Încă un consilier prezidențial îl părăsește pe Băsescu

Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial a Ancăi Ileana Ilinoiu, începând cu 1 ianuarie 2012.

„Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat vineri, 30 decembrie a.c., Decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a doamnei Anca Ileana Ilinoiu, începând cu data de 01.01.2012”, informează Administraţia prezidenţială.

Anca Ilinoiu coordona Departamentul Relaţii Internaţional al Administraţiei prezidenţiale.

Ilinoiu lucra la Cotroceni încă de la începutul primului mandat de președinte al lui Traian Băsescu. Iniţial, pe parcursul anului 2005, aceasta a fost consilier de stat la Departamentul Relaţii Internaţionale, iar din ianuarie 2006 este consilier prezidenţial.

În perioada 1992-2005, Anca Ilinoiu a activat în Ministerul Afacerilor Externe.

Tot în acest an, un alt consilier prezidențial a demisionat din funcția deținută la Cotroceni. Eckstein-Kovacs Peter a demisionat pe 1 septembrie.

Decizia lui Eckstein-Kovacs a venit în contextul în care acesta s-a declarat de-a lungul timpului un adversar declarat al proiectului minier de la Roşia Montană, proiect pentru care  Băsescu a făcut un lobby intens în ultima vreme. Tot în 2011 a plecat de la Cotroceni și Sebastian Lăzăroiu, dar și Alexandru Gussi, care a invocat motive personale.

În toamnă, şi consilierul prezidenţial Leonard Orban l-a părăsit pe Băsescu, însă pentru a prelua noul portofoliu al Afacerilor Europenere

Câțiva dintre consilierii care au plecat de la Cotroceni

– Vasile Blaga: consilier pe probleme de securitate la începutul primului mandat al lui Băsescu
– Adriana Săftoiu: fost purtător de cuvânt al Preşedinţiei 
– Claudiu Săftoiu: consilier politic 
– Theodor Stolojan: consilier pe probleme economice
– Renate Weber: consilier pe probleme juridice 
– Cristian Preda: consilier pe probleme de francofonie 
– Teodor Baconschi: consilier politic 
– Sebastian Lăzăroiu: consilier politic 

– Octavian Belu, consilierul de stat pentru sport

– Andrei Pleşu – consilier pentru politică externă

– Eckstein-Kovacs Peter – consilier pe problemele minorităților naționale

Conform unor date publice, Anca Ilinoiu este fiica generalului DIE, Stelian Ilinoiu, care a fost în anii ’70 în misiune la New York la reprezentanța României la ONU.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.