
Autorităţile din Sankt Petersburg, oraş în nord-vestul Rusiei, au întărit marţi măsurile de securitate la cimitirul Serafimovskoe, unde ar putea fi înmormântat şeful companiei de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, decedat în catastrofa aeriană din 23 august, transmite EFE.
La intrarea în cimitir, păzit de poliţişti, au fost instalate detectoare de metale, însă vizitatorii pot intra liber în interior. Intrarea cu camere de luat vederi a fost totuşi interzisă, a informat publicaţia online Fontaka.ru.
Încă de la primele ore ale dimineţii de marţi, pe străzile din apropierea cimitirului se puteau observa blocaje importante.
Până acum nu există informaţii oficiale despre când va avea loc înmormântarea lui Prigojin, notează EFE.
Kremlinul a declarat luni că nu ştie cum şi când va avea loc înmormântarea şefului Wagner al cărui avion s-a prăbuşit săptămâna trecută în zona central-vestică a Rusiei.
„Aceste decizii se iau întotdeauna de către rude şi se bazează, în primul rând, pe dorinţele rudelor”, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
Comitetul de Investigaţii al Rusiei (CIR) a confirmat duminică că trupul lui Prigojin şi ale celorlalţi nouă decedaţi în accidentul aviatic au fost identificate.
Potrivit CIR, identitatea ocupanţilor avionului a fost confirmată prin analize comparative ADN.
La bordul avionului Embraer Legacy 600 al lui Prigojin, care s-a prăbuşit din cauze necunoscute la aproximativ 300 de kilometri nord-vest de Moscova în timp ce zbura din capitala Rusiei la Sankt Petersburg, se afla şi principalul comandant şi cofondator al companiei de mercenari, Dmitri Utkin.
Deocamdată, cercetările nu au făcut lumină asupra cauzelor producerii accidentului, între care se au în vedere o explozie la bord, o defecţiune tehnică sau chiar o eroare de pilotaj.
Unele mass-media au evidenţiat posibilitatea ca aeronava să fi fost doborâtă, intenţionat sau din greşeală, de rachete ale unităţilor de apărare antiaeriană care protejează o reşedinţă a preşedintelui rus Vladimir Putin, situată în apropierea rutei pe care se deplasa avionul.
Kremlinul a respins cu fermitate acuzaţiile şi declaraţiile politicienilor occidentali conform cărora Putin ar putea fi în spatele accidentului aviatic în care Prigojin şi-a găsit sfârşitul.
Am auzit ca urmeaza acum Zelenski ,o fi adevarat ?
Hmmm, parca rusnacii la tv urlau minciuna cu tarie ca prigo nu e mort! Acum ii fac parastas?
Indiferent cine l-a ucis,a scăpat lumea de un ticălos.Şi mai sunt.
Daca Putin isi omoara singurii oameni competenti pe care ii avea (tipic comujnist), ukranii castiga si dupa aia nu le mai ajunge nimeni la nas.
Cit timp Putin exista ca si sef al Rusiei Prigojin nu putea fi omorit .Altcineva conduce acum Rusia .Prigojin a dorit sa atace Moscova spre ai reda lui Putin puterea .De ce nu a continuat este un mister explicabil .Putin (dar nicidecum cel care face jocurile ) i-a chemat pe sefii Wagner la Moscova . Nimeni nu poate fi atit de timpit inca sa mearga la Moscova fara credinta nestramutata ca un Putin le va oferi protectie . S-au inselat . Putin nu mai era el sau nu mai era el decidentul absolut
Pas Charlie, pricoliciul este ȘI MAI PERICULOS FIIND MORT! Abea acum Wagnerii pot să atace Moscova! Se va intimpla ceva tare în Rusia, în următoarele zile! Pronosticuri?
Pricolici este periculos si mort, sau asa spera ukranii tot mai putini ?