump asupra Iranului pun extrema dreaptă europeană într-o situație dificilă”, scrie Politico.

”Norocul” extremei drepte din Franța

Într-adevăr, partidele dreptei radicale din Europa sunt într-o situație dificilă: să apere suveranismul pe care îl clamează, condamnând atacul asupra Iranului, sau să rămână pe mai departe alături de America lui Trump.

Pentru extrema dreaptă din Franța, alegerea este mai ușoară. Partidul condus de Marine Le Pen și Jordan Bardella a păstrat o distanță față de mișcarea MAGA din SUA. s-a rebotezat ”Rassemblement National” pentru a scăpa de moștenirea antisemitismului Frontului Național. Astfel, vicepreședintele Sebastien Chenu a putut spune: ”Susținem acțiunile SUA, deși nu ne place aspectul lor unilateral”. Partidul criticase și răpirea președintelui Venezuelei, în ianuarie. Iar Marine Le Pen, declara că ”nu este nimic surprinzător” în decizia președintelui Emmanuel Macron de a trimite în estul Mediteranei portavionul Charles de Gaulle, pentru a apăra interesele Franței și pe aliații din Golf.

AfD și renegarea lui Donald Trump

Mai dificil a fost pentru copreședintele AfD din Germania, Tino Chrupalla, să declare: „Sunt extrem de dezamăgit de Donald Trump în privința promisiunilor din campanie. Spunea că Kamala Harris va porni al Treilea Razboi Mondial. Acum est pe cale să o facă el însuși”. În aceeași apariție televizată, Chrupalla recunoștea că unul dintre mari rivali ai partidului, fostul ministru de Externe ecologist Annalena Baerbock, a avut o poziție corectă în privința războiului din Iran. În AfD  apar semnele unor sciziuni. Deputatul Andreas Bleck a scris că ”nu se simte reprezentat” de mesajul partidului privind războiul din Iran. Susținerea Americii este mai importantă pentru extrema dreaptă din Germania decât în Franța, acolo unde se poate apela la tradiția gaullistă a frondei împotriva SUA.

În Marea Britanie, Nigel Farage, liderul Reform UK, este limpede în tabăra americană. I-a cerut premierului Keir Satrmer (care a ezitat inițial să permită accesul SUA la bazele militare britanice) să-i ”susțină pe americani în această luptă vitală împotriva Iranului!” La scurt timp, Farage a declarat că posibilii refugiați din Iran ”trebuie să fie primiți în Orientul Mijlociu, nu în Marea Britanie”.

Dilema extremei dreapta în țările foste socialiste

În Franța și în Germania, extrema dreapta a privit cu suspiciune America și în trecut. Situația este diferită în statele foste socialiste, unde Washingtonul a fost perceput ca un aliat strategic indispensabil, scrie Al Jazeera.

Trump este aliat politic indispensabil pentru regimul Orban de la Budapesta, care susține războiul din Iran și Israelul. Ideologia MAGA a ajutat AUR în România. ”În Iran, Venezuela și alte părți ale lumii, administrația Trump face ce trebuie să facă pentru siguranța lumii libere și a democrației”, era citat George Simion, pe 4 martie, de Politico.eu. Însă același lider și-a schimbat poziția în cazul cererii SUA de a disloca forte suplimentare în România, pe fondul războiului din Iran. Este prins în aceeași dilemă ca și mișcarea MAGA din SUA, adeptă a neintervenționismului Americii.

Pe de altă parte, în statele în care extrema dreapta se bazează pe islamofobie, precum partidul lui Geert Wilders din Olanda, poziționarea față de războiului din Iran nu ridică probleme. Iar acolo unde guvernul este condus de rivalii socialiști, extrema dreaptă se poziționează simplu împotriva liniei executivului, așa cum se întâmplă în Spania.

