În apărarea lui Ion Cristoiu

„Ion Cristoiu este ofiţer acoperit al SRI!”, iată una dintre cele mai mari enormităţi pe care am auzit-o în aceşti 30 de ani de la Revoluţie. A lansat-o în spaţiul public Cristian Rizea, fost deputat PSD, condamnat la patru ani şi opt luni cu executare într-un dosar de corupţie deschis de DNA. Acesta zice că noaptea, printre suspine, fosta lui amantă, generăleasa „Anaconda” de la SRI, i-ar fi făcut această destăinuire.

Las deoparte stupizenia acestui personaj tulbure din politica ultimilor ani, care, fugar la Chișinău, se crede acum, prin așa-zisele lui dezvăluiri, un fel de Sebastian Ghiță, deși, mai degrabă, este undeva la genunchiul lui „Portocală”. E greu să-i explici omului diferența dintre forța unei dezvăluiri și acel ridicol care are efectul unui bumerang. Ele par identice, dar, sînt complet diferite, exact ca două cărămizi care se află în structurile diferite ale unor construcții, una în peretele unei catedrale, alta în peretele unui WC public: în fața primei cărămizi te închini, pe cealaltă îți faci nevoile!

Despre Ion Cristoiu, unul dintre cei mai mari jurnaliști români, poți să spui orice, ca despre oricare om, dar să spui că el a fost și este un „acoperit” al Sistemului este complet ridicol. Mai degrabă, dacă tot trebuie să-l etichetezi, poți spune despre Ion Cristoiu că este un „descoperit” al tuturor regimurilor! Ca om care a lucrat cu Ion Cristoiu, atît la „Expres magazin”, cît și la „Evenimentul zilei”, în calitate de șef al biroului teritorial Craiova, pot să depun mărturie despre stilul lui Ion Cristoiu, dînd un singur exemplu: a susținut CDR cînd era în Opoziție și a devenit un critic al acesteia cînd a ajuns la Putere! Nu e nimic spectaculos în această atitudine care ar trebui să fie caracteristică pentru orice jurnalist, dar, la noi, unde presa, cum spuneam recent, nu mai vrea să fie cîinele de pază al democrației, preferînd să fie animalul de companie al Puterii, acest fel de a face presă pare desuet, fiind practicat de aceiași 3-4 jurnaliști care, după Revoluție, au inventat presa independentă: Cornel Nistorescu, la „Expres” și „Evenimentul zilei”, Sorin Roșca Stănescu, la „Ziua”, și… E greu de continuat lista!

Nu e, deci, de mirare, că un asemenea demers împotriva lui Ion Cristoiu vine din partea unuia care dormea în pat cu „Sistemul” și-i plătea vacanțele în străinătate pentru a primi în schimb un post de deputat.

De mirare este felul în care cei de la Realitatea TV au pus în discuție marea „dezvăluire” a amantului Anacondei. Că Rizea a bătut cîmpii cu acuzația la adresa lui Ion Cristoiu, treacă-meargă, o avea omul vreun motiv, dar s-o vezi pe Anca Alexandrescu, crescută sub pulpana lui Cristoiu la „Bulina roșie”, cum se dă surpinsă pe spate ca și cum nu l-ar cunoaște pe „Maestru”, nu are cum să nu te umple de scîrbă. Sau să-l auzi pe insipidul Bogdan Muzgoci cum îl ia de sus pe Ion Cristoiu, e prea de tot. Ia, auziți: „Faptul că dvs desvăluiți că Ion Cristoiu este acoperit în presă, corelînd cu faptul că acesta a mers ca o rîndunica la Belgrad să ia interviu unuia dintre cei mai căutați fugari din România, mă gîndesc ca n-ajungea acolo decît dacă, poți să fii tu marele jurnalist, au fost și alți mari jurnaliști în România și poate mult mai credibili decît Cristoiu, e clar că a fost chemat „vino aici că avem treabă”. Și îl provoc pe Cristoiu să nu mai fugă și de data asta de discuție și să nu ne mai trateze cu superioritate, pentru că indiferent de experiența pe care o ai în presă, ai arma adevarului și arma întrebării. Deci dacă Ion Cristoiu vrea să lămurească acest lucru, îl provoc pe această cale să vină și să ne spună care sînt ițele, pentru că are o vîrstă respectabilă și nu cred că e momentul să-și compromită cariera acum”.

Și, lucru important, spunea aceste bazaconii, trăgîndu-se de brăcinari cu Ion Cristoiu, după ce vorbise deja cu acesta și-i luase un punct de vedere, pe care ulterior l-a și postat pe site-ul Realității.

De ce cred că este necesar să-i iau apărarea lui Ion Cristoiu? Nu numai pentru că, atunci cînd eram la început de carieră, am lucrat în subordinea sa și am învățat multe din această experiență, ci, mai ales, pentru că, în 2007, cînd publicasem în „Ziua” celebrul articol „Liicheanu”, fiind înjurat, în numai zece zile!, în peste 80 de articole apărute în toate publicațiile controlate de Sistem, singurul care mi-a luat apărarea a fost Ion Cristoiu, invitîndu-mă la emisiunea sa de la „Antena 3”. Astăzi, lucrurile sînt clare, mai ales după ce am cîștigat procesul cu Gabriel Liiceanu, dar atunci cînd eram „răstignit” de CTP, de Tismăneanu, de Lucian Pintilie, de Patapievici, de Pleșu, de Mihăieș și mulți alții din „elita lui Băsescu”, Cristoiu a fost singurul care a vrut să audă și punctul meu de vedere în privința plagiatului lui Liiceanu, a antedatării unui text pentru a-și proba o așa-zisă disidență sau a mîrlăniei acestuia de a publica la Humanitas o carte denigratoare despre Constantin Noica, părintele său spiritual.

Sigur că Ion Cristoiu nu are nevoie de apărarea mea, dar văd că nici un gazetar, cu excepția lui Cornel Nistorescu, nu consideră că e nevoie de un semnal împotriva unor impostori de talia lui Rizea. Desigur, pînă cînd și ei vor fi nevoiți să suporte astfel de mojicii din partea unor politicieni sau din partea cozilor de topor ale acestora.

Și nu e vorba doar de spiritul de solidaritate de breaslă, ci de faptul că, vorba lui José Ortega y Gasset, dacă îți bagi capul în nisip pentru a nu simți mirosul pestilențial al mlaștinei, nu înseamnă că aceasta nu există!