Hotarele istorice Vocalize în re minor (34)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la  Editura Junimea din Iaşi, în 2015.

 

  1. A Opta Minune a Lumii, gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt s-a dovedit din nou a fi garantul păcii

Un mare campion are toate deprinderile adânc înrădăcinate şi nimic nu le poate tulbura. Nimic în afara unor reguli noi!

După moartea tragică a tânărului Ghita Bucataru, acel Wonder Ghita (care nu a apucat să mai ceară cetăţenia americană), Big Rudy n-a mai avut adversar. Poate tocmai de aceea, jocul ungurului Ernő Rubik a fost dezvoltat. Mai înainte grecul Panagiotis Verdes a adaptat regulile la cuburi mai mari, apoi modificările au continuat în cascadă. S-au oprit la RVD (de la Rubik – Verdes – Daruda). RVD nu se deosebeşte fundamental de Rubik, însă funcţionează după reguli care (doar unele) contrazic logica cubului iniţial.

Noua variantă a cucerit repede întreaga lume, fiind aptă pentru pariuri sportive, nu ca vechiul Rubik, unde Big Rudy câştiga peste tot. Aşa că s-a şi renunţat – din lipsă de interes – la cubul cel mic şi s-au organizat Campionatele Mondiale de RVD. Rudolph Brand a participat şi el la primele două ediţii, însă nu se mai dovedea a fi Marele Campion, Big Rudy: tocmai deprinderile care l-au ajutat să domine vechea variantă îl frânau în momentele diferite cerute de RDV. La prima participare la noul campionat mondial, a ocupat locul IV. Ceea ce a părut a fi o mare surpriză, o mare decepţie. Dar la a doua participare, a fost eliminat deja din preliminarii. Pe locul VII s-a clasat vandanul Kaspar Rodriguez, iar imediat după acesta, pe locul VIII Kaspar Polihen, din Republica Democratică Vandana. Doi tineri de mare şi indiscutabil talent!

Pe măsură ce au confirmat, rivalitatea dintre cei doi Kaspar a crescut. Ceea ce a readus în actualitate şi rivalitatea dintre cele două republici surori. Despre Rodrigues s-a scris în presa din Republica Democratică Vandana că s-ar droga în mod regulat şi că ar face parte dintr-un grup infracţional deosebit de periculos, iar despre Polihen s-a anunţat în media din Republica Umanistă Vandana că nu era decât un derbedeu care a abandonat şcoala la vârsta de nouă ani, că taică-său era un alcoolic înveterat, iar maică-sa o cunoscută prostituată. Lucrurile au degenerat după fiecare concurs de RDV, iar ameninţările au devenit fapte, ori de câte ori se întâmpla ca, undeva în lumea aceasta atât de mare, un vandan să întâlnească un vǘndǘn.

Însă pe teritoriul uneia sau celeilalte republici surori, asemenea fapte reprobabile erau excluse: gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt -, A Opta Minune a Lumii s-a dovedit de netrecut. Apărând pacea dintre cele două republici surori.

 

  1. Fără închisori, aprecierea democraţiei n-ar fi posibilă

Poate că vă mai aduceţi aminte de marile transformări prin care a trecut Republica Democratică Vandna, începând cu înţeleapta preşedinţie a lui Raul Logophat. Modificările au avut loc nu numai în bunăstarea (meritată!) a populaţiei, în legislaţia profund democratică, în morala avansată, ci şi în întreg comportamentul cetăţenilor. Însă pentru aceasta a fost nevoie şi de o susţinută reformă în educaţie aşa încât vǘndǘnii să crească, de mici, în spiritul noilor comandamente.

