Mi s-a întâmplat rareori ca, în momentul citirii unui interviu, atenţia să-mi fie reţinută de întrebări şi mai puţin de răspunsuri. Este cazul interviului apărut pe site-ul 20 Minutes.fr şi acordat de gen. Stanley McChrystal, comandant-şef al trupelor NATO din Afganistan, şi de reprezentantul civil al NATO la Kabul, Mark Sedwill. Zilele trecute, acestora li s-au pus următoarele întrebări: "După opt ani DE EŞECURI, ce vă face să credeţi că noua strategie va da rezultate? Operaţiunea Mushtarak, de la Marjah (Sud), va servi de model pentru cele viitoare? Câştigarea inimilor şi spiritelor (afganilor – n.r.) este un punct-cheie al strategiei dvs. Cum veţi face acest lucru? Corupţia statului nu vă pune probleme? Ce veţi face pentru a restaura autoritatea guvernului afgan, care nu are influenţă în afara Kabulului? Există provincii pregătite pentru transferul controlului securităţii? Cum evaluaţi capacitatea armatei şi poliţiei afgane?".
Să recunoaştem, fiecare întrebare radiografiază componentele realităţii afgane de azi, iar răspunsurile o confirmă. Noua strategie "nu este strict militară. Este o luptă pentru a câştiga susţinerea populaţiei", spunea, de pildă, gen. McChrystal. Or, acest lucru e greu de realizat, dacă nu imposibil, în urma unei acţiuni precum cea din 22 februarie, când, în Sud, forţele NATO au bombardat un convoi de civili, omorând 33 de persoane, bărbaţi, femei şi copii, şi rănind alte 12.
Apoi, pe 28 februarie, 11 civili afgani au murit în urma exploziei unei mine artizanale la trecerea unui convoi în districtul Nawzad, provincia Helmond,unde forţele NATO au lansat operaţiunea Mushtarak, cea mai vastă ofensivă de "curăţare " după răsturnarea regimului talibanilor. Provincia Helmond este un fief taliban, iar rateuri precum cele amintite nu fac decât să sublinieze fragilitatea situaţiei de pe teren, impactul lor psihologic asupra populaţiei fiind devastator într-o lume care şi aşa are probleme mari în acceptarea prezenţei militare străine pe teritoriul său.
"Corupţia este o problemă centrală. Locuitorii n-au încredere în guvernul lor. Ştiu toţi că lupta împotriva corupţiei este o prioritate, dar nimeni nu-şi face iluzii că ea va fi foarte greu de combătut", recunoaştea, la rândul său, Mark Sedwill.
Aceste teme sunt abordate şi de marea presă – americană, în primul rând -, dar aici am pornit de la cel mai recent exemplu. Preocuparea este firească întrucât climatul de violenţă din Afganistan se menţine la un nivel ridicat. De fiecare dată, talibanii răspund cu acţiuni dure, în diferite puncte ale ţării, chiar şi în cele considerate relativ securizate, cum este capitala.
Astfel, după ce, luni, şase militari din forţa NATO au fost ucişi în Sud, autorităţile au instituit un embargo asupra mediatizării atacurilor talibanilor, ca şi cum în acest fel ar putea fi stăvilită violenţa. În ultimii doi ani, insurecţia talibană s-a intensificat considerabil şi s-a extins pe cvasitotalitatea teritoriului afgan, lovind tot mai des capitala Kabul, atât prin atentate sinucigaşe, cât şi prin atacuri ale comandourilor. În pofida prezenţei celor 121.000 de militari străini, acţiunile gherilei şi atentatele talibanilor decimează din ce în ce mai mult forţa internaţională.
După 520 de morţi în 2009, cel mai sângeros dintre cei opt ani de război, peste 100 de soldaţi ai ISAF au pierit deja în primele două luni din 2010. Având în vedere cele de mai sus, mi se par emblematice cuvintele lui Tahar Ben Jalloun, editorialist al ziarului parizian „Le Monde”. Adresându-se în mod ipotetic preşedintelui Obama, el arată: „Uitaţi Afganistanul! Nu veţi câştiga niciodată acest război, şi nu pentru că armata voastră nu este bună, nu pentru că inamicul este mai puternic sau vă lipsesc aliaţii, ci pur şi simplu pentru că această ţară arată astfel încât nici o armată nu a fost capabilă să învingă rebelii pe teren! Sovieticii, care au trimis acolo sute de mii de soldaţi, şi-au dat seama de acest lucru şi s-au retras, transmiţând problema Occidentului”.
Şi astfel, în vreme ce trupele NATO au lansat Operaţiunea Mushtarak în fieful talibanilor din Sud, aceştia au răspuns prompt cu un nou atentat de proporţii în centrul capitalei, demonstrând cât de vulnerabile sunt autorităţile centrale. În fapt, un atentat ori o acţiune teroristă în Afganistan, în zone controlate de armată ori poliţia locală, sprijinite de NATO, reprezintă o constantă a vieţii cotidiene din diferite localităţi ori de pe şoselele importante ale ţării.
Să ne amintim, compatriotul nostru, sublt (p.m.) Florin Bădiceanu, înhumat duminică în satul său natal din Argeş, a decedat în urma exploziei unei mine artizanale pe autostrada A1 Kandahar-Kabul. Este o listă lungă, cu numeroase victime, ea demonstrând gravitatea situaţiei. Asta la peste opt ani după ce trupele anglo-americane au ajuns în Afganistan. La ora aceea, strategia lor a fost definită drept antiteroristă de administraţia Bush, răvăşită de atentatele de pe 11 septembrie 2001.
Opţiunea era pe cât de clară, pe atât de vastă, dar avea la bază lupta dusă împotriva unui adversar invizibil, căci talibanii, identificaţi drept terorişti, nu se afişau la drumul mare, ca o armată regulată. Cu timpul, deşi au crescut efectivele militare trimise de SUA şi Anglia, iar lor li s-au alăturat trupe provenind din ţări NATO, între care şi România, situaţia de pe teren s-a deteriorat şi mai mult. Ca urmare, azi, cei mai buni cunoscători ai situaţiei vorbesc fără să ezite despre ”imposibila ieşire din haosul afgan”. Sunt identificate multe cauze şi este nominalizată prioritar ”strategia antiteroristă” adoptată de Bush şi pe care a moştenit-o preşedintele Obama.
Confruntat cu acest eşec, noul şef al Casei Albe a definit o ”strategie anti-insurgenţi”. Totuşi, sfidările n-au dispărut, obstacolele sunt la fel de redutabile, gherila e şi mai activă, iar producţia de opiu afgan a crescut spectaculos, implicaţiile unui asemenea fapt fiind deosebit de grave, ele căpătând o dimensiune mondială de netăgăduit. Sigur, nu se pot nega eforturile materiale şi umane făcute de toate statele, care, sub umbrela NATO, sunt prezente în Afganistan.
Aşa cum nu pot fi uitate nici sacrificiile umane, inclusiv din rândurile militarilor români. Dar marea întrebare ce se pune nu poate fi ocolită la nesfârşit: poate fi pacificată această ţară? Unul dintre cele mai tranşante şi argumentate răspunsuri îl dă amintitul Tahar Ben Jaloun: „Trebuie să ştii să opreşti un război pierdut!”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.