Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să înceapă miercuri judecata pe fond a recursului în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, iar pentru acest termen a stabilit citarea preşedintelui României şi a unui reprezentant al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), conform Mediafax.
Instanţa supremă a admis, în 25 noiembrie 2014, să fie judecat pe fond recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis şi a stabilit primul termen în 14 ianuarie, când vor fi citaţi Iohannis şi un ANI.
Decizia a fost luată în cameră de consiliu, de un complet format din trei judecători, care au analizat admisibilitatea în principiu a judecării în recurs a dosarului.
Recursul a fost făcut de ANI la Înalta Curte, după ce în septembrie 2013, Curtea de Apel Alba-Iulia i-a dat dreptate lui Iohannis şi a dispus anularea deciziei de incompatibilitate a agenției conduse de Horia Georgescu.
În aprilie 2013, Klaus Iohannis, primar al Sibiului, a fost declarat în stare de incompatibilitate de ANI, deoarece deținea simultan funcția de primar al Sibiului și reprezentant al municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Apă Canal SA și SC Piețe SA.