Insula Zu (64)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016

Şi, apropo de „refugiu”: Radu, la fel ca toată lumea, privea pe micul ecran la „noua migraţiune a popoarelor”, la sutele de mii de nefericiţi ce veneau în valuri uriaşe spre Europa. Migraţiuni ale popoarelor au fost întotdeauna, dar, de obicei, cei ce soseau năvăleau drept cuceritori. De aceea, având în sânge acest fenomen petrecut de atâtea ori în istoria mai depărtată sau mai apropiată, localnicii erau temători şi nu pe deplin convinşi că şirul nesfârşit de bărbaţi, femei şi copii, cărând cu ei minimul necesar şi unii chiar şi mai puţin, după ce şi-au lăsat bătrânii şi neputincioşii în vâlvătăile de unde spuneau că fug, că toţi acei veniţi erau inocenţi sau că vor rămâne inocenţi, după ce vor fi primiţi. Disputele pe această temă erau nesfârşite, provocarea era mare şi, pentru că instinctul de apărare este cel mai puternic, fiecare avea părerea sa, mai ales că războaiele din ziare şi de pe micul ecran ar putea veni şi acasă la el. Şi, până una-alta, disensiunile erau tot mai mari şi în interior. Lui Radu n-ar fi trebuit să-i fie frică: pe Insula Zu nu există asemenea ameninţări. Chiar dacă ar lua la el pe cei mai dubioşi dintre „migratori”, aici fiind ACUM, nu există evoluţie, deci, nici un pericol nu poate să treacă dincolo de prezumţie. Numai că Insula Zu s-a dovedit de mai multe ori că nu poate fi percepută de altcineva decât de Radu Robin Roby Boy, singura excepţie fiind micul Marc. Şi ce i-a putut oferi Insula Zu micului Marc mai mult decât un somn senin, un somn veşnic?

Şi nici o femeie n-a putut duce Radu pe Insulă…

Robin priveşte orizontul de pe terasa de pe chelie, iar Radu tăcea de pe terasa de pe Strada Constituţiei..

 

Pavel venea rar acasă, pe Strada Constituţiei, şi stătea şi de data aceea în bar, la „fosta masă a lui Augustin”, ascultând interesat discursul lui Victor. Era Pavel într-adevăr atât de interesat de modificările prin care a trecut, de-a lungul veacurilor, ştiinţa leacurilor? Sau aştepta doar ca dom’ profesor să-şi termine vorbele şi să rămână singur doar ei doi, Pavel şi Radu?

Robin stă pe scaunul de lângă peretele sălii de sport şi bea socată. Dar, în loc să nu gândească la ce ar putea urma, tocmai la asta se gândeşte. De data asta, Radu nu mai era atât de stăpân pe situaţie ca mai întotdeauna.

Şi, într-adevăr, Victor a văzut-o prin vitrină trecând pe stradă pe Luci, prietena sa actuală, aşa că şi-a terminat abrupt excursul, a pus o bancnotă pe masă şi a dat să iasă. Pavel i-a vârât banii înapoi în buzunar, „Ce, Dumnezeu, după ce ne-ai luminat, tot tu să plăteşti?” Victor a ieşit val-vârtej. Din locul unde au rămas cei doi, nu se putea vedea dacă Schneider a ajuns-o din urmă pe Luci. Sigur a ajuns-o din urmă.

Radu nu era sigur dacă a descoperit scenariul imaginativ personal al lui Schneider, dar în cazul lui Victor, îşi zicea că „Insula lui” are sigur şi o conotaţie sexuală, că la el ambele scenarii se suprapun. Dar, oare, în cazul celorlalţi, nu? Şi-l auzi pe Pavel:

– Ăştia nici măcar nu se feresc! Bravo lor!

Acum e acum! Robin trebuie să se scoale de pe scaunul din sala de sport şi Radu a revenit în bar la „fosta masă a lui Augustin”.

– Ei? s-a sprijinit Pavel de speteaza scaunului.

Radu n-a răspuns. Tăcea ca