„În cursul dimineţii de vineri, 31 octombrie, o aeronavă de mici dimensiuni aparţinând Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă a depăşit la aterizare pista Aeroportului Bucureşti Băneasa ”Aurel Vlaicu” şi a intrat în zona înierbată. Aterizarea a avut loc la ora 08.28, iar la bordul aeronavei se aflau două persoane, care nu au fost rănite”, a transmis compania, potrivit News.ro.
Avionul a fost tractat ulterior spre pozițiile de parcare ale Școlii Superioare de Aviație Civilă.
Traficul aerian a fost afectat temporar
Pentru siguranța operațiunilor aeriene, pista a fost închisă o scurtă perioadă, până la eliberarea zonei. Aeroportul Băneasa a redevenit operațional la ora 09:25.
Două zboruri comerciale care urmau să aterizeze în acel interval au fost redirecționate pe Aeroportul Henri Coandă: cursa Ryanair Memmingen – Bucureşti şi cursa Wizz Air Napoli – Bucureşti.
Ulterior, Compania Națională de Aeroportul București a anunțat că avionul Ryanair va reveni pe Aeroportul Băneasa, de unde va decola spre Memmingen, iar cursa Wizz Air București – Napoli va fi operată de pe Aeroportul „Henri Coandă”
Compania Națională de Aeroporturi București a mai precizat că incidentul este sub investigație.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
Singur cocalarul vrea să intre cu avionul direct în casă…😂😂😂…n-ati vazut ca aeroportul e înconjurat de vile,castele …ale mafiei bugetare…