În Republica Democratică Vandana, elevii învaţă în clasa întâi primară disciplina Democraţie, iar în clasa a doua primară disciplina Democraţie avansată. Este locul unde învăţătorii sădesc în fragedele suflete ale copiilor dorinţa de bine, dreptate şi adevăr. La cele unsprezece ore săptămânale dedicate democraţiei, dascălii nu se mulţumesc doar cu simple prelegeri, discuţii şi extemporale, ci aplică importanta materie şi în situaţii concrete de viaţă. De pildă, la marile sărbători naţionale, în timpul tradiţionalelor frumoase ceremonii de adorare a conducătorilor iubiţi, se obişnuieşte ca elevii din clasele începătoare să realizeze scurte scenete prin care să arate că sunt zi şi noapte pregătiţi să-i înfrunte pe străinii veniţi să se înfrupte din bunăstarea vǘndǘnă. (Copiii mai mari sunt învăţaţi progresiv să folosească tehnici mult mai subtile de luptă pentru apărarea democraţiei, tehnici ce nu trebuie divulgate aici, din raţiuni lesne de înţeles.)

O dată – o singură dată! – la ONU a fost adusă în discuţie educaţia „agresiv xenofobă” din Republica Democratică Vandana. Într-un discurs istoric, Julius Zimberlan, ambasadorul vǘndǘn, a spulberat din temelii infama acuzaţie, arătând, cu exemple zdrobitoare, că niciunde şi nicicând în decursul istoriei o ordine democratică n-a putut fi nici instaurată şi nici menţinută fără ca populaţia să nu fie implicată în măsuri de forţă. La care reprezentantul Palatului Rakavanda Nouă (sediul Preşedinţiei Republicii Umaniste Vandana) a insinuat că, totuşi, în republica soră sunt prea multe penitenciare şi lagăre de muncă. „Adevărata democraţie se extinde peste tot în ţara noastră: chiar şi în instituţiile pomenite de distinsul nostru coleg. Doar aşa se prezintă democraţia în ipostaza ei perfectă! Cum am putea cuantifica democraţia în lipsa aplicării ei şi în închisori?” a întrebat retoric, în discursul său istoric, Julius Zimberlan. „Or, fără închisori, această apreciere n-ar fi posibilă!” a concluzionat el. Uriaşa sală a aplaudat în unanimitate, unanimitate cum rar se întâmplă la ONU. Aşa că Republica Dominicană, cea care a propus pe ordinea de zi subiectul, şi-a retras iniţiativa.

Discursul istoric al ambasadorului Julius Zimberlan a intrat în cărţile de şcoală din întreaga lume.

 

  1. O politică profund democratică

În „Manualul Bunăstării”[1], pornind de la istoricul discurs al ambasadorului Zimberlan, sunt oferite numeroase exemple cât se poate de semnificative. Astfel, sunt oferite diverse exemple cum oameni simpli, cetăţeni ai Republicii Democratice Vandana, zidari, sudori, cofetari şi chiar hamali, au ajuns să adune averi considerabile. Până şi oamenii bisericii au izbutit asemenea performanţe, fiind descris şi cazul cucernicului călugăr Inochentie: acesta a cultivat cu sârg şi iubire pătlăgele marca „Inima milostivă”, care a devenit, alături de tradiţionala boia iute, un brand al patriei sale. (Cum mănăstirea se afla chiar la Brandul de Mare, se şi spunea – cu mândrie – „Brandul nostru de la Brand”.) Cucernicul Inochentie donează 12,38% din câştig locaşului, însă cu ce-i rămâne a putut să cumpere cele trei hoteluri din Brandul de Mare. („Continental”, „La Inima milostivă” şi „Brandul de Brand”[2])

Acum, problema care se pune este că partidele din opoziţie reclamă mereu că fala ţării, democraţia, este pusă în pericol de diferenţele majore dintre îmbogăţiţi şi săraci. Din când în când, câte o moţiune de cenzură îşi face efectul pe acest subiect, guvernul cade şi opoziţia vine la putere. Atunci, noua opoziţie, fosta putere, depune o moţiune de cenzură prin care reclamă că fala ţării, democraţia, este pusă în pericol de diferenţele majore dintre îmbogăţiţi şi săraci. Şi această moţiune îşi face efectul, guvernul cade şi opoziţie vine la putere. După care noua opoziţie, fosta putere, depune o moţiune de cenzură prin care reclamă că fala ţării, democraţia, este pusă în pericol de diferenţele majore dintre îmbogăţiţi şi săraci. Şi această moţiune îşi face efectul.

