Imaginea unei Rusii duplicitare

Legimitatea elitei politice, migraţia în masă, criza financiară, identitatea geopolitică şi culturală, corupţia şi stagnarea economică, dirijarea inechitabilă a banilor publici către regiuni, limitarea libertăţilor civice sunt câteva din temele sensibile care frământă societatea rusă şi, sigur, multe din ele vor răzbate în dezbaterile publice din electorala anului 2012.

Sub masca electorală

Sâmbătă, 26 noiembrie, s-a oficializat startul campaniei prezidenţiale în Rusia. Data alegerilor a fost stabilită pentru 4 martie 2012, conform ziarului „Rossiiskaya gazeta” (Gazeta rusă – n.a.), care a publicat hotărârea emisă de Consiliul Federaţiei. A fost avizată participarea numai a şapte partide în scrutin. Din formaţiunile care îşi doresc să înainteze candidatul la preşedinţie, primul este partidul de guvernământ „Rusia Unită”, al cărui congres a avut loc la 27 noiembrie. Astfel, „Rusia Unită” a aprobat în unanimitate candidatura lui Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale din 4 martie 2012. Prospătul candidat la prezidenţialele din 2012 a avertizat ţările străine să nu se amestece în alegerile ruse.

Numărul tuturor candidaţilor care vor să acceadă la funcţia supremă în statul rus va fi determinat abia în 25 decembrie.

Actuala campanie electorală prezidenţială este ultima care coincide cu cea parlamentară, luând în considerare faptul că atribuţiile Dumei de stat sporesc – de la 4 la 5 ani -, iar cele ale preşedintelui, de la 4 la 6 ani, ceea ce denotă că alegerile vor fi decalate ca timp şi se vor desfăşura în perioade diferite.

Trebuie spus că la 11 noiembrie preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a recunoscut că ratingul „Rusiei Unite” este în descreştere, confirmând aserţiunile sociologilor care profeţesc 253 de mandate în locul celor 315 de astăzi.

Centrul rus de studiere a opiniei publice prognozează că în acest scrutin în Duma de stat vor intra patru partide: „Rusia Unită” va obţine 53,8% de voturi, Partidul Comuniştilor din Federaţia Rusă – 16,4%, Partidul Liberal Democrat din Rusia (preşedinte Vladimir Jirinovski) – 11,6%, iar „Rusia echitabilă” – 9,4%”. Raitingul „Rusiei echitabile” a crescut din luna august cu circa 2%, iar indicele pentru „Rusia Unită” a scăzut cu 1,2%. Conform studiului citat, celelalte formaţiuni obţin între 2,4 şi 2,9%.

În contrast, potrivit sondajului de opinie realizat în luna septembrie „centrul Levada”, preferinţele faţă de „Rusia Unită” se situează pe o pantă crescătoare, pentru formaţiunea de guvernământ pronunţându-se 55% de repondenţi, cu 3% mai mult ca în luna august. Pentru Comuniştiii din Federaţia Rusă sunt dispuşi să voteze 16% dintre alegători, iar pentru PLDR – 12% dintre intervievaţi, în schimb 6% pentru „Rusia echitabilă”. Restul partidelor ar fi votate de 3% şi mai puţin.

Un alt studiu demoscopic publicat la 13 octombrie de Fondul de opinie publică garantează că în Duma rusă vor intra trei formaţiuni politice. „Rusia Unită” acumulează 41%, ceea ce o face să-şi asigure o majoritate parlamentară, dar nu-i garantează o majoritate constituţională, Partidul Comuniştilor din Federaţia Rusă obţine 11%, iar PLDR-ul lui Jirinovski este sprijinit de 10%.

Modelul „Putin” nu mai este atât de atractiv pentru electori ca la startul precedentelor campanii prezidenţiale, se arată într-un studiu al facultăţii de politologie a Universităţii de stat din Moscova (MGU) (Ratingul lui Putin continuă să scadă). Cei care au fost intervievaţi în cadrul studiului s-au arătat foarte sceptici faţă de calităţile premierului rus. Intelectualul rus îşi manifestă antipatia faţă de exersarea populismului şi folosirea de lexic simplu, formule pe care le utilizează Putin. Cu toate că premierul rus conduce detaşat în sondajele de opinie, el întruneşte estimativ 31% din simpatiile alegătorilor.

CRIZA şi dubla economie

Tabloul economic al Rusiei este unul sumbru, în contextul în care situaţia financiară este una care arată că-n sprijinul rublei curg miliarde de dolari. Băncile ruseşti se confruntă cu problema lichidităţilor, iar deficitul de lichidităţi poate provoca un faliment financiar. Din august până-n prezent, rubla a slăbit cu 10%. În această perioadă, Banca centrală a Rusiei a vândut pe piaţă 14 miliarde de dolari, netezind turbulenţele valutare. Potrivit lui Alexei Uliykaev, prim-adjunctul preşedintelui Băncii centrale a Rusiei, începând din august s-a produs o devalorizare lină a rublei, care constituie estimativ 10%.

Principala problemă cu care se confruntă sectorul financiar rus o reprezintă deficitul lichidităţilor a băncilor, care în fapt se poate răsfrânge prin falimente, adică imposibilitatea băncilor de-a îşi exercita angajamentele asumate. Centrul de dezvoltare a şcolii superioare economice(şSE) a publicat, în ultimul buletin, situaţia bancară precară în care se află statul rus.

Fostul director al Institutului ştiinţific de statistic (Rosstat – din subordinea serviciul federal al statisticii de stat), Vasilii Simcera, a prezentat la 14 noiembrie cifrele reale ale economiei ruse cu mesajul „Am obosit, gata cu minciună!” (Fostul director al ISS, Vasilii Simcera, a publicat date reale).

Datele fostului director al ISS de statistică sunt cuprinse într-un tabel ce poartă denumirea „Dublele evaluări ale indicatorilor principali de dezvoltare a economiei ruse în anii 2001-2010″. Potrivit tabelului, bogăţia naţională a Rusiei se cifrează oficial la valoarea de 4,0 trilioane de dolari americani, iar în fapt este de 40 trilioane de dolari. Cuantumul capitalului intelectual rus este evaluat la 1,5 trilioane $, iar în fapt este de 25 trilioane $. Cota investiţiilor în % a PIB-ului este 18,5% oficial, iar în fapt de 12,2%. Rata de creştere a PIB-ului este oficial de 6%, iar în fapt de 4%. Inflaţia medie într-un an este creditată oficial a fi de 6-8%, iar în fapt este de 18,27%.

Diferenţa veniturilor dintre 10% cele mai bogate şi 10% a celor mai sărace denotă a fi de 16 ori, iar în fapt este de 28-36 ori.
Diferenţa în nivelul produsului intern brut pe regiuni este oficial de 14 ori, iar faptic este de 42 раза. În plan social, Rusia a încetat demult să fie o ţară unică. Dacă Moscova are un nivel de trai la nivelul Cehiei, atunci Republica Tîva este la nivelul Mongoliei. Puterea federală alocă regiunilor tot mai multe responsabilităţi sociale şi, concomitent, solicită tot mai mulţi bani la buget. Cei de la KM.ru susţin că este încălcat articolul 114 din constituţia federaţiei Ruse care stipulează ca guvernul să aibă o politică socială unică pe întreg teritoriul ţării.

Cota populaţiei care aparţine grupurilor defavorizate, declasificate, faţă de numărul oficial al populaţiei e de 1,5%, deşi ar fi în fapt de 45%. Potrivit datelor ISS de statistică (Rosstat), în Rusia sunt 12 milioane de alcoolici, circa 4,5 milioane de narcomani, peste 1 milion de copii ai străzii. Nu este întâmplător, spun experţii ruşi, că datele oficiale sunt diminuate de 30 ori, pentru că arată o prăbuşire categorică a politicii puterii în sfera economică şi socială.

Cota parte a întreprinderilor nerentabile este evaluată oficial la 8%, iar în fapt ar fi de 40%. Nivelul total de impozitare a veniturilor adunate, în %, oficial este de 45%, iar neoficial ar fi de 90%. Nivelul de evaziune fiscală ar fi oficial de 30%, iar în adevăr de 80%. Indicele de uzură a fondurilor active este estimat oficial a fi de 48,8%, iar în mod real este de 75,4%. Cota capitalului străin în economia Rusiei este oficial evaluată la 20%, pe când în mod real ar fi de 75%. Granturile străine sunt estimate în mod oficial la 14%, iar în mod real ele ar consta la 90%.

Costurile pentru modernizarea Rusiei s-ar cifra, în miliarde de ruble, oficial la o valoare de 750, iar în fapt ar fi la 30 miliarde ruble.
Nivelul şomajului, în procente, oficial este de 2-3%, iar de fapt este de 10-12%. Numărul crimelor (2009), în milioane de oameni, oficial este de 3,0, iar în mod natural ar fi vorba de 4,8.

Migraţia, o ameninţare la adresa viitorului rus

Rusia se află într-o perioadă grea demografică şi resimte cea mai puternică perioadă de emigrare din anul 1917, potrivit ultimelor sudii statistice (Rusia se confruntă cu cel mai mare val de emigrare din 1917).

În ultimii zece ani, din Rusia au plecat 1,25 milioane de cetăţeni, „estimativ tot atât ca şi după anul 1917″, a anunţat preşedintele Curţii de audit al Federaţiei Ruse, fostul premier Serghei Stepaşin.

Mass-media internaţională a calificat noul val de emigrare a populaţiei ruse ca pe o „ieşire din deceniul lui Putin”.

Publicaţia Los Angeles Times scrie că „valul migraţiei, în special plecarea oamenilor cu studii, va produce efecte grave pentru o ţară cu o populaţie de 142 de milioane, unde mortalitatea depăşeşte semnificativ natalitatea”. Publicaţia se bazează pe studiile sociologice potrivit cărora circa 20% dintre ruşi manifestă dorinţa de-a deveni fericiţi în străinătate.

„Motivele sunt diverse, după cum menţionează autorul, unii nu suportă să trăiască sub regimul lui Vladimir Putin, dar pentru mulţi cel mai important indicator constă în problemele economice”.

În articol se precizează creşterea inflaţiei şi încetinirea creşterii economice a Rusiei de la 7-8% la 3% anual.

Experţii consideră că anual pleacă peste hotare 100-150 mii de persoane şi avertizează că ultimii trei ani au atins nişte cote alarmante.

Scutul antirachetă american şi inventarea unui nou „Război Rece”

Indubitabil, febra electorală afectează grav discursul liderilor politici din Rusia şi naşte un nou „Război Rece”. Ultimul proiectil verbal pe care l-a lansat preşedintele rus, Dmitri Medvedev, la adresa Washingtonului, este când a cerut la 23 noiembrie 2011 armatei ruse planuri pentru atacarea, în caz de nevoie, a centrelor de comandă ale scutului antirachetă american din Europa şi a ameninţat cu amplasarea de „sisteme ofensive” în sudul şi vestul Rusiei, dar şi cu retragerea din Tratatul START (Medvedev cere armatei planuri pentru atacarea scutului antirachetă).

Medvedev a declarat că Statele Unite continuă să amplaseze elemente ale scutului în Europa, ceea ce va determina Rusia să amplaseze, la rândul său, sisteme ofensive în vestul şi sudul ţării, iar una dintre măsuri va consta în amplasarea de rachete de tip Iskander în enclava rusă Kaliningrad.

De asemenea, preşedintele rus a ameninţat că Rusia s-ar putea retrage din Tratatul ruso-american de reducere a armamentelor strategice START, nemulţumită tot de evoluţiile legate de sistemul defensiv antirachetă.

În replică, purtătorul de cuvânt al Consiliului securităţii naţionale a SUA, Tommy Vietor a afirmat că „sistemele antirachetă a căror desfăşurare este prevăzută în Europa nu ameninţă şi nu pot ameninţa descurajarea strategică a Rusiei (Citeşte: Washingtonul răspunde Rusiei: SUA nu retrage scutul antirachetă).

„Nu ne vom modifica sau limita în niciun fel proiectele de desfăşurare” a apărării antirachetă, a adăugat responsabilul american.
În context, oficialul american a subliniat că SUA au explicat prin „multiple canale” scopul sistemului de apărare şi că acesta nu este menit să fie un mijloc de descurajare strategică a Rusiei. „Continuăm să credem că prin cooperarea cu Rusia în privinţa apărării antirachetă contribuim la îmbunătăţirea securităţii SUA, a aliaţilor noştri din Europa şi a Rusiei, şi vom continua să conlucrăm cu Rusia pentru a defini parametrii unei posibile cooperări”, a mai spus responsabilul american.

Ameninţarea Rusiei, care a anunţat că ar putea desfăşura rachete nucleare pentru a contracara proiectul de scut antirachetă în Europa, este „foarte dezamăgitoare” pentru NATO, a indicat, la rândul său, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Reprezentantul special al Rusiei pe lâgnă NATO, Dmitrii Rogozin, comentând declaraţia şefului statului rus, a subliniat că negocierile dintre Rusia şi SUA vor continua, iar deznodământul acestora se va produce la summitul NATO de la Chicago din luna mai 2012, când va fi definitivată structura EuroScutului. Într-o altă ordine de idei, reprezentantul rus la NATO, a ameninţat că în cazul în care nu se va ajunge la nişte înţlegeri, prin care să fie luate în considerare „interesele legitime” ale Rusiei, Moscova îşi rezervă dreptul să renunţe la etapele care prevăd dezarmarea statului rus. Ca urmare a declaraţiilor lui Dmitri Medvedev, o seamă dintre parlamentarii ruşi au intrat sub rechizitoriul presei moscovite, ei fiind chestionaţi în privinţa unui eventual „Război Rece” (Rusia nu vrea război rece, nu este pregătită). Astfel, adjunctul preşedintelui comisiei de apărare şi securitate al Consiliului Federaţiei din partea regiunii Novgorod, Mihail Sorokin, a afirmat că „nu exclude” începutul unui nou „război rece”, doar că însăşi „confruntarea în chestiunea Scutului antirachetă american din Europa nu duce spre un atare război. În schimb, parlamentarul rus Vladimir Kolesnicenkov susţine că există o „agresiune NATO la adresa Rusiei” care poate fi descurajată prin creşterea economică şi prin avansarea proceselor integraţioniste din spaţiul postsovietic.

Pe de altă parte, Boris Kaşin, din fracţiunii Partidului Comuniştilor din Federaţia Rusă, membru al comisiei pieţei financiare din Duma de stat opinează că Rusia actuală este „foarte slabă” ca să poată concura cu SUA şi NATO. Deputatul crede că declaraţia lui Medvedev survine pe fondul dorinţei acestuia de a îşi spori raitingul înaintea alegerilor. „Interesele guvernanţilor noştri în mare parte se află în Occident, acolo îşi au banii şi copiii”, concluzionează deputatul comunist.

În loc de concluzii

Indiscutabil, Moscova nu a încetat să renunţe la vechile fobii antioccidentale şi la misiunile sale axiologice divine şi imperiale. Chestiunea Scutului antirachetă american a dezvăluit o isterie faţă de statele din NATO şi care au adoptat o politică statutară alianţei şi a intereselor lor naţionale. Nu o singură dată, ţara noastră a intrat în colimatorul urii viscerale pan-slaviste ruseşti care nu a renunţat la vechile ticuri imperiale (După scutul antirachetă, românii sînt pregătiţi să-i „rupă” pe ruşi). Moscova, în loc să edifice o politică a sferelor de încredere, continuă să aibă aceleaşi canoane ale sferelor de interese.

Este vizibil că jocul Rusiei se menţine unul proactiv în spaţiul postsovietic, inclusiv prin creionarea de noi proiecte dispuse să omogenizeze procesul integraţionist (sau unificator-!) a fostelor sale periferii. Mesajul adresat fostelor state (şi actuale!) clientelare, care tind spre Europa, că integrarea în noua formulă geopolitică – Uniunea eurasiatică – nu contravine procesului de aderare la UE relevă o sfidare la adresa acestora, pentru că Moscova, operând vizibil cu falsul sau grotescul, tinde să intre în penibil. Ca jucător în spaţiul postsovietic, Moscova înţelege că procesele integraţioniste se pot lovi de acele conflicte latente, pe care tot ea le-a inaugurat. Soluţia ar consta în stingerea lor. Menţinearea în stare latentă a unor conflicte aranjate (şi izbucnite) încă din perioada sovietică, în societăţi traumatizate, reclamă abordări şi decizii de jos în sus şi nu invers. Iar internaţionalizarea conflictelor din spaţiul postsovietic situează Moscova într-o poziţie improprie, simţindu-se lipsită de posibilitatea de-a aplica conceptul hard în rezolvarea acestora.

Aprioric, declaraţiile lui Medvedev trebuie calificate ca pe nişte metafore din epoca comunistă. Sunt nişte reminiscenţe ale trecutului ce contravin actualelor relaţii strategice transatlantice, pe care NATO şi Rusia au ales să le dezvolte şi spiritului dialogului. Declaraţiile au o anumită încărcătură semantică electorală şi puterea de-a credita Moscova ca pe un partener imprevizibil şi periculos.

Dacă într-adevăr minciuna este exploatată la nivel de stat şi Rusia îşi va menţine aceeaşi agresivitate comunicativă, atunci se poate pune întrebarea dacă este pregătită să devină un real partener transatlantic şi un nod geopolitc a viitoarei ordini globale stabile.

Este adevărat, cea mai bună doftorie este adevărul. Dar care este oare adevărul Rusiei lui Medvedev şi Putin?

Preluare din ftr.ro