Inflația: Dacă voi nu o vreți, noi o vrem!

Ernest Hemingway considera că primele două remedii universale contra dificultăților la dispoziția politicienilor și economiștilor oportuniști în cazul națiunilor necorespunzător guvernate ar fi inflația și războiul, ambele aducând o prosperitate temporară și o ruinare durabilă. Chiar dacă marele prozator nu se referea, evident, la România de azi și, la fel de evident, probabilitatea ca actualii guvernanți să-l fi citit pe Hemingway tinde spre zero, realitatea îl confirmă.

Manevrele diplomatice cu accent propagandistic de care Washingtonul abuzează pentru a sugera, in primul rând, iminența conflictelor militare China – Taiwan și Rusia – Ucraina și, în al doilea rând pentru a le provoca sau pentru a sugera evitarea lor exclusiv datorită intervenției americane salvatoare sugerează perspectiva unor dificultăți economice proprii a căror soluție salutară ar putea fi conflictele armate. La rândul lor, politicieni și experți români exacerbează pericolul unei agresiuni militare ruse împotriva României, ignorând voit faptul că iritarea Rusiei este consecința logică a apropierii NATO de frontierele sale, a acțiunilor menite a-i bloca accesul în Marea Neagră și Marea Mediterană prin indisponibilizarea porturilor sale militare din Crimeea și Siria. Astfel, impactul direct al cheltuielilor pentru apărare și protecție informativă asupra insuficienței altor capitole bugetare (educație, sănătate, economie, etc.) iese din discuție!

Cât despre celălalt panaceu – inflația – ministrul finanțelor Adrian Câciu ni-l prezintă ca pe un fenomen inevitabil, fără legătură cu actul guvernării echipei din care face parte… Celor care și-ar putea închipui că în România inflația ar fi nimic altceva decât soluția facilă aleasă de guvernanți cu bună știință pentru a perpetua un ingenios model economic de canalizare a taxelor și impozitelor de la cei mulți către cei… aleși, ministrul finanțelor le oferă explicații menite a spulbera astfel de idei de-a dreptul reacționare. Conform domniei sale, cauzele inflației rezidă în creșterea prețurilor energiei externe și interne la care se adaugă lipsa producției interne pentru realizarea investițiilor (majoritar infrastructură și imobiliare, adică neproductive!) determinând importuri masive.

Este trecut sub tăcere faptul că guvernanții ar fi putut elabora și pune în practică o politică de contractare pe termen lung a necesarului de importuri de energie care să aplatizeze variațiile conjuncturale excesive ale prețurilor, respectiv de impunere a unui cadru ferm de administrare a resurselor interne (petrol, gaze, electricitate și chiar… apă) cesionate cu exagerată generozitate concernelor internaționale.

Cu părintească îngrijorare, același ministru ne avertizează că la jumătatea anului 2022 va coborî asupra noastră “un val de inflație care se numește in termeni profesionali inflația monetaristă declanșată de explozia de capital care a avut loc in SUA si Europa” pentru că “s-au tipărit bani” iar “prin ridicarea dobânzilor de către băncile centrale, vom avea o inflație generată de dobânzi sau inflația monetaristă.” Ilustrarea perfectă a zicalei nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase! Alții sunt de vină…

Justificarea ineficienței actului guvernării este făcută prin invocarea atașamentului doctrinar la teoria reglementării macroeconomice prin intermediul mecanismului pieței. Falsitatea acesteia este dovedită de subiectivismul selectiv al transpunerii în practică. Dacă Statul nu intervine în componenta ofertă (prețurile furnizorilor en-gros și retail), de ce intervine in componenta cerere? Ce s-ar întâmpla dacă primul pas spre inflație – majorarea semnificativă a prețurilor – nu ar fi urmată de majorarea artificială a puterii de cumpărare (salarii bugetari, salariu minim, pensii, etc.)? Cum poate cererea să influențeze oferta? Pentru cât timp ar putea furnizorii desface la prețurile excesiv majorate?! Modelul implementat în România ultimilor ani sugerează un acord cel puțin tacit prin care guvernul sugerează furnizorilor de energie și bunuri de consum libertatea de majorare a prețurilor asumându-și subvenționarea cererii prin majorări de salarii și pensii, implicând creșterea excesivă a masei monetare și majorarea gradului de îndatorare externă spre limita la care până și creditorii externi cei mai predispuși la risc vor refuza să o mai facă! Nu cumva motorul spectaculoasei dar neverosimilei creșteri economice este turat la maxim prin alimentare forțată cu inflație, încurajându-se escaladarea prețurilor în paralel cu creșterea artificială a masei monetare?

Ca din întâmplare, concomitent cu prezentarea fenomenului inflaționist ca neavând nici o legătură cu prestația guvernamentală, un alt ministru, cel al antreprenoriatului și turismului, Constantin Cadariu anunță că produsul intern brut al României a atins nivelul record de 1 190 miliarde lei / 240 miliarde de euro în 2021. In condițiile în care cunoscătorii știu foarte bine că prin statistică se poate susține la fel de convingător atât orice afirmație cât și contrariul său iar argumentele sunt oferite de un Institut Național de Statistică aflat în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului Nicolae Ciucă prin Secretariatul General al Guvernului, veridicitatea anunțului poate stârni zâmbete prin prisma abordării juridice cui prodest? Cetățenilor, în nici un caz. Doar guvernanții și partidele de la guvernare își cosmetizează propagandistic prestația și, mai ales, reducând artificial ponderea gradului de îndatorare și deficitului bugetar creează posibilitatea unor împrumuturi suplimentare fără depășirea pragului de 60% din PIB. Altfel spus, politicienii mizează în continuare pe inflație (în 2021, cca. 8%, previzionat 8.6% în iunie 2022!) ca soluție salvatoare pe termen scurt, consecințele dezastruoase pe termen lung urmând a fi suportate de noi și urmașii noștri! Nu de ei sau de ai lor!