Hepatita politică și rățușca cea urîtă

De mai mult timp, vizibilă pe orice radiografie socio-politică, vedem cum societatea românească este grav atinsă de o boală hepatică care macină corpusul social și toată arhitectura instituționalizată a statului, acolo unde logica, rațiunea, bunul-simț și simțul măsurii sînt anulate de porniri viscerale, ca emanate de un ficat bolnav. Așa a devenit ficatul din corpusul social organ metaforic și, asemenea celui uman în situații limită, bolnav și incapabil să dreneze umorile și mîlul, să separe răul de bine, devenind organul suprem, în vreme ce creierul, în raporturile interumane, la toate palierele, pare din ce în ce mai mult un apendice de care te poți lipsi.

Cel care a instaurat conducerea statului din ficatul infestat de toate mizeriile reziduale este nimeni altul decît Traian Băsescu, cel care, de mult timp, ar fi trebuit să fie îndreptat să-și trateze hepatita politică în regim penitenciar, dar care nu contenește, încă, să vină la serviciu cu ficatul bolnav, să-l depună la pupitrul tribunei parlamentare și de-acolo, nestingherit, să agreseze auditoriul cu tiradele demagogiei și imposturii.
Ca orice afecțiune netratată la timp, boala a scăpat de sub control și a degenerat. Așa se face că avem, astăzi, pe lîngă politici din ficat, și justiție duală din ficat, și proteste și revolte, și indignări în stradă din ficat, ba, tot mai apăsat, chiar și o presă, o media care își pune ficatul la treabă și din care emană nu doar îndoieli, dubii, rezerve firești, dar și sumbre previziuni făcute cu aplombul certitudinii absolute.

Să fie clar: n-am fost, nu sînt și e puțin probabil să devin vreodată un admirator al stîngii și-al valorilor ei, chiar și cosmetizate, dar dacă așa au căzut sorții alegerilor, dacă, din varii motive, considerăm că și o țară ori o lume condusă de somități intelectuale ar fi un dezastru, fără să ne îmbătăm cu apă chioară, poate că n-ar strica, în spațiul public, mai puțină patimă și încrîncenare în evaluări și prognoze.

Este un fapt evident că partidele, conduse adesea și ele tot din ficat, și-au epuizat rezervele de cadre și că din punctul de vedere al valorilor livrate societății au ajuns la fundul sacului, dar vina este generală, rezultată în bună măsură din disproporția între așteptări supradimensionate și realități de facto greu de strunit și prevăzut.

Astăzi, fără excepții, ignorînd cît de înșelătoare pot fi aparențele, media, opoziția, analiști și comentatori fac din Mihai Tudose un fel de Prometeu înlănțuit care-și oferă ficatul loviturilor de clonț din toate pozițiile și din toate direcțiile. În vreme ce el declară, cu seninătate și resemnare, că are ficat rezistent!

Păi, să vedem dacă e așa, să-i vedem atitudinea, determinarea, rezultatele, mai înainte de orice pariuri și poate, poate, vom avea o surpriză plăcută.

Și, de ce nu? la vreme de patimi și ură nemăsurate, deveniți prea grăbiți și telurici, robi cu orice preț ai imaginii, nu o dată contrafăcută, neatenți la semne și simboluri, haideți să mai citim ori să recitim și basme, haideți să facem efortul de-a ieși din chingile hepatitei politice și de a-l privi pe Tudose, înaintea oricărei dezamăgiri, ca fiind chiar „rățușca cea urîtă“ din basmul cu același nume al lui Andersen!

Recomanda
Ioan Vistea 50 Articole
Author