MAGA nu (mai) e Trump

O victimă a războiului din Iran este vicepreședintele JD Vance. Aceasta a fost una dintre puținele consecințe pozitive pentru UE. Vance nu mai este în prim-plan de săptămâni bune. A apărut, de două ori în trei zile, pentru a însoți sicriele militarilor americani care au murit în Golf. Nu a apărut însă în celula de criză de la Mar-a-Lago, pe 28 februarie, când președintele Trump a ordonat atacul. ”Filosofia lui este puțin diferită de a mea. Poate că JD a fost mai puțin entuziast decât mine. Însă știu că trebuia să o facem, că nu aveam de ales”, a spus Donald Trump. Despre războiul din Iran, Vance a spus doar că ”nu vom intra în problemele pe care le-am avut în Irak și Afganistan”.

Vance este MAGA în acest moment. Cel care vorbește despre ”nebunia stângii” care se opune deportării imigranților. Cel care vorbește mai mult despre economie și readucerea industriei în SUA, nu despre războaie. Este un critic mult mai dur al aliaților din Europa decât este Donald Trump. A fost unul dintre senatorii care s-au opus cel mai mult ajutoarelor militare pentru Kiev. Nu este îndrăgit de lobby-ul israelian din SUA. Are trecere în cercurile radicale ale formatorilor de opinie – Tucker Carlson, Charlie Kirk. Vance a fost mereu aproape de văduva lui Kirk, după asasinarea acestuia. Viitorul lui politic (tot mai incert) depinde de aceste cercuri ultraconservatoare și de susținerea unor oligarhi tech precum Peter Thiel.

Incoerența guvernelor din UE, băgată sub preș

Comunicatul comun al Franței, Germaniei și Marii Britanii de după începerea războiului din Iran este un exercițiu de omisiune deliberată a faptelor. Iranul este îndemnat să caute o soluție negociată, în condițiile în care atacul israeliano-american a avut loc chiar în timpul unei runde de negocieri. Cele trei mari guverne arată că nu au participat la loviturile împotriva Iranului, ca și când acest lucru ar trebui să echivaleze cu o condamnare a atacului și să împace acea parte a electoratului intern.

Poziția guvernelor de la Paris, Berlin și Londra este slabă pentru că aceste guverne și UE în ansamblu depind de Statele Unite pentru continuarea războiului din Ucraina. O dispută cu SUA în privința unor conflicte in alte colțuri ale lumii este un lux pe care nu și-l permit. În primele zile ale războiului, președinta CE, Ursula von der Leyen, a condamnat ”atacurile nejustificate ale Iranului asupra partenerilor”. ”Nimic despre atacul ilegal al SUA și Israelului asupra Iranului. Cred că declarația nu poate fi considerată nici măcar ipocrită. Ipocrizia ar implica totuși că UE ar considera că sunt importante normele internaționale. Singura consolare este că, în ce privește Orientul Mijlociu, am devenit irelevanți”, scria, pe X, politologul italian Nathalie Toci.

Războiul din Iran a dat dureri de cap nu numai extremei drepte, ci și partidelor liberale și conservatoare care guvernează în mai toate țările UE. Fostul premier francez Gabriel Attal, considerat posibil succesor al președintelui Macron, a condamnat atacarea Iranului mandat ONU, la fel și eurodeputați din partidul lui Macron. Însă acesta din urma nu a făcut-o în termeni clari. SUA au fost criticate de liderul stângii radicale din Franța, Jean-Luc Melenchon. Dar problemele au apărut și în partidul său, după ce deputata Rima Hassan a scris: ”Iranul are dreptul să se apere, iar Israelul are dreptul să tacă”.

Dispute la vârful UE trecute cu vederea

Remarcile Ursulei von der Leyen cum că ordinea mondială a dispărut au amplificat criticile la adresa sa. Guverne, membri ai Parlamentului European și analiști o acuză pe șefa Comisiei Europene că își depășește atribuțiile în politica externă și că dorește să fie vocea Europei în felul ei propriu. Sau, cel puțin, în felul Germaniei. „Problema este că ea nu vorbește pentru a apăra o poziție comună, ci mai degrabă pe a ei. Nu exprimă sentimentul general”, subliniază o sursă de rang înalt din UE, citată de El Pais.

„Europa nu mai poate fi gardianul vechii ordini mondiale, al unei lumi care a dispărut și nu se va mai întoarce”, a declarat Von der Leyen într-un discurs în care a afirmat că, deși UE „va apăra și va susține întotdeauna sistemul bazat pe reguli”, nu se mai poate baza pe acesta, deoarece nu mai este eficient în apărarea intereselor sale și în asigurarea protecției.

Președintele Consiliului European, socialistul Antonio Costa, și Înaltul Reprezentant, liberala Kaja Kallas, nu au fost de acord. ”Libertatea si drepturile omului nu se pot obține prin bombe”, a replicat Costa. Poate că are dreptate, însă Al Doilea Război Mondial i-a învățat pe europeni că nu este așa. De asemenea, și Ucraina îl poate contrazice pe socialistul din fruntea Consiliului European, altfel un susținător la nivel declarativ al Kievului. Aceeași replică ar putea să o primească și premierul socialist al Spaniei, Pedro Sanchez.

Consiliul lui Trump dă bătăi de cap la Bruxelles, București

La Bruxelles, ca și la București, orice apropiere de America lui Trump stârnește polemici și duce la dileme politice și ezitări. Von der Leyen a fost criticată pentru că l-a trimis pe comisarul european pentru Mediterana, Dubravka Suica, la inaugurarea Consiliului pentru Pace în Gaza, al lui Donald Trump. Președinta Comisiei nu a cerut permisiunea și nu s-a consultat cu statele membre înaintea deciziei. A spus doar că comisarul a fost ”observator” – ca și România. Antonio Costa a replicat că niciun oficial nu poate reprezenta UE. ”Nici măcar în calitate de observator” la lansarea unei instituții care încearcă să înlocuiască ONU.

Când extremele se alimentează reciproc, centrul se prăbușește

Ezitările coalițiilor și partidelor de centru din Europa vor alimenta și mai mult extremele. Minoritățile musulmane din Europa de Vest se vor îndrepta dinspre partidele de centru-stânga către cele ale stângii radicale. Doar acestea au susținut clar Iranul, Palestina, au criticat Israelul. Guvernele nu au făcut acest lucru. În schimb critică crimele de război comise de Rusia în Ucraina, iar acest lucru poate fi văzut ca o discriminare. Efectul acestei schimbări a stângii radicale este îndreptarea dreptei radicale către islamofobie.

În Marea Britanie este analizat cu îngrijorare ”votul sectar” care a dus la victoria ecologiștilor la alegerile din zona Manchesterului, cu extrema dreaptă pe locul al doilea. Totul într-un bastion al laburiștilor britanici. În primul rând, aceste alegeri au arătat că partidele tradiționale se prăbușesc. În al doilea rând, electoratul se rupe: musulmani educați votând cu stânga radicală contra clasei muncitoare britanică neaoșă și sărăcită votând cu extrema dreaptă. In al treilea rând, în fiecare dintre aceste tabere apar sciziuni, pe fondul creșterii economice aproape zero, al războiului din Ucraina, al celui din Gaza, Iran. În cele din urmă, guvernul (laburist) își radicalizează electoratul ce i-a mai rămas și declară război ambelor extremisme.

Democrația liberală nu merge pe stomacul gol

Dilema dreptei radicale populiste din Europa de a alege administrația Trump care se dezice de MAGA este evidentă. Evidentă este și satisfacția presei europene în relatările despre acest nou fenomen care scade din avântul extremei drepte. Însă incoerența și dilemele sunt de remarcat și la vârful UE și al guvernelor europene. Și într-un caz, și în celălalt, sciziunile se maschează prin alimentarea și mai puternică a fricii și urii față de oponentul politic.

Acuzațiile se întețesc și depind de contextul geopolitic, economic și social al fiecărui stat UE. Sunt acuzații de islamofobie sau antisemitism, de încălcare a dreptului internațional in Iran sau Gaza în țările cu număr mare de imigranți. Sunt acuzații de pro-rusism si ”război hibrid” în statele central și est-europene. Rezultatul este același peste tot – radicalizarea vieții politice pe fondul stagnării economice generale în UE, despre care se vorbește mai puțin și se spune ca va fi rezolvată prin dezvoltarea industriei bombelor și dronelor.