Cuvintele sunt de prisos, așa că de data aceasta vom scrie mai puțin și vom lăsa imaginile să vorbească.

![]()
![]()
Dacă în ziua precedentă Emma avusese toată sala BTarena la picioarele ei, acum publicul o aclama pe Sorana.
A fost puțin descumpănită, dar tocmai de aceea credeam că se va ambiționa și va da o replică dârză începutului furibund al Soranei.
Nu a fost să fie.
În primul set singura zvâcnire notabilă a avut-o în cel de-al treilea game, pe serviciul Soranei când a dus jocul în avantaj, după ce în prealabil în gameul anterior mersese de la egal la egal pe durata a 5 mingi de break.
De aici încolo Emma a căzut complet, iar taifunul Sorana a făcut 6-0 în 30 de minute!!
În setul secund, Emma se sufoca, arăta foarte rău, părea că nu poate respira și lăcrima.
Și-a pierdut serviciul, s-a făcut 2-0 pentru Sorana, și a cerut imediat arbitrului francez de scaun time out.
Intervenția medicului a speriat asistența care s-a temut de un abandon.
I s-a verificat tensiunea, i s-au acordat îngrijiri de specialitate, a mâncat cu poftă o banană ca să se mineralizeze și a reluat meciul.
Incredibil. Face rebreak și apoi egalează la gameuri, 2-2. Servește Sorana, Emma duce gameul în avantaj.
Oare va prelua conducerea? Nu, e ultima oară când se mai pune problema învingătoarei.
Mai departe, totul e la discreția favoritei întregii arene.
Sorana a avut 6 ași, a servit impecabil, cu procentaj de peste 80 % la primul serviciu. Dacă nu era as, Emma nu putea returna și Sorana puncta oricum.
1 ora și 4 minute a durat finala.
6-0, 6-2.
Emma dă afară, Sorana se oprește, închide ochii și nu știe dacă e adevărat sau visează.
E campioană la Transylvania Open. Al patrulea WTA 250 al carierei.
Sorana merge spre fileu și se întoarce spre dreapta să-și salute familia.
Tatăl ei și fratele ei au văzut finala de pe marginea terenului.
Acest articol este susținut de brandul românesc de sucuri bio
Melissimo. https://melissimo.ro/
Felicitari amandurora!