Inflația anuală, negativă în iunie

Premieră în România. Potrivit celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică (INS), inflația anuală a intrat în teritoriu negativ (-1,6%) în iunie, pentru prima dată după 1989.

Inflația anuală a fost de -1,6% în luna iunie, în scădere semnificativă de la 1,2% în luna precedentă, iar inflația lunară a ajuns la 2,95%, se arată într-un comunicat al Institutul Național de Statistică.

„Prețurile de consum în luna iunie 2015 comparativ cu luna iunie 2014 au fost mai mici cu—1,6%, măsurate prin IPC (indicele prețurilor de consum — n.r.) și cu—0,9%, măsurate prin IAPC (indicele armonizat al prețurilor de consum — n. r.)”, arată INS.

”În iunie 2015, ponderea mărfurilor și serviciilor care au înregistrat o scădere a prețurilor, comparativ cu luna iunie 2014, este de 36,2%, cele care au avut creșteri cuprinse în intervalul 0 — 2,5% dețin o pondere de 42,9%. Mărfurile și serviciile ale căror prețuri au crescut cu mai mult de 2,5% dețin o pondere de 20,9%”, se mai arată în comunicatul INS.

”Începând cu data de 1 iunie 2015 a intrat în vigoare extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 9% pentru livrarea alimentelor și băuturilor. Presupunând că această modificare fiscală ar fi fost transferată în întregime încă de la momentul intrării în vigoare, putem spune că—3,5 puncte procentuale din scăderea cu—1,6%, a ratei anuale a IPC în luna iunie 2015, se datorează reducerii cotei de TVA. Ponderea produselor care fac scopul acestei reduceri și sunt incluse în calcul IPC este de 27,9%”, informează INS.

”Creșterea medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2014 — iunie 2015) față de precedentele 12 luni (iulie 2013 — iunie 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,7%.
Determinată pe baza IAPC, creșterea este de 1,0%”, mai arată INS.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a declarat marți că inflația din luna iunie va arăta o scădere a prețurilor de peste două puncte procentuale față de mai, iar indicele anul se va situa la minus unu și ceva la sută. Este important ca populația să nu perceapă această scădere ca fiind deflație, spunea șeful BNR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.