Comisia Juridică a Senatului a adoptat, marţi, în unanimitate, propunerea CE de înfiinţare a Parchetului European, care să facă cercetări şi urmăriri penale, dar să aibă şi competenţa de a trimite în judecată, în statele membre, persoanele învinuite de infracţiuni ce afectează bugetul UE, conform Mediafax.
Totodată, potrivit unui comunicat remis agenţiei MEDIFAFAX, Comisia Juridică a Senatului a adoptat propunerea de Regulament privind îmbunătăţirea activităţii Eurojust – instituţie care are misiunea de a susţine şi consolida coordonarea şi cooperarea dintre autorităţile naţionale de cercetare şi urmărire penală în legătură cu formele grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre sau care impun urmărirea penală pe baze comune, prin operaţiuni întreprinse de autorităţile statelor membre şi de Europol şi prin informaţii furnizate de acestea.