În partid se discută excluderea lui Tăriceanu

În Partidul Național Liberal se discută excluderea fostului lider Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit unor televiziuni de ştiri. Mâine la orele 17.00 este convocat Biroul Politic Național al partidului în care s-ar cere să valideze această propunere. Președintele grupului parlamentar din Senat al PNL, Puiu Hașotti, spune că nu va fi convocat un congres extraordinar al partidului.

Fostul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a apreciat că, în eventualitatea în care Crin Antonescu le va propune liberalilor ieşirea de la guvernare, ar trebui convocat un Congres al partidului, conform romaniatv.net.

Totodată, Tăriceanu a afirmat, la România TV, că actuala criză din USL ar putea fi rezolvată relativ uşor.

Invitat să comenteze propunerea senatorului Sorin Ilieşiu de a prelua el şefia PNL printr-un Congres extraordinar, Călin Popescu-Tăriceanu a spus că nu a discutat cu acesta înainte ca Ilieşiu să-şi prezinte ideile în cadrul grupului PNL de la Senat.

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Cristina Pocora, a spus că demersul lui Ilieşiu reprezintă rezultatul frustrării că acesta nu va fi pus pe listele pentru alegerile europarlamentare din acest an. „Nu are sens să daţi glas frustrărilor şi nemulţumirilor dumneavoastră. Nu are sens să vă supăraţi şi să aruncaţi cu noroi”, a i-a spus Pocora lui Ilieşiu.

O şedinţă a Biroului Politic Naţional al PNL a fost convocată pentru marţi după-amiază, surse din partid susţinând că urmează să se discute în legătură cu criza din USL.

Surse citate de Realitatea TV susţin că mâine în PNL ar urma să fie cerute excluderi din partid. Potrivit liderului senatorilor PNL, Puiu Haşotti, senatorul PNL Sorin Ilieşiu a propus ca în fruntea PNL să vină Călin Popescu Tăriceanu. „Nimeni nu l-a băgat în seamă”, a spus Ilieşiu la Realitatea TV. „Este o situaţie de urgenţă, dar nu va fi niciun congres extraordinar”, a spus Haşotti.”În PNL prin consens s-a hotărât să nu ieşim de la guvernare şi să menţinem USL. Este neclar pentru că nu ne înţelegem cu PSD. Este nevoie de astfel de întâlniri, pentru că la PNL hotărăşte un grup mare de oameni”, a adăugat Haşotti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.