Inovație

Ce ar fi Politica? Doar înfăşurarea unui text, abstragerea lui într-o propoziţie finală, un act textual ultim rămas, dăruit, uitat, livrat lumii spre interpretare?!

Să se reducă existenţa umană doar la lectura acestui tulburător text înfăşurat, ascuns în volutele spaţio-temporale?! Căci fie furnică, fie filozof, înjghebările organice în care pâlpâie o scânteie spirituală nu par a avea ca fundamentală îngurgitarea unor porţiuni de spaţiu, mici îngrămădiri de molecule sau celule palpitând sub varii forme colorate viu, atrăgător.

Masticaţia nu pare a fi sensul ultim, deşertăciunea deşertăciunilor. A te adăposti de furtună nu pare a fi demersul către reflecţie. A strânge recoltele sau a juca la ruletă pare la fel de fad, de neimportant. Interpretarea Politicii, iluzorie. Numai gândul de a putea interpreta în întregul ei Politica i-ar face pe unii să râdă iar pe alţii să ridice eşafodul în grabă. Cătuşele ar zornăi iar forţele de ordine s-ar grăbi să aducă bineînţeles calmul pe străzi.

Căci mulţimile, pe deplin înfiorate, aşteaptă miracolul descoperirii, aşteaptă un semn al Politicii. Ea se încăpăţânează, se lasă greu, se vrea curtată. Ca şi cum ar fi o persoană. Dar nu e persoană. După unii ar fi concept. După alţii un puseu filozofic, o himeră. Nici n-ar avea trup. Unii se căznesc s-o înregimenteze, alţii o pun în operă în vremelnice grupări cenacliere. Alţii valsează cu ea. Alţii o terfelesc. Alţii se împăunează cu ea.

Fac rabat de la normă. Încalcă diverse convenţii. Aflarea ultimului, aflarea Politicii trece arareori drept virtute. Pare mai degrabă nebunie, rătăcire, Vinovatul sau cel fără de minte e adus spre judecata oamenilor, spre oprobiul lor, rareori spre iertarea lor. În asemenea ipostaze, conformismul şi conservatorismul jubilează. Aflarea Politicii e suprema libertate. E spiritul liber, neîncătuşat, insurgent, violent.

Spiritul liber violentează Politica părând a vrea s-o ia cu orice preţ în stăpânire. Tocmai de aceea cu virulenţă purcede la citirea semnelor şi interpretarea lor, tocmai de aceea totul este text, fie autostradă, fie supernovă, fie muzică de film. Și Temistocle Popa își suflecă mânecile, odată terminat discursul lui apocaliptic. Își suflecă mânecile, apucă un capăt de sfoară și tăie, cu maximum de precizie, mămăliga rotofeie. Madam Calomfirescu aplaudă. Madam Protopopescu aplaudă și ea. Gata, gata să se pună pe înfulecat. Credeam că o să folosești un cuțit din acela special, cumpărat din bazarul de la Istanbul, spuse Gică de la sculărie.

Dar tu, dragă Temistocle Popa, nu și nu. Ah, Gică, nu uita, masticația nu pare a fi sensul ultim, deşertăciunea deşertăciunilor. Ar fi o impietate să tai mămăliga cum zici tu. Vezi, de sute de ani, această inovație are un succes nebun. Și, mai mult, așa se întâmplă și în politică, dacă cumva n-ai aflat până acum. Gică de la sculărie izbucni în râs. Știi că ai dreptate?! Cred că extratereștrii care ieri s-au înscris în toate partidele noastre, vor fi încântați să cunoască această inovație tehnologic-fabuloasă! Păi fi sigur de asta, spuse Temistocle Popa. Cum crezi tu că am fi supraviețuit noi ca popor?!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

1 Comentariu

  1. … Stiind cum sa „taiem” cu ata mamaliga ? Cand sta sa explodeze nu se poate taia ci doar intepa, ici-colea prin partile esentiala pentru a scoate „furia” din ea …. si asta au facut toti dictatorii ajunsi la putere si asta vor face si neo-fascistii de astazi, daca nu suntem atenti la hidoasa politica sa-i punem baiere in putere, pentru ca scopurile si interesele sunt impotriva noastra si a Romaniei.

    https://cdn.mos.cms.futurecdn.net/PDX2XiRHeMhrsiyLgMGaTK-1024-80.jpg.webp

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.