Spoiți și spoliatori

Impostori și mediocri la cârma țării

În goana după funcții politice, un loc în Parlament ori un portofoliu de ministru, mulți demnitari s-au înscris la facultăți îndoielnice ori nu s-au dat în lături să-și plagieze lucrările de doctorat. Au făcut orice pentru un CV mai stufos, pentru a-și asigura studiile, chiar dacă n-au văzut, de multe ori, sălile de cursuri și nu știu nici la ce materii au dat examene. Au dat din coate și au ajuns în frunte. Că și-au pătat imaginea în lupta pentru putere, nu s-au gândit atunci și nu pare să-i fi deranjat nici mai târziu, când lucrurile au devenit cunoscute. Ocupă în continuare demnități publice, fără să le pese. Deși printre ei sunt nume grele de pe scena politică românească, conduc instituții cu greutate și uneori au candidat la cea mai înaltă funcție din stat. Spoiala e la putere și pentru că mulți au ajuns să ocupe funcții de ministru, secretar de stat etc., deși nu au studiile necesare pentru domeniul pe care-l coordonează. În alte cazuri am remarcat că pentru a-și completa studii în domeniile în care aveau nevoie, la mare repezeală s-au înscris și au absolvit și universități particulare.

Miniștrii Cabinetului Mihai Tudose

Mihai Tudose

premier

2000-2017 – deputat

2010 – doctor în științe militare și informații, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul“, SRI, teză suspectată de plagiat, renunță la titlul de doctor

1991-1995 – Facultatea de Drept, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“ București

Ion Marcel Ciolacu

viceprim-ministru, deputat PSD

2015-2016 – secretar al Camerei Deputaților

2008-2012 – viceprimar al municipiului Buzău

2008-2009 – cursuri postuniversitare, Colegiul Național de Apărare București

2003-2004 – studii postuniversitare, Universitatea Ecologică, 1991-1995, Facultatea de Drept

Mircea Titus Dobre

ministrul Turismului, deputat PSD

2001-2011 – director de calitate și apoi director de marketing la SC Dobre&Fii SRL Constanța

1997-2001 – Universitatea „Spiru Haret“ București, Facultatea de Management Financiar-Contabil

Carmen Daniela Dan

ministru de Interne, senator PSD

1990 – secretar CPUN

1990-1996 – secretar la Școala Generală nr. 3 Videle

2000 – diplomă de licență la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“

A absolvit Facultatea de Drept a Universității Ecologie din București

Alexandru Răzvan Cuc

deputat PSD, ministrul Transporturilor în guvernul Grindeanu    

secretar de stat în Ministerul Transporturilor, sector Aviație

2013-2016 – director general SC Administrația Zonei Libere SA Giurgiu

2009-2012 – licențiat în drept al Universității Hyperion

2006-2008 – master Comerț internațional, managementul afacerilor, uzanțe diplomatice, Universitatea Româno-Americană

2002-2006 licență în integrare europeană Universitatea Româno-Americană

Lia Olguța Vasilescu

ministrul Muncii și Protecției Sociale, deputat

2007 – a susținut doctoratul la Facultatea de Sociologie a Universității București, teza a fost suspectată de plagiat

2001 – Colegiul Naţional de Apărare

1997 – Facultatea de Litere şi Istorie din Craiova, specializarea româno-italiană

Ilan Laufer

ministru pentru Mediu de afaceri, comerț și antreprenoriat

2006 – Academia Națională de Educație Fizică și Sport

Viorel Ilie

ministru pentru Relația cu Parlamentul, senator

2008-2017 – primar Moinești

2009-2011 – master comunicare, Universitatea „Petre Andrei“ Iași

2008-2010 – master administrație publică, Universitatea „George Bacovia“ Bacău

1984-1989 – Facultatea de Electrotehnică, Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi“ Iași

Alți politicieni absolvenți de facultăți pe bani ori cu lucrări plagiate

Victor Viorel Ponta

ex-premier, senator

CV incomplet, acuzat că a plagiat lucrarea de doctorat

A apărut pe lista CNN cu 10 politicieni din lume acuzați de plagiat

2014 – a renunțat la titlu după ce o comisie a Facultății de Drept a Universității București a stabilit că a plagiat teza de doctorat din 2003, cu privire la Tribunalul Penal Internațional

Robert Negoiță

PSD, primar Sector 3 din 2012

Acuzat că a plagiat lucrarea de doctorat

2008-2012 – deputat de Teleorman

2011 – ANAF a scos la vânzare 58 din cele 60 de apartamente

2009 – ANAF instituie sechestru pe bunuri pentru datorii de circa 28 milioane euro

2007 – a inaugurat Rin Grand Hotel

2004 – a deschis Water Park Otopeni

2007 – Facultatea de Drept, Universitatea Bioterra, Facultatea de Turism, Universitatea Româno-Americană

Florentin Pandele

PSD, primar Voluntari din 2000

Acuzat că a plagiat teza de doctorat

2007 – doctorat în ordine publică și siguranță națională, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“

2005 – a absolvit Colegiul Național de Apărare

2004 – master în controlul, expertiza și securitatea alimentară în agroturismul ecologic, Universitatea Bioterra

2004 – absolvent al Facultății de Drept, Universitatea Bioterra București

Alexandru Pereș

2004-2008 – senator PDL

1996-2004 – deputat

1991-1993 – subprefect Alba

1999 – Universitatea Bioterra

1971-1976 – Institutul Agronomic „Dr. Petru Groza“ Cluj

Elena Udrea

2008-2012 – ministru al Turismului și Dezvoltării Regionale

2008-2016 – deputat PDL, PMP

2005 – consilier de stat la Administrația Prezidențială

2004-2005 – consilier general Primăria București

Facultatea de Drept, Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir

Doctorand în științe juridice, Universitatea Națională de Apărare „Carol I“

Master, Universitatea Națională de Apărare „Carol I“

Gabriel Oprea

Vicepremier

2012 – senator

2009-2012 – ministrul Apărării Naționale

2008-2009, 2014-2015 – ministru de Interne

2004-2012 – deputat

2003-2005 – ministru delegat MAI

2002-2003 – prefect București

2001-2002 – secretar de stat, Administrația Națională a Rezervelor Statului

2000-2001 – director adjunct, Colegiul Național de Apărare

2016 Comisia de științe juridice a CNATDCU a stabilit că teza de doctorat este un plagiat

Profesor și îndrumător de doctorat la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul“, SRI

2000 – a susținut teza de doctorat la Facultatea de Drept, Universitatea București

Radu Stroe

Acuzat că a plagiat lucrarea de doctorat

2012-2014 – ministru

delegat MAI

2010-2016 – deputat

2005-2008 – senator

2001-2004 – deputat

2006-2007 – ministru coordonator al SGG

1997-2000 – SGG, secretar general adjunct şi secretar general

2013 – a susținut teza de doctorat

1981 – Facultatea de Drept

Romeo Raicu

Acuzat că a plagiat lucrarea de doctorat

2000-2008 – deputat, președinte al Comisiei parlamentare de control SIE.

Florian Bodog

Ministrul Sănătății

Acuzat că a plagiat teza de doctorat în științe economice, susținută în 2008 la Universitatea de Vest Timișoara

Bogdan Licu

Suspect că a plagiat lucrarea de doctorat

2016 – procuror general adjunct

2015 – acuzat că a plagiat teza de doctorat

2011 – a susținut lucrarea de doctorat

Petre Tobă

Suspect că a plagiat lucrarea de doctorat

2015-2016 – ministru de Interne

2009-2010, 2012-2015 – inspector general al Poliției Române

2008-2011 – doctor în științe

militare și informații, Universitatea Națională de Apărare „Carol I“

1996-2000 – Facultatea de

Drept, Academia de Poliție „Al.I. Cuza“

Neculai Onțanu

Acuzat că a plagiat lucrarea de doctorat

2000-2016 – primar al Sectorului 2, București

2010 – a susținut teza de doctorat

Cristian Bușoi

Acuzat că a plagiat lucrarea de doctorat

Din 2007 – europarlamentar PNL

2004-2007 – deputat

Daniel Andrei Moldoveanu

Acuzat că a plagiat lucrarea de doctorat

Director al Oficiului pentru Informații Integrate din cadrul Comunității Naționale de Informații

2013 – a susținut teza de doctorat

Din 2005 – consilier de stat la Departamentul Securității Naționale al Administrației Prezidențiale

2002-2005 – consilier parlamentar la Camera Deputaților

Laura Codruța Kovesi

2013 – procuror-șef DNA

2006-2012, procuror general

CNATDCU a decis în 2016 că lucrarea de doctorat nu a fost plagiată, concluzionând că au fost copiate
20 de pagini din 444, ceea ce reprezintă circa 4%. Comisia de etică a constatat că există o culpă în construcția tezei, însă nu i-a retras titlul de doctor.

Parlamentul României

Senatori PSD

Șerban Nicolae

Acuzat că s-a autoplagiat, a publicat două cărți aproape identice cu titluri diferite, în 2003 și 2005 – „Parlamente europene“ și „Instituții parlamentare europene“

2004-2008 – senator

2001-2004 – Administraţia Prezidenţială, consilier de stat

2004 – ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, Guvernul României

2009 – doctorat în Relații Internaționale și Studii Europene

Avocat, 1997 – șeful grupului parlamentar PSD din Senat, licențiat în științe juridice

Lucian Mazilu

vicelider al grupului parlamentar PSD din Senat

2008 – diplomă  de licență a Facultății de  Drept și Administrație Publică a Universității „Spiru Haret“

2015 – vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți

2006-2008 – director general al SC Hidroserv Porțile de Fier SA

Niculae Bădălău

senator, vicepreședinte Senat, membru Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională

2000-2004 – prefect, Prefectura Giurgiu

2004-2008 – diplomă de licență, Drept, Universitatea Bioterra, București

1981-1985 – inginer construcții, Facultatea de Îmbunătățiri Funciare București

Senatori PNL

Siminica Mirea

senator, membru al Comisiei pentru afaceri europene și al Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală

2006-2010 – Universitatea Bioterra Bucureşti, Facultatea de Management Agroturistic, diplomă de licenţă

Alexandru Pereș

senator, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală și al Comisiei pentru dezvoltare și strategie economică

1996-2004 – deputat, Camera Deputaților

1991-1993 – subprefect al jud. Alba

1999 – Universitatea Biottera București

1971-1976 – Institutul Agronomic „Dr. Petru Groza“ Cluj

Deputați PSD

Marius Constantin Budăi

deputat, vicepreședinte al grupului parlamentar PSD

2013-2016 – director executiv  Casa Judeţeană de Pensii Botoşani

Consilier parlamentar – şef cabinet

2008-2010 – master, Managementul financiar-contabil al administraţiei publice, Universitatea „Spiru Haret“, Facultatea de Management Financiar Contabil (Bucureşti); program de studii postuniversitare de masterat în specializarea Managementul financiar-contabil al administraţiei publice

2004-2008 – Universitatea „Spiru Haret“, Facultatea de Finanţe şi Bănci (Bucureşti); program de studii universitare în specializarea Finanţe şi Bănci

Beatrice Tudor

deputat, vicepreședinte al grupului parlamentar PSD, secretar al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă

Editor și reporter la mai multe publicații

2010-2012 – Facultatea Științele Comunicării, master, programul de studii „Comunicare și Relații
publice“, Universitatea Ecologică din București

1991-1995 – Facultatea de Jurnalism, licență, Universitatea „Hyperion“

Alexandra Corina Bogaciu

deputat, membru în Comisia pentru egalitate de şanse între femei și bărbați

Director de marketing și publicitate SC Bicom Pa Impex SRL

2010-2013 – diplomă de licență, Universitatea „Hyperion“, Facultatea de Științe Economice, specializarea Management, București

Octavian Petric

deputat, membru în Comisia pentru produse și servicii

2000-2012 – consilier județean PSD

1998-2012 – director SC Metalpet SA Satu Mare

1994-2012 – asociat unic SC Comet SRL

2004 – Facultatea de Drept a Universității „Hyperion“ București

Violeta Răduț

deputat, secretar al Comisiei pentru muncă și protecție socială

2009-2017 – inspector  la Primăria Mun. Alexandria

2003-2008 – Facultatea de inginerie și management în agroturism și alimentație publică a Universității Bioterra București

Alina Teiș

deputat, membru al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport

2014-2016 – director al Colegiului Național Pedagogic „Ștefan Odobleja“, Caransebeș

2007-2010 – Facultatea de limba română, specializarea română-franceză, a Universității „Spiru Haret“ București

Iulian Iacomi

deputat, fost PSD

2008-2016 – primar Lehliu Gară, Călărași

2000-2006 – primar Dor Mărunt, Călărași

2005-2006 – master, ASE

2000-2005 – diplomă de inginer la Universitatea Bioterra, București

Deputați PNL

Mihai Culeafă

deputat, secretar al Comisiei pentru politică externă

2016 – consilier local Pantelimon

2012 – jurist, Platinum Flor 95

2012-2013 – manager al Federației Române de Rugby

2002-2006 – Facultatea de Drept a Universității „Hyperion“

Daniel Olteanu

deputat, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională

2016 – prefect Vaslui

2013-2016 – director executiv AJOFM Vaslui

2013 – consilier personal, Primăria comunei Coroiești, Vaslui

2010-2012 – șef birou senatorial, Senat

2009-2010 – consilier personal, Primăria comunei Ciocani, Vaslui

2006-2008 – șef birou senatorial, Senat

2006-2009 – Facultatea de Sociologie, Universitatea „Spiru Haret“ București

2001-2006 – Facultatea de drept, Universitatea „Dimitrie Cantemir“ Iași

George Ionescu

deputat  PNL, membru în Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale și în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții

2008-2012 – deputat

2005-2007 – master, Facultatea de Drept, Universitatea Bioterra Bucureşti

1999-2004 – Facultatea de Inginerie Economică, master la Facultatea de Drept

Universitatea Bioterra

A făcut în 2012 obiectul unor acuzații de corupție, mită, fals intelectual și material, uz de fals și instigare la fals intelectual. „Sistemul universitar românesc este foarte slab și eu nu pun niciun preț pe el. Nu am o argumentație  prea solidă pentru alegerea făcută. Bioterra îmi era la îndemână. La specializarea Economia Turismului a fost și cumnata mea acolo, cu un an mai devreme, iar la Drept nu mai știu de ce m-am dus“, spunea atunci Robert Negoiță, primar al Sectorului 3 și fost vicepreședinte PSD. Aproximativ 40 de cadre didactice și angajați ai instituției de învățământ au fost audiați și s-au întreprins circa 22 de percheziții în București, Ilfov, Vâlcea și Olt. Potrivit anchetatorilor, studenții puteau cumpăra lucrările și subiectele de licență, ori examenele de an, cu note mari, contra unor sume cuprinse între 300 și 3.000 euro.

În anul 2000, Bioterra a mai fost implicată într-un alt scandal referitor la emiterea de diplome imprimate de Ministerul Educației, deși universitatea avea retrasă autorizația de funcționare de către CNEEA.

Alte universități preferate de politicieni:

Universitatea „Spiru Haret“

Universitatea „Hyperion“

Universitatea Athenaeum

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Dupa 1989 au fost infiintate aceste noi fabrici de mediocrii=aceste facultati particulare!
    Toti absolventii acestora au populat institutiile statului roman !
    Singura sansa este ca tinerii sa iasa in strada di sa curete toate aceste institutii de aceste nulitati!

    • E clar:s-au adus unii pe altii, colegi la aceleasi „facultati”. De aceea aceste fabrici de diplome nu vor disparea niciodata, mediocritatea se va reproduce.Pe de alta parte, unde sa mai gasesti oameni pentru un guvern aflat tot timpul sub asediul institutiilor partinitoare? Asa incat nu mai ramane decat pepiniera celor care accepta, din mediocritate si vanitate,dar cu bunacredinta, scriind, de pilda, mediocri cu doi de i.

    • Singura sansa este ca tinerii care ies in strada pentru „lucrari” politice. sa-si ia macar bacalaureatu’.Sau probabil ca se cred asa de inteligenti,incat ce le mai trebuie scola.

  2. in primul rand e vorba de straini. se intelege ca ei sant impostori pentru ca au ocupat prin viclenie si minciuna institutiile statului ca lupii la oi.
    in al doilea rand e vorba de cozile de topor de tradatorii si vanzatorii de neam, care, bineinteles sant mediocri, adica santajabili imorali oportunisti corupti…asa cum le place strainilor, occidentului „civilizat, pentru a servi mai bine….nemteste….intereselor lor !

    • Cu tot repectul, nu inteleg cum au ocupat strainii institutiile statului.Daca totusi sunteti bine intentionat si veti accesa informatii si din alte surse , inafara de Romania TV si Antena 3, veti intelege ca tocmai fostii profitori ai regimului comunist sunt infiltrati in toate institutiile statului si in toate partdele pentru a avea control aaupra economiei.In acest fel , grupati in clanuri mafiote, in lupta permanenta intre ei, pentru influenata, au acumulat averi imense nemeritate. Miza prezentului pentru PSD-ALDE , care sunt disperati , este sa-si salveze infractorii politici de la anchete si respectiv de la condamnari pentru cei vinovati, prin schimbarea legilor justitiei, ceea ce cu majoritatea parlamentara , in majoritate intradevar cu multe cozi de topor, nu este deloc dificil. Romania , cu un guvern de incompetenti trece prin cele mai grele momenta, opozitia fiind reprezentata doar de romanii cu constiinta civica care manifesta conta intentiilor acestor ticalosi care pot impune legile in favoarea lor, nu in interesul tarii.

  3. De ce nu va treceti si pe voi pe aceasta lista , caci modul in care faceti jurnalism se apropie mult de Giga ?

  4. Desi foarte multi vad ca sint absolventi de „universitate ecologica” (?!?) cred ca avem de-a face cu multe, foarte multe gunoaie si deseuri !

    • Dupa tehnoratatii vostri ale caror „realizari” au fost varza cu Cumintenia pamantului, traznaia cu fregatele la suprapret,gaura la buget in nestire si alte „minuni”, astia de acum sunt academicieni in guvernare.

  5. anii 50-„facultatile” muncitoresti, anii70-„facultatile” serale de subingineri , anii 90-universitatile particulare. ne avem pe noi, nu mai este nevoie de alti dusmani.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.