Ziarele din întreaga lume laudă jocul profund democratic din politica Republicii Democratice Vandana.

 

  1. Încă un exemplu în care se poate vedea cum Gardul a mai împiedicat o tragedie

Niciodată nu poţi ştii dinainte ce se poate întâmpla într-o situaţie sau în alta. De aceea nu trebuie să ne pară niciodată rău pentru că am irosit o şansă, neaccesând-o.

Radomir Barsdorf (nici o legătură cu tutunul de pipă Barsdorf’s) îi făcuse curte de copil Robertei Stanwell (nici o legătură cu tutunul de pipă Stanwell!). Cei doi au crescut în Berlinul de Sus, o localitate ce se întindea pe mai bine de patru kilometri. Şi asta nu pentru că ar fi avut mulţi locuitori, ci deoarece, cocoţate pe dealuri, casele erau despărţite de văile domoale ale minunatului peisaj colinar. Când a apărut gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt – A Opta Minune a Lumii, orăşelul s-a pomenit tăiat în două, iar Radomir Barsdorf nu mai putea s-o viziteze pe mătuşa Amalia, care a rămas în partea cealaltă. Şi nu de aceea a devenit atât de trist tânărul, ci pentru că mătuşa Amalia locuia într-o casă lipită de casa familiei Stanwell. (Nici măcar una dintre obişnuitele văi line nu despărţea cele două gospodării). Radomir a suferit mult din cauza aceasta şi nu este exclus ca şi Roberta să fi trecut prin lungi momente de depresie. Chiar şi după ce şi-au format amândoi câte o familie, gândurile nostalgice îşi mai scoteau capul din când în când. (Mai ales pe măsură ce Radomir şi Roberta îmbătrâneau lipsiţi de griji.) Altfel, nici unul dintre ei nu avea de ce se plânge, aveau tot ce aveau oamenii din clasa lor socială şi, mai ales, aveau copii extrem de reuşiţi. Şi, totuşi, gândurile nostalgice îşi mai scoteau capul din când în când.

Însă, aşa cum am spus, niciodată nu poţi ştii ce se poate întâmpla într-o situaţie sau în alta. De unde să ştie Radomir că dacă s-ar fi căsătorit cu Roberta, traiul lor ar fi arătat cu totul altfel decât l-au visat ei pe când n-au fost decât nişte adolescenţi. Certurile s-ar fi înmulţit în aşa un hal încât Roberta ar fi fugit de acasă, Radomir ar fi căutat-o şi ar fi găsit-o la dirigintele poştei. Ceea ce n-ar fi putut suporta, aşa că l-ar fi împuşcat atât pe netrebnic, cât şi pe soţia necredincioasă. Faptă pentru care ar fi fost condamnat la moarte şi executat. Dar cum să bănuiască Radomir şi Roberta ce s-ar fi întâmplat dacă gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt – A Opta Minune a Lumii nu ar fi împiedicat cumplitele evenimente? Şi totuşi, vechile duioase gânduri nostalgice îşi mai scoteau capul din când în când, mai ales pe măsură ce Radomir şi Roberta îmbătrâneau lipsiţi de griji[3].

[1] Manualul Bunăstării (2015), Boomhouse, Londra – New York – Moscou.

[2] Un al patrulea hotel din localitate a dat faliment, neputând rezista la concurenţa celor trei instituţii prevăzute cu piscine, spa, săli pentru conferinţe cuvincioase şi chiar şi cluburi de noapte (pentru oaspeţii foarte înstăriţi).

[3] Atenţie: prezumţia că din povestea aceasta s-ar fi născut celebrele mărci de tutun Bardorf’s şi Stanwell n-a fost dovedită niciodată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.