Inspecția Judiciară, verificări în cazul polițistului mort

Inspecția Judiciară cercetează dacă Parchetul de pe lângă Tribunalului București are competența necesară pentru a instrumenta dosarul vizând moartea polițistului Bogdan Gigină, care făcea parte din coloana oficială a lui Gabriel Oprea.

Inspecția Judiciară din cadrul CSM a anunțat joi că s-a sesizat din oficiu cu privire la posibile încălcări ale dispozițiilor procedurale referitoare la competența de efectuare sau supraveghere a urmăririi penale în dosarul vizând decesul polițistului Bogdan Gigină, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Comunicatul Inspecției Judiciare:

„Având în vedere relatările recente din mass media, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, la data de 29 octombrie 2015, cu privire la posibile încălcări ale dispoziţiilor procedurale referitoare la competenţa de efectuare sau supraveghere a urmăririi penale, în dosarul vizând decesul subinspectorului de poliţie GIGINĂ BOGDAN-COSMIN, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Lucrarea a fost înregistrată la Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori.

Verificările prealabile urmează să fie efectuate în conformitate cu dispoziţiile art.45 alin.2,3 şi 4 lit. b din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi ale art.12-19 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară.

Etapa verificărilor prealabile este o etapă premergătoare cercetării disciplinare, competenţa Inspecţiei Judiciare fiind, potrivit prevederilor art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, „de a stabili dacă există indiciile săvârşirii de către magistraţi a unei abateri disciplinare şi de a se pronunţa după caz, în funcţie de rezultatul verificărilor”.

Dosarul ar putea ajunge la Parchetul General sau DNA

Parchetul de pe lângă Tribunalul București care cercetează cazul decesului polițistului Bogdan Gigină a deschis un dosar pentru ucidere din culpă.

Vicepremierul Gabriel Oprea a fost audiat miercuri în acest dosar, în calitate de martor.

Cazul este instrumentat de acest Parchet în condițiile în care în dosar este implicat și un ministru, respectiv Oprea, ceea ce nu ar fi de competența acestui Parchet, ci a Parchetului General sau a DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.