„Îi reamintesc președintelui Băsescu că fără PDL nu ar fi devenit ceea ce este din punct de vedere politic”

Președintele PDL, Vasile Blaga, îi transmite președintelui Traian Băsescu, în replică la atacurile acestuia la adresa sa, că fără cei 300.000 de membri ai partidului care l-au susținut nu ar fi devenit niciodată „ceea ce este din punct de vedere politic”.

„Domnul președinte Traian Băsescu poate să mă atace oricând, mi-am asumat acest lucru. Dar nu-i voi permite să atace PDL. Acest partid, și numai acest partid, l-a ajutat și i-a fost aproape de fiecare dată când a avut probleme (în cele două suspendări), precum și în devenirea sa politică (alegerile prezidențiale)”, a afirmat Vasile Blaga..

El spune că îi recunoaște lui Traian Băsescu „meritul de a fi un candidat de excepție”, însă acest lucru nu-i dă dreptul să ponegrească PDL, care „i-a susținut toate proiectele politice de modernizare a statului român și atunci când era în opoziție și când era la guvernare”.

„Eu nu aștept din partea domnului președinte Băsescu niciun gest de recunoștință, pentru că el nu crede că în politică se fac asemenea gesturi. Dar cred că acest partid merită să fie respectat. Fiecare dintre noi datorează câte ceva PDL și nu este corect să fie atacat. Îl rog pe domnul președinte Băsescu să nu creeze tranșee peste care nu se vor putea construi punți după aceste alegeri”, a adăugat Blaga.

Traian Băsescu l-a atacat din nou joi pe Vasile Blaga într-o emisiune la B1 TV.

„Vasile Blaga, dacă va avea un eșec, dacă nu va realiza acei 20% la europarlamentare, va fi în stare să caute orice soluție pentru a se spăla de eșec. De asta l-a promovat atât de timpuriu pe candidatul Predoiu, ca să poată pune în spatele lui, acum vede că nu prea merge. Va căuta soluții din astea radicale, ca să dea o bombonică”, a spus Băsescu.

Traian Băsescu a mai spus că pentru el „Blaga este o uriașă dezamăgire”.

„Eu sper să se trezească, știu care sunt, pentru că și la mine vin politicieni, cu o soluție sau alta, pe unii îi primesc, pe alții nu îi primesc, asta e viața”, a afirmat șeful statului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.