Iahtul senatorilor? Se dă huța, pe mare, cu gagici și băuturi fine, peste tot, pe lacuri, oceane și mări. Te poți întâlni cu el că s-au întâlnit și marțienii, și venusienii și saturnienii cu el, ce veselie pe iaht, nevoie mare. În care ordine vrei tu. Oh, dar poți ști dinainte cu cine o să te întâlnești în viața asta? Nu fiți naivi. Eu nu sunt naiv. Sau poate că sunt tare naiv și tocmai de aceea spun, sus și tare, că nu sunt naiv. Tocmai de aceea, gata cu naivitatea, gata, gata, de trei ori gata. Nici o idee ticăloasă sau perversă nu mai mișcă în front, nu se mai vălurește de capul ei. Gata, oameni buni, trebuie să ne schimbăm ideile radical. Frontierele au căzut, s-au volatilizat. Valurile oceanului bat în poarta casei tale. E timpul să pornim cu toții în larg, către o altă aventură. Către o nouă viață. Uită-te și tu în jur! Doar nu vrei să rămâi de căruță, înfinge-te în față, nu te lăsa!? Lumea e a ta, numai a ta! Îți vine să râzi, nu?! Cum? Ce spui? Ce idei sunt astea? Păi, idei. Înțelegi? Sunt tot felul de idei novatoare, lumea trebuie să se schimbe. Tu trebuie să te schimbi. Înțelegi ideea de schimbare? Pur și simplu n-o mai poți ține ca până acum. N-o mai poți duce așa. De ce ai face-o? Nu are sens să te repeți. Pentru că te repeți! Îți spun eu! Îți închipui că nu mai e nimic să te surprindă. Crezi că ești teribil de deștept, zi că nu-i așa, nu te suci, ești haios și teribil. Ești mulțumit de tine? Pentru că ai cumpărat mai ieftin de la magazinul din colț? Haida de, asta poate oricine! Să cumpere ieftin, să joace footbal, să scrie o carte mintoasă, să se dea cu parapanta, să-și cumpere iaht, oricui îi dă mâna, să-și facă, așa, jdemii de conturi pe Facebook. Dar un iaht? Un iaht ochios, da! Chiar așa? Haida de! Ei, na! Mare scofală! Poți să-ți construiești unul! Sunt scheme din astea câte vrei pe Google, scheme cu nemiluita! Dar și oameni găsești pe Google! De toate felurile, să te vălurești prin viețile lor, la sfert de secundă. Acolo îi găsești și pe Marmeidillah, peştoaica peştoaicelor, Fifi Baston, Izolba Verhoveen, Haralambie şi Petrovici, Fuskas transformat în fantomă, Garga, flaşnetarul, dragonul mărilor liliachii, Tătărăscu, Agatha, golanu’ de Plotor, măcelarul de pe Venus, Ib Hassan, Arkkai Gabroz, un şmecher de pe Ascabia, Arkkai Gabroz, Silvena Mureno, sirena aia oacheşă din Longville, Vlasko, trompetistul, senatorul Protopopescu, pictorul Boifaciu, primarul Ferdinand, Plotor, măcelarul din Beauburg, Gargalli filozoful’, Totora, circarul, Ibhib, tunarul din Longville, Petre Petrache, Gigi Cocalarul, Titi, guvernatorul aricilor de mare, Geta Eterica, Aglaia Protopopescu, Pricoliciul de la Arsenal și, oho, oho… Găsești oameni de toate felurile. Iar iahturi? O droaie! Și mașini de curse, mingi de golf, poduri, rachete, poduri, camioane, gagici, păpuși, castele, nasturi, ciorapi, prăjituri, oh, da, și-un tort mare de ciocolată cum n-ai să gasești în cartierul tău, nici de leac. Deschizi Google și caști gura acolo, îți arată pe îndelete cum se face. Păi ce crezi tu, tu care îți faci selfie chiar acum și nu te uiți că e roșu la semafor? Păzea! Dar lasă! Mașinile vin și se duc, nu au suflet. Tu ai grijă de tine. Vezi, e timpul să-ți construiești un iaht, să ieși la larg! Din larg venea Efremov. Dar ce e largul? Un hău? O gaură în curul cosmosului? Nu roși de rușine! Largul e acolo unde se pierd toate tiribombele omenirii, torpilele, bancurile, crucișătoarele, trupeții și netrupeții, iluzioniștii, șefii de state, macaronarii, bonjuriștii, malagambiștii, maneliștii, fanii de toate culorile, microbiștii, bicicliștii. De dincolo de Leningrad venea Efremov, poate din Marea Baltică, din oceanul Pacific, via Hawai, din Siberia, de dincolo de Cercul Polar, acolo unde oceanul este brăzdat de balenele vorbitoare din Lima. Venea din Washington. Văr bun cu Elvis. Așa zicea, îl avea pe Elvis la degetul mic. A luat masa cu tipii de la Supertramp. Și-a băut cafeaua cu filozofii de la Princeton. El i-a făcut cunoștință lui Trump cu Putin. El l-a ajutat pe Papă să stea de vorbă cu venusienii care au aterizat lângă Cairo, pe înserate. Era cineva, Efremov!
Iahtul senatorilor
Iahtul senatorilor? Se dă huța, pe mare, cu gagici și băuturi fine, peste tot, pe lacuri, oceane și mări. Te poți întâlni cu el că s-au întâlnit și marțienii (….)
Iahtul senatorilor? Se dă huța, pe mare, cu gagici și băuturi fine, peste tot, pe lacuri, oceane și mări. Te poți întâlni cu el că s-au întâlnit și marțienii (….)
Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Intrebarea m-a luat pe nepregătite. Sincer, chiar nu stiam ce doream ca să fac cu doi lei. Inițial am dorit ca sa solicit 2 leoparzi sau 2 crocodili de Nil, dar cred ca starea de transa in care am facut raportul m-a canalizat pe alt canal energetic, sau mai bine zis alta meridiana energetică si, având în vedere creșterea accentuata a prețului de distribuire a acesteia, am scris după dictare. Asa ca am renuntat la solitare si m-am întins la umbra in braca sa fac o baie de mare din fontă emailata. Cand vecina de langa mine a auzit ca e-mai-lata si nu mai lunga m-a părăsit si a plecat cu o barca facuta manual, căci auzise ea ca daca te dai in bărci, barca nu se scufunda decât de Ziua Recunoștinței, cand ospatarul cu taior alb si papion cu fluturi cu ochi de bou, ne obliga ca să consumăm merisoare, care spun gurii rai sunt bune pentru traiectoria urinara si tubul digestiv colonial si colonal. Scriu aceste rânduri inlantuit de picioare pe puntea suspinelor iahtului al cărui căpitan a facut infarct si a murit instantaneu, după 6 ore de la data decesului. Va spun sincer ca sunt îngrozit ca mi se tumefiaza gambele si nu o sa-mi mai intre noul consum pe mine si de aceea ma mai simt si confuz si foarte distrat. Oricum peste 2 ore sosim la moll si o sa mai vad eu ce gandesc ca de facut nu pot pace nimic fiindca sunt operat la prostata de circa doi ani, după ritul vechi. O zi buna, va doresc si vanat la pupă.