Înaintea audierilor de la Tribunal, Stegarul Dac schimbă traseul

Așteptat la audieri, Stegarul Dac s-a urcat

De L.V.
Înaintea audierilor de la Tribunal, Stegarul Dac schimbă traseul

Așteptat la audieri, Stegarul Dac s-a urcat

Aflat  în arest la domiciliu, Avrămuță  a primit permisiunea să părăsească locația pentru a fi audiat. Înainte să intre în Tribunal, el  și-a schimbat traseul și în loc să ajungă în fața instanței a ajuns în copac.

Așteptat la audieri, Stegarul Dac a zărit un copac  în fața Tribunalului București și  nu a ratat ocazia. S-a urcat în pom, gest care l-a consacrat, apoi și-a reluat traseul.

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a comentat incidentul

”În cursul zilei de 23 mai 2025, bărbatul s-a deplasat către instanță, conform traseului autorizat, pentru a participa la termenul de judecată, privind contestația formulată împotriva măsurii arestului preventiv.

Înainte de a intra în sala de ședințe, acesta s-a urcat într-un copac, aflat în proximitatea instituției.

Ulterior, bărbatul a coborât în siguranță și s-a prezentat la termen, în fața instanței”.

În cursul zilei de 23 mai 2025, bărbatul s-a deplasat către instanță, conform traseului autorizat, pentru a participa la termenul de judecată, privind contestația formulată împotriva măsurii arestului preventiv.

Înainte de a intra în sala de ședințe, acesta s-a urcat într-un copac, aflat în proximitatea instituției.

Ulterior, bărbatul a coborât în siguranță și s-a prezentat la termen, în fața instanței.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.