Hidroelectrica negociază cu una dintre cele mai mari trei bănci din Europa contractarea unui credit de 400 milioane de euro, pentru retehnologizarea a patru hidrocentrale, potrivit preşedintelui Consiliului de Supraveghere al companiei, Remus Borza, scrie MEDIAFAX.
Hidrocentralele respective sunt Vidraru, Stejaru, Mărişelu şi Râul Mare, a declarat joi Borza, la un seminar pe teme energetice.
El a adăugat că Hidroelectrica aşteaptă din septembrie aprobarea AGA pentru vânzarea a 11 microhidrocentrale, pentru un preţ total de 6 milioane de euro.
Iniţial, compania de stat scosese la vânzare 17 microhidrocentrale.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.