Încă unul 

Klaus Iohannis, de parcă ar fi luat somnifere în ultimele săptămâni, cere demisia șefului DIICOT. Desigur, prin comparație cu Ioan Cristescu, un fost responsabil al DIICOT, personaj șarmant, inteligent și bine intenționat, actualul șef al DIICOT pare un om hăituit de cineva care nu-i permite să miște în front, deși ar fi de dorit să continue relația cu media.

Desigur, toate instituțiile statului român, în principal, justiția, care deseori acoperă crima organizată, la vedere, sunt în derivă. Șeful statului pus pe studiul aplicat al statisticii și mecanismului european, un fel de copy-paste specific trusturilor, nu autorilor, iese la rampă cerând demisia șefului DIICOT și plângând familiile victimelor. Nu e rău că s-a angajat în asemenea operațiuni, cu efect zero, tardiv,  însă având în vedere faptul că acestea sunt plasate sub auspiciile unor voturi în plus, situația este și mai revoltătoare și chiar alarmantă.

Ceea ce știe șeful DIICOT, Felix Bănilă, despre cazul Caracal, știe sau ar putea să știe și președintele Klaus Iohannis. Or, Klaus Iohannis se comportă ca un amnezic sau, de ce nu, un iresponsabil autentic. Poziția de șef al statului pe care a ocupat-o în ultimii cinci ani îl arată, în cererea de demisie a lui Felix Bănilă, drept o persoană care nu poate, nu are capacitatea să reprezinte interesele românilor în raport cu mecanismul instituțional.

Competența lui Felix Bănilă nu poate fi clarificată de condeiul președintelui, cel puțin în acest în acest moment. Evaluările, profesionalismul șefului DIICOT  sunt de competența celor în drept, cât și a unor proceduri la care Klaus Iohannis nu face trimitere, pentru că demagogia e mai simplă.

Nu strică însă lui Klaus Iohannis o apariție la televiziune privind demiterea șefului DIICOT, pe fondul revoltei publice. Să fie Klaus Iohannis supărat că probele acestei cauze de domeniul balamucului, sunt expediate la FBI, și că instituțiile românești  de profil nu sunt în stare să rezolve un caz, în parte lămurit de media și independenții din sistemul judiciar, pensionari sau persoane curajoase care au intervenit în dezbateri? De ce nu a clarificat candidatul Klaus Iohannis prin CSAT, mizele acestei trame de la Caracal, și cine sunt protagoniștii întunericului de acolo? Statul paralel este el însuși un caz Caracal, iar această situație devine tot mai elocventă.

Scoaterea din joc a șefului DIICOT, Felix Bănilă, prin decizia imperială a lui Klaus Iohannis, arată că actualul președinte a primit sarcini importante pe care nu este capabil să le gestioneze decât așa, pentru că nu este un președinte de țară, ci o persoană pusă să rezolve niște probleme printr-o funcție care i s-a dat la cheie. În cazul Caracal își face astfel loc încă un personaj, președintele României, în funcție.

In curând, nici DIICOT nu va mai avea competență pe acest caz. Cu o Justiție aflată în plin delir și iresponsabilitate, în veritabil colaps, aparițiile publice ale lui Felix Bănilă par să îl fi alarmat  pe Klaus Iohannis. Revenirea  statului de drept, respectiv comunicarea instituțiilor cu cetățenii,  îl arată pe președinte mai nervos ca oricând.

 

          

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Ioan Vieru 1336 Articole
Author

7 Comentarii

  1. In sfarsit o analiza pertinenta si la obiect! Mi-a placut metafora cu „predarea functiei la cheie” care nu poate face trimitere decat la Basescu si la Securitate, daca nu cumva ma insel si ar avea in vedere „statul paralel”, dar aceasta paralela nefiind concretizata, raman variantele mele…Trebuie totusi sa lamuresc alt aspect neclar: agentii bolsevici
    nu primesc sarcini, ci ordine de front pe care le executa cu docilitate…

  2. Cred ca gestul pur demagogic al lui Johanis poate fi interpretat mai simplu. Individul este in campanie electorala si nu de ieri ci permanent. Se agata ca disperatul de orice eveniment cu grad insemnat de emotionalitate publica pentru a iesi si el in fata ca paduchele pe o chelie transpirata. Asta-i candidatul, astia sunt votantii sai!

  3. Este destul de clar ca acest ‘iresponsabil autentic’, nu face decat sa citeasca ce-i spun/scriu altii , daca i-ai luat hartia din fata , este clei de oase . Referitor la sondajele astea comandate , nu cred in ele deloc ; eu zic ca mai mult de 20% din voturi n-are , ce-i peste , e manipulare pe fata . Folclorul spune ca depinde de cine numara si deci trebuie pregatit terenul !

  4. Din opera domnului Vieru:”Cazul de la Caracal este deja un delir public al autorităților care, în loc să stabilească vinovați și probe raportate la dispariția unor persoane, își pregătesc o nelegală ieșire din scenă stabilind strategic închiderea cercetării. DIICOT a acționat în această cauză contrar propriului statut de funcționare și înființare, arătând implicarea abuzivă, cu un mandat ocult. Cine a împins DIICOT în această operațiune, acolo pare a fi un punct de plecare în disjungerea cazului.
    Adevărul privind Cazul Caracal este pe buzele tuturor românilor. Însuși modul în care presupusul făptuitor interacționează cu anchetatorii și admiterea comportamentului acestuia de către anchetatori, aceasta este cheia manipulării cauzei. Faptul că șeful DIICOT și-a permis să iasă la rampă ca un om de sprijin, coboară credibilitatea sub limite de avarii ale cunoscutei instituții judiciare. Misiunea Parchetului este una vizând siguranța statului român, iar DIICOT pare a fi momentan conectată altor interese.”(10 sept Cotidianul)
    Articolul de azi al dl Vieru e la 180 de grade de ce am citit in 10 septembrie!Si nu a trecut nici o luna!Judecati singuri

  5. „BREAKING NEWS. Șeful DIICOT a demisionat”(Cotidianul)
    Dl,Vieru,cu-cu,cu-cu,cu-cu!

  6. Lasati Dom,` Presedinte ca vine FBI si rezolva tot. Pariem ca Dinca este un psihopat care a comis totul, absolut totul, singur ?
    Altfel bine ? Casele de la Sibiu sunt bine intretinute ? Chiriiule s-au incasat intocmai si la timp ?
    De Romania sa nu va faceti griji, ca ne ocupam noi, PNL-istii, mana-n mana cu USR-istii lui Barna.
    Ma rog, cei care n-am plecat la Bruxelles…. Aprtopos, aveti ceva vesti de la Clotilde ? Dar de la Rares ?

  7. Cum e cu casele tovarsu Iohannis?
    Sunt profitabile?
    Românii de rând au ghinion, nu au norocu dumneavoastră să aibă 6 case!
    Mai demult se spune ”Năstase – 4 case”.
    Acum avem unu care are porecla ”6 case” (”Iohannis – 6 case”)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.