Inspecția Judiciară: Nu înțelegem

Inspecția Judiciară spune că nu înțelege îngrijorarea pe care unele persoane din mediul juridic o manifestă față de sesizările din oficiu și dă asigurări că toate verificările sunt făcute cu respectarea principiului legalității.

Precizarea IJ vine, la solicitarea Agerpres, după ce Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție și-a exprimat vineri îngrijorarea cu privire la decizia Inspecției Judiciare de a-l verifica pe judecătorul Constantin Luchian Constantinescu de la Curtea de Apel, cel care l-a eliberat din arest preventiv pe fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone.

„IJ nu înțelege genul acesta de reacții, precum nici îngrijorarea pe care unele persoane din mediul juridic o manifestă. De asemenea, reamintim că nu este pentru prima dată când IJ se sesizează din oficiu (cazul de viol din Vaslui, cazul de braconaj din Caraș-Severin, cazul privind posibila încălcare a dispozițiilor privind interceptările telefonice, cazul crimei din Iași, cazul polițiștilor din Călărași acuzați de viol, cazul judecătorului din Cluj etc.). Și în aceste cazuri rolul IJ a fost de a face verificări în vederea clarificării aspectelor semnalate de mass-media, în sensul confirmării sau infirmării. Toate aceste verificări sunt făcute cu respectarea principiului legalității”, precizează Inspecția Judiciară.

După Uniunea Națională a Judecătorilor și Asociația Magistraților din România, Secția Penală a ÎCCJ și-a exprimat la rândul său vineri „îngrijorarea în raport de decizia Inspecției Judiciare de a-i verifica pe judecătorii și procurorii care, la data de 11 noiembrie 2015, au soluționat măsurile preventive în dosarul „Colectiv”, înregistrat pe rolul Curții de Apel București”.

„Poziția Inspecției Judiciare de a se autosesiza ca urmare a opiniilor critice exprimate în mass-media reprezintă o atingere de nepermis a înfăptuirii actului de justiție cu respectarea principiilor independenței, imparțialității și garantării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în lipsa oricăror informații care să contureze o suspiciune rezonabilă privind posibile abateri disciplinare”, preciza ÎCCJ.

În opinia judecătorilor de la instanța supremă, aducerea la cunoștința publicului de către Inspecția Judiciară, într-o fază incipientă, a demersurilor pe care le-a întreprins „creează o presiune asupra judecătorilor și procurorilor care ar risca să facă obiectul unei verificări disciplinare în cazul pronunțării de soluții ce nu concordă cu așteptările opiniei publice”.

În acest context, Secția Penală a instanței supreme „înțelege să ia atitudine în fața oricăror acțiuni care afectează realizarea actului de justiție în condiții de independență, imparțialitate și respectarea legii, fără să urmărească însă ca aceste garanții date de lege în scopul unei justiții corecte și dincolo de orice intervenție din exterior să permită ca atitudini și conduite ce ar putea constitui abateri disciplinare să rămână nesancționate”.

Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu pentru verificări în cazul eliberării din arest preventiv a fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone și a celor două funcționare din primărie, persoane acuzate în dosarul „Colectiv”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.