Hârtiile oficiale (5)

Moto: „Hârtiile oficiale reprezintă fundamentul neprețuitei stabilități“ (Legiuitorul universal)

4. Hârtiile oficiale clasificate

Acestea, hârtiile oficiale clasificate, reprezintă cele mai înalte dovezi ale geniului emiţătorilor, aflaţi mereu în slujba stabilităţii.

Avantajele hârtiilor oficiale clasificate sunt de nepreţuit. În numele lor poate fi adus pe calea cea dreaptă oricine. Iar dacă acela se opune (în mod nesăbuit, desigur!), atunci poate apare la suprafaţă o lege conţinută de o hârtie strict clasificată, iar nesăbuitul nu va afla decât cuantumul pedepsei ce i se cuvine. Desigur, abia la timpul potrivit.

Bineînţeles că hârtiile oficiale clasificate – şi, în cazuri extreme, hârtiile oficiale sever clasificate – nu ajung decât sub privirile celor ce au dreptul de a face referire la ele. Dar nici măcar aceştia nu vor avea acces la întregul document, ci doar la fragmentul care va decide soarta nesăbuitului. Ana că hârtiile oficiale clasificate nu vor fi scoase la lumină niciodată pentru vulg, iar în totalitate, sub nici un pretext, nici celui care se va referi la ele. Acesta va face vorbire doar prin interpretarea lor. Prin interpretarea unui fragment.

Aşa cum am arătat, tot încă de pe vremea marelui Poolo IV Cel Superb, regele tribului Ochii Cerului din cea de a treia civilizaţie terestră, scuza că o faptă săvârşită aflată sub incidenţa unei hârtii oficiale clasificate (ori sever clasificate) n-ar fi fost făcută în cunoştinţă de cauză nu exonerează de vină nesăbuitul. (Altfel oricine ar putea săvârşi orice, punând în grav pericol stabilitatea întregii societăţi.)

Dar se pare că hârtiile oficiale clasificate au fost utilizate în toată grandoarea lor, abia de pe vremea lui Poolo V Cel La Fel de Superb, fiul lui Poolo IV Cel Superb, Regele tribului Ochii Cerului din cea de a treia civilizaţie terestră. Iar lucrurile au evoluat dialectic şi progresist. Cei care susţin această teză pornesc de la amănuntul, nu lipsit de importanţă, că tocmai Poolo V Cel La Fel de Superb, ar fi introdus în şiragul de pietricele, pe lângă cele albe, şi pietre roz. Acestea din urmă erau ferite de ochi indiscreţi, fiind învelite în frunze înţepătoare de urzică. (Cine să rişte să le îndepărteze?) Aşa că nu putem decât să repetăm: „Stabilitatea nu este riguros reglementată doar pe orizontală, procedeul îşi are originile adânc înfipte în sfânta noastră tradiţie. Pe care nimeni nu are voie s-o pună la îndoială!“.

5. Hârtiile oficiale importante pentru întreaga omenire

Desigur, există hârtii oficiale provenite din vechi rituri şi cutume, din temeri ancestrale şi din existenţiale ambiţii universale. Ele nu fac decât să legalizeze spiritul veşnic uman, cel ce îl diferenţiază pe individul om de animal. De pildă, sunt cunoscute strictele reglementări ale aplicării pedepselor. (Cum ar fi documentele care arată în mod limpede că numai călăul are dreptul să decapiteze un osândit, oricine altcineva fiind socotit criminal dacă săvârşeşte un asemenea act barbar. Vom reveni la acest exemplu ori de câte ori se va impune!).

Doar prin experienţa a mii de ani, prin discuţii prelungi ori doar prin preluarea unor practici impuse de oamenii puternici, s-a ajuns la hârtiile oficiale, cele care reglementează viaţa întregii omeniri. Fără ele, nimic din cele întâmplate nu se consideră a se fi întâmplat. De pildă, fără un aşa-numit „Certificat de naştere“, individul nici măcar nu este considerat că ar fi venit pe lumea aceasta, la fel cum o femeie căreia i-a murit bărbatul nu se va putea prevala de calitatea de văduvă fără certificatul de deces al soţului.

(Şi) de aceea este important ca orice om să poată fi tras la răspundere pe baza hârtiilor oficiale. Să luăm exemplele tocmai amintite şi să prevenim lumea:

1. dacă un individ inconştient nu dispune de un Certificat de naştere prevăzut cu toate semnele şi însemnele legale, el ar putea fi socotit drept un avorton birocratic, o fiinţă care există fără să existe. Prevalându-se de acest statut, „inexistentul“ ar putea săvârşi orice ticăloşie fără a putea fi tras la răspundere (după cum ar merita).
2. dacă o văduvă inconştientă nu poate dovedi cu Certificatul de deces al soţului că acesta a murit, n-are decât să plătească şi în continuare obligaţiile financiare ale acelui zombi birocratic. (Nu uitaţi! Un om moare de mai multe ori: o dată, când expiră pentru ultima oară, a doua oară, când dragele lui lucruri personale sunt valorificate sau pur şi simplu aruncate la gunoi şi în al treilea rând, când decesul este menţionat în hârtiile oficiale. Fără acele hârtii oficiale, ultima suflare şi dispariţia obiectelor dragi defunctului n-au valoare de argument!)

Hârtiile oficiale importante pentru întreaga omenire reglementează trecutul, prezentul şi viitorul a tot şi a toate: existenţa, familia, munca, posesia, alianţele, ambiţiile, înţelepciunea, prostia, nemulţumirile şi conflictele făţişe. Ele demonstrează grija neostoită a oficialilor faţă de popor, grijă stipulată, încă din zorii civilizaţiei noastre, de însuşi Hammurabi în Prologul Codului Său: „În acele vremuri m-au chemat zeii pe mine, Hammurabi, servitorul căruia îi iubeau puterea… care-şi ajuta poporul în clipele grele şi care aducea cu el bogăţia şi belşugul… pentru a-l împiedica pe cel puternic să-l asuprească pe cel sărac… pentru a lumina pământul întru propăşirea poporului“. Iar, odată cu dezvoltarea omenirii prin dezvoltarea dialectică şi în spirală, cele afirmate încă de Hammurabi sunt stipulate cu grijă de hârtiile oficiale. Fără de care n-ar putea fi puse în aplicare. Fără de care ar fi haos.

Dar nu trebuie uitat că nici măcar hârtiile oficiale importante pentru întreaga omenire nu reprezintă decât voinţa emitentului, singurul care le cunoaşte (uneori) în întregime şi care le poate modifica după dorinţă, în spiritul tradiţiei. (Care este sfântă!) Asta în vreme ce destinatarul, tot în spiritul tradiţiei, le va pune în aplicare, fără a le comenta. Şi cum ar putea proceda altfel destinatarul hârtiilor oficiale importante pentru întreaga omenire, când el este unul şi întreaga omenire tot restul populaţiei? Nu s-ar autoelimina acel neascultător din ceea ce îndeobşte este numit „civilizaţie“? (Când un astfel de ciudat nu s-ar elimina singur, ar fi ajutat de societate, pe baza hârtiilor oficiale, să fie ejectat din rândul nostru, al celor mulţi: prin izolare, prin deportare ori printr-o dreaptă execuţie).