Hosni Mubarak-ultima audiere

Ultima audiere în cadrul procesului fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak se desfăşoară miercuri, la Cairo, fiind aşteptat anunţul privind o dată la care va fi dat verdictul, transmite AFP, preluată de Mediafax.ro.

Hosni Mubarak, în vârstă de 83 de ani, este acuzat de moartea unor manifestanţi în timpul revoltei împotriva regimului său, din 2011, şi de corupţie. Procurorii au cerut pedeapsa capitală în timp ce avocaţii fostului lider egiptean au pledat nevinovat.

Mubarak, al cărui proces a început pe 3 august 2011, este primul lider înlăturat de mişcarea cunoscută drept „Primăvara arabă” care a apărut în faţa judecătorilor.

Camerele de filmat nu au fost autorizate în sala de şedinţă şi, contrar sesiunilor precedente, televiziunea de stat nu a prezentat imagini cu Mubarak şi alţi acuzaţi sosind la tribunal.

Mubarak este judecat concomitent cu fostul ministru de Interne Habib el-Adli şi alţi şase oficiali de rang înalt ai serviciilor de securitate, toţi fiind pasibili de pedeapsa capitală dacă vor fi găsiţi vinovaţi.

Cei doi fii ai lui Mubarak, Alaa şi Gamal, sunt judecaţi şi ei, fiind acuzaţi de corupţie. Ei riscă pedepse cu închisoarea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.