Institutul ”Adevărului” de la Kiev și fața naționalistă a noii Ucraine

Institutul Memoriei Naționale din Ucraina a ajuns în colimatorul presei de peste Ocean. Tânărul director al Institutului, Volodimir Viatrovici (39 de ani), numit în funcție de președintele Petro Poroșenko, este acuzat că promovează o viziune naționalistă și revizionistă a istoriei, care glorifică episoadele independentiste din istoria Ucrainei, însă le elimina pe cele însângerate și oportuiniste.

Într-un articol publicat în Foreign Policy, Josh Cohen, fost funcționar la Departamentul de Stat, implicat în mai multe proiecte instituționale în Europa de Est, susține că Viatrovici încearcă să dea uitării implicarea în Holocaust a grupărilor naționaliste din Ucraina și epurarea etnică împotriva polonezilor din timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

Rolul lui Viatrovici este de important. Institutul pe care îl conduce a intrat în posesia arhivelor fostului KGB și ale succesorului său după obținerea independenței, SBU. Sunt documentele legate de activitățile de represiune și au fost transferate în baza unei legi semnate de președintele Poroșenko în mai 2015. Sunt documente privind foștii disidenți, campaniile de propagandă împotriva religiei, despre activitatea grupărilor naționaliste, despre activitățile de spionaj și contraspionaj al KGB, despre crimele comise în timpul epurărilor staliniste.

Misiunea Institutului Memoriei – ”implementarea politicii statului pentru refacerea și prezervarea memoriei naționale a poporului ucrainean”.

Nu este pentru prima dată când activitatea lui Viatrovici este criticată. În 2015, revista the Nation din SUA scria că Viatrovici a fost forța motrice din spatele legilor decomunizarii Ucrainei, tocmai pentru că era tânăr, o forță proaspătă capabilă să promoveze spiritul ucrainean. Numai că aceste legi pe care le-au promovat Viatrovici și Poroșenko sunt considerate de catre analiștii din SUA ”legi care stabilesc cum se scrie istoria”. Și anume: ”negarea publică a cauzei drepte a luptătorilor pentru independența Ucrainei din secolul 20 este o insultă la adresa poporului ucrainean și este ilegală”, după cum arată una dintre legi. Cu alte cuvinte, naționaliștii ce au comis crime împotriva umanității în timpul războiului mondial sunt o cauză dreaptă. Legile acestea sunt considerate un atentat la adresa libertății de exprimare.

Istoria Ucrainei începe să se scrie ca o luptă romantică a guerilelor de partizani, care nu poartă vreo vina pentru crimele împotriva evreilor și polonezilor. Mai mult, istoria lui Viatrovici le transmite limpede rusofonilor din estul țării că nu fac parte din noua Ucraina și astfel se reduc dramatic șansele încetării acelui conflict. Până și oficialii și universitarii ucraineni au ajuns să se teamă să nu încalce din greșeală noile legi promovate de Institutul Memoriei și mai cu seamă se tem să atragă atenția asupra erorilor comise de tânărul director. Sub domnia lui Viatrovici, țara poate ajunge din nou pradă cenzurii, atrage atenția Josh Cohen în articolul publicat în Foreign Policy.

În vederea Institutului Memoriei Naționale stau în special doua entități: Organizația Naționaliștilor Ucraineni și Armata Ucraineană de Insurgență. În timpul războiului, au cazut victime acestor organizații 100.000 de polonezi, scrie Newsweek. Condusă de Stepan Bandera, Organizația Naționaliștilor Ucraineni a văzut în ocuparea țării de către naziști un pas spre independență. Milițiile naționaliste au jucat un rol important în pogromul de la Lvov.

Lucrurile nu se opresc la nivelul birocratic sau pur academic. Ministerul Educației de la Kiev a emis o directivă care îi obligă pe profesori să țină cont de ”necesitatea de a accentua patriotismul și moralitatea activiștilor din mișcarea de eliberare”, inclusiv prin descrierea organizațiilor amintite drept ”simbolul patriotismului și al spiritului de sacrificiu în lupta pentru o Ucraină independentă”. Bandera trebuie să fie ”reprezentantul” poporului ucrainean.

Pusee naționaliste au putut fi observate și la fostul președinte Viktor Iușcenko, în timpul căruia România a avut fricțiuni în dosarele legate de insula Șerpilor și canalul Bâstroe și nhu a reușit deschiderea unui consulat in Trancarpatia. Reprezentanții comunității românești din regiunea Cernăuți au preferat să se afilieze la Partidul Regiunilor, al fostului presedinte Viktor Ianukovici. Eventuala basculare către naționalism în Ucraina poate să reflecte un plan încă neexpus public: renunțarea la estul țării și refacerea statului în zona vestică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.