Imagini cu Regele Charles. Cum arată acum

Regele Charles al III-lea şi-a reluat marţi îndatoririle publice, la Londra după trei luni de absenţă ca urmare a diagnosticului de cancer, transmite AFP.

Surâzător, Regele s-a deplasat la un centru pentru tratarea cancerului, alături de regina consoartă Camilla.

Purtând un costum albastru, Charles a sosit cu un Bentley regal, în a doua parte a dimineţii de marţi, la centrul Macmillan de la University College Hospital, unde a petrecut aproximativ patruzeci de minute.

Mergând încet, regele a dat mâna cu mai multe persoane şi a vorbit cu îngrijitori şi pacienţi. Suveranul britanic, care s-a aşezat lângă mai mulţi pacienţi, a acceptat flori de la copii cărora le-a împărţit daruri înainte de a pleca împreună cu soţia sa.

Prin acest prim angajament public din ultimele trei luni, regele a dorit să atragă atenţia publicului asupra importanţei diagnosticării precoce.

„Majestatea Sa a depus toate eforturile pentru a întâlni cât mai mulţi angajaţi şi pacienţi posibil”, a declarat directorul spitalului, David Probert, după „vizita incredibil de inspirată”, adăugând că pacienţii au fost „încântaţi” să-l vadă pe suveran.

Regele nu s-a vindecat încă. El îşi continuă tratamentul, iar îndatoririle sale vor fi „calibrate cu atenţie”, printr-o „consultare efectuată îndeaproape cu medicii săi”, a precizat Palatul Buckingham, care a anunţat vineri reluarea unui „număr” limitat de angajamente.

Regele şi regina urmează să-l primească în iunie – la o dată neprecizată – pe împăratul Naruhito al Japoniei şi pe soţia acestuia, împărăteasa Masako, pentru o vizită de stat efectuată la invitaţia guvernului britanic.

Participarea la alte posibile angajamente – cursa de cai la Royal Ascot, evenimentul care marchează 80 de ani de la Debarcarea din Normandia (D-Day), ceremonia „Trooping the Color”, petreceri tradiţionale în grădină – va avea loc la sfatului medicilor regelui, mai aproape de data de desfăşurare a acestora.

Potrivit Palatului Buckingham, medicii sunt „foarte încurajaţi de progresele înregistrate până în prezent şi rămân optimişti în legătură cu recuperarea regelui”.

La începutul lunii februarie, la nouă luni de la încoronarea sa din mai 2023, Palatul a anunţat că Charles al III-lea suferă de cancer, descoperit în urma unei intervenţii chirurgicale la prostată, realizată în ianuarie. Natura cancerului şi starea de sănătate a regelui nu au fost precizate.

Charles al III-lea şi-a suspendat ulterior îndatoririle publice, însă şi-a continuat sarcinile de monarh constituţional, care includ în special semnarea legilor, întâlnirea regulată cu prim-ministrul şi validarea anumitor numiri în funcţie.

Suveranul britanic a avut o stare de sănătate suficient de bună pentru a face o baie de mulţime la finalul slujbei de Paşte, la sfârşitul lunii martie.

Anul 2024 a fost deosebit de dificil pentru familia regală britanică. Pe lângă rege, prinţesa de Wales, Kate, soţia prinţului William, moştenitorul tronului, a fost de asemenea diagnosticată cu cancer, depistat în urma unei intervenţii chirurgicale abdominale majore, în ianuarie.

Prinţesa în vârstă de 42 de ani a făcut anunţul privind boala sa la 22 martie, într-un mesaj video emoţionant, şi a declarat că urmează chimioterapie. Ea nu a precizat natura cancerului cu care a fost diagnosticată.

Cuplul şi-a sărbătorit luni cea de-a 13-a aniversare a nunţii. Prinţul William şi Kate au împreună trei copii, George (10 ani), Charlotte (8 ani) şi Louis (6 ani).

Cu excepţia mesajului video, prinţesa nu a mai fost văzută în public de la Crăciun.

Fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, Harry, care locuieşte în California, Statele Unite, este aşteptat la Londra, la data de 8 mai, pentru a marca cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, o competiţie dedicată soldaţilor şi veteranilor răniţi.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

5 Comentarii

  1. Povestea asta este cumva și o fabulă.Pe la sfârșitul sec.XIX mortalitatea în rândul copiilor protipendadei era mai ridicată ca-n triburile de aborigeni de azi.Știința și tehnologia nu-nseamnă câteva beizadele sclifosite prin înalte cercuri universitare pentru ăi cu prea mulți bani pă ei ci capacitatea sistemului de a valorifica resursa umană proaspătă.Odata realizat acest deziderat, apar inevitabil descoperiri și invenții care împing societatea pe calea progresului real, nu a circului politic.Astfel apar descoperiri și tratamente, inclusiv pentru boli regale.

  2. Dar dominația e mult prea importantă pentru unii pentru a-și putea permite să se-ntâmple asta.Asa că mai bine mor pentru putere.Ceea ce se și întâmplă.

  3. „Cu excepţia mesajului video, prinţesa nu a mai fost văzută în public de la Crăciun.”
    Avand in vedere ca respectivul video e facut cu AI, se pot trage niste concluzii. Dintr-un motiv misterios printesa nu poate fi aratata fizic publicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.