Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta a înregistrat, în noaptea de marți spre miercuri, 12 apeluri din partea locuitorilor județului Tulcea care s-au speriat din cauza bombardamentelor rusești asupra orașului ucrainean Ismail, în contextul în care autoritățile naționale nu au transmis un mesaj RO-ALERT.
Purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Cristina Profir, a explicat numărul mare al apelurilor prin inexistența unui mesaj RO-ALERT.
”De obicei, atunci când oamenii primesc mesaj RO-ALERT prin care sunt informați cu privire la faptul că există posibilitatea căderii unor drone pe teritoriul României, la 112 nu înregistrăm deseori niciun apel sau primim maximum două telefoane. Acum, probabil că oamenii s-au speriat, tocmai pe fondul absenței unui mesaj RO-ALERT și am primit 12 apeluri”,a precizat, pentru AGERPRES, reprezentanta ISU Delta.
Atacurile rusești asupra infrastructurii portuare ucrainene înregistrate în noaptea de marți spre miercuri au putut fi văzute de la etajele superioare ale blocurilor situate în zonele înalte din Tulcea.
Mesajele RO-ALERT sunt transmise de Ministerul Apărării Naționale.
Dacă nu te INVADAU Rușii, fie purtai acum șalvari și turban.
Fie te muta Fuhreru’ dincolo de Urali. Că avea nevoie de Spațiu Vital, măR😜g…
● guitZă ot MarMita ●
Mai bine ati scrie un articol, cu adevarat FOLOSITOR, despre posibilitatea dezinstalarii acestor mizerii din aparatele (PE CARE cei mai multi oameni NU STIU SA LE FOLOSEASCA! NU STIU SA LE SETEZE, MA!). ESTE UN SISTEM DE SCHINGIUIRE ZILNICA. Remintesc acestor TICALOSI CARE VA VOR „BINELE” CU FORTA, CA ANUMITE TELEFOANE SMART, DAR GENERATII MAI VECHI, nu au posibilitatea dezinstalarii! ANULATI IMEDIART MIZERIA DE TEROARE ! TREBUIE SA FIE O OPTIUNE SI NU O OBLIGATIE SA AI ASA CEVA IN TELEFON! Va mai reamintesc CA ABSOLUT TOT CE VA SPERIE SI VA PANICHEAZA, VA DISTRUGE SISTEMUL IMUNITAR: fight or flight mode – creierul incepe sa produca cortizol in exces, imbolnavindu-va tot ORGANISMUL – de la pancreas toate oganele! TREZITI-VA BAI!
nu v-a spus semion ca rusii ne sunt prieteni? Au invadat ei Romania de 12 ori, dar asta nu se pune.
Continua sa privesti ecranul…mkultra functioneaza perfect!
Asa se intimpla daca beau prea mult alcol,se sperie si daca afara fulgera cu traznete.Mai bine s-ar speria de masurile de austeritate luate de guvernantii pe care tulcenii i-au votat cu doua maini.
Hai,ca mai e un pic si o sa va treziti intr-o dimineata ca URSUL a iesit la pescuit pe bratul Sulina,dar vis-a-vis de voi,ca el e baiat bine crescut.Da.Cu tot ce trebuie: undita, momeli, scaunel, umbreluta, berea la rece (numai URSUS),si nelipsitul radio portabil.
pensionarii AUR/URA, POT si SOS nu pot sa doarma fara un RO-Alert ? Oricum, sunt alertati la misto, nicio droma activa nu trece Dunarea. Daca este gasita vreuna, e adusa de ukrani pentru a forta intrarea Romaniei in joaca asta. Arafatul s-a bagat unde nu se pricepe. Asta este treaba arm.atei !
MYSEBI, neutralitatea are substanta numai daca e recunoscuta ca atare. In 1939, cin a inceput razboiul, Romania s-a declarat neutra, doar pentru a fi zvisiata un an mai tirziu, din toate partile.
„au putut fi văzute de la etajele superioare ale blocurilor situate în zonele înalte din Tulcea.” NAIIISSS !!!
Nu numai asta noapte, și ziua e aceeași problema, ieri ziua, am scris ieri, au dat discoteca puternic cu artificii in zona Odessa, rusnacii vor să ocupe toată zona cu ieșire la marea neagră.
Mai ales ca aia din Tulcea nu au in baruri pahare de 50 g,au numai halbe sticle si pahare de 200-400 de grame.
De de deranjați? Voi n-aveti treabă acasă? Nu v-a spus Johannis că rușii nu ataca țările membre NATO? Oricum,dronele rusești nu trec Dunărea fiindcă a secat Dunărea!
Minciuni. Ucranii din cele 12 drone au doborat 14. Clar?! Ce au vazut tulcenii au fost jocuri de artificii in cinstea performantei propagandei ucrane.
Postare nsemnata in fals de catre un falsificator, pentru ca se poate !
În curind și Moldova va fi luata în atenția reconstruirea noului URSS .
Cel mai fericita poziție a României este reala neutralitate .