În Stagiunea de marți seara… Elefantul și Musca

Elefantul și Musca. Este titlul unei lucrări semnată Henry Kling și inclusă în repertoriul unui recital neobișnuit în care, pe scena Sălii mici a Ateneului Român, vor sta alături un flaut piccolo și o tubă! Opțiune curajoasă, interesantă, entuziastă și plină de umor a doi membrii ai Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu, Ioana Balașa și Laurențiu Sima. O propunere ce merită a fi luată în considerare și tratată cu interesul cuvenit evenimentelor rare.

Marți, 30 octombrie 2018, ora 19, Ateneul Român, Sala mică

Recital cameral
IOANA BALAȘA – flaut piccolo
LAURENȚIU SIMA – tubă
ADELA LÖRINCZ – pian

Program

  • Georg Philipp Telemann – Fantezia nr. 1 în la major pentru flaut piccolo
  • Tomaso Albinoni – Concert pentru tubă
  • Quinto Maganini – Șarpele Boa și Bobolink
  • Mike Mower – Sonata
  • Dinu Lipatti – Introducere și Allegro
  • Ionel Dumitru – Dans românesc
  • Henry Kling – Elefantul și musca
  • Ken Benshoof – Spindrift
  • Sebastian Androne – Triple H Tango

Din anul 2014, Ioana Balaşa este flautistă a Filarmonicii „George Enescu” din București şi a avut şansa de a cânta sub bagheta unor dirijori renumiţi precum Cristian Măcelaru, Leo Hussein, Alexandre Bloch, John Axelrod sau Christian Badea. Ioana Balaşa este totodată membru activ al Cameratei Regale alături de care susține frecvent concerte.De-a lungul timpului a participat la numeroase cursuri de măiestrie ale unor importanţi flautişti: Jean-Claude Gerard (Franța), Erwin Klambauer (Orchestra Simfonică Radio din Viena), Michael Cox (Orchestra Simfonică BBC), Emily Beynon şi Kersten McCall (Orchestra Regală Concertgebouw Amsterdam). În cadrul primei ediții a Festivalului Sergiu Celibidache, s-a numărat printre participanții activi ai masterclass-ului profesorului Martin Kofler. Ca solistă, mai susține concerte cu orchestra filarmonicii “Mihail Jora” sau cu orchestra de Barockeri a Universității Naționale de Muzică din București. A debutat la 15 ani pe scena Ateneului din Bacău, cu concertul pentru flaut, harpă şi orchestră de W.A. Mozart.

Din anul 2001 si până în prezent, Laurențiu Sima este șef partidă tuba în cadrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii ,,George Enescu” din București cu care a susținut numeroase concerte atât în țară cât și în străinătate, sub bagheta unor mari dirijori cum ar fi Ghenadi Rojdensvenski, Seiji Ozawa, Christian Badea, etc.

Este membru fondator al formațiilor camerale “Athenaeum Brass Quintet” și “Romanian Brass”. A concertat, în calitate de solist, alături de Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploiești sub bagheta dirijorului Walter Hilgers fost tubist al Filarmonicii din Viena și membru fondator al cunoscutei formații camerale “German Brass”.

Adela – Irina Lörincz și-a început educația în Brașov, la liceul de muzică Tudor Ciortea. Pasiunea sa a fost îndreptată spre domeniul muzicii, dar și cel al istoriei. Din acest motiv, a urmat studiile universitare de licență și master atât la Universitatea București, Facultatea de Istorie, cât și la Universitatea Națională de Muzică București, Facultatea de Interpretare Muzicală, pian, la clasa lui prof. univ. dr. Vlad Dimulescu. A colaborat cu artiști de renume internațional în concerte și masterclassuri: Pierre Yves-Artaud, Remus Azoiței, Paul Edmund-Davis, Josephine Knight, David Grimal, Cristina Bellu, George Tudorache. Activitatea concertistică a adus-o pe scenele filarmonicilor și sălilor de concerte din țară: București, Brașov, Iași, Satu Mare, Baia Mare, Sinaia, Suceava, Lugoj, Oravița, etc.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.