Iarnă în Centenar

Teatrul Național din Timișoara a lansat proiectul Iarnă în Centenar, o platformă teatrală care, în Anul Centenar, ilustrează evoluția și locul în care se află astăzi dramaturgia contemporană românească, în ambele sale forme de exprimare: textul de teatru actual și rescrierea pentru scenă a operelor literaturii.

Selectate din repertoriul Teatrului Național, spectacolele De ce iubim femeile după Mircea Cărtărescu, Ce vine după de Mihai Ignat, Aeroport de Ștefan Caraman, M-am hotărât să devin prost, adaptare de Antonella Cornici după romanul lui Martin Page, Vorbește cu mine!, un spectacol de Ion-Ardeal Ieremia și Pe mâine de Mihaela Iancu construiesc un spațiu de referință pentru autorii români.

Este o realitate faptul că, prin întreaga sa activitate, fie că este vorba de repertoriul său, de organizarea Concursului Național de Dramaturgie sau de modulul FDR al Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, Teatrul Național din Timișoara descoperă autori români, promovează autori români și impune spectacole de referință din dramaturgia românească în conștiința publicului. Din această perspectivă, proiectul Iarnă în Centenar acoperă o varietate stilistică și tematică, adresându-se unei game diversificate de public, atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere al vârstei, educației etc.

Ce vine după

Spectacolele proiectului Iarnă în Centenar au început sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național, cu reprezentația De ce iubim femeile după Mircea Cărtărescu, regia Mihaela Lichiardopol, continuând după cum urmează: marți, 20 noiembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”, Ce vine după de Mihai Ignat, un concept de Roberta Popa Ionescu; joi, 22 noiembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”, Aeroport de Ștefan Caraman, regia Ion-Ardeal Ieremia, duminică, 25 noiembrie și marți, 27 noiembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”, M-am hotărât să devin prost, adaptare de Antonella Cornici după romanul lui Martin Page, miercuri, 28 noiembrie, de la ora 19, la Sala 2, Vorbește cu mine!, un spectacol de Ion-Ardeal Ieremia și, nu în ultimul rând, joi, 29 noiembrie, la Studio „Uțu Strugari”, Pe mâine de Mihaela Iancu, one woman show Iuliana Crăescu.

Vorbește cu mine!

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.