Fostului şef al ANI Horia Georgescu rămâne în continuare în arest. Decizia nu este îmsă definitivă.
În arest preventiv rămân și alți inculpați din dosar Mihnea-Remus Iuoraș, deputatul Theodor Nicolescu, Ingrid Popa-Mocanu, Gheorghe Vișoiu, Florin Hanu și Cătălin Canagiu.
De asemenea, instanța a admis cererea formulată de fostul președinte al ANRP Ingrid Zaarour privind părăsirea teritoriului României, în perioada 16 — 26 mai, pentru a se deplasa la un spital din Milano — Italia, în vederea continuării unui tratament oncologic.
Georgescu a fost arestat preventiv pe 18 martie, în dosarul în care este acuzat că a aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).
Fostul șef al ANI este acuzat de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, fapte comise în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP. Prejudiciul din dosar se ridică la 84 de milioane de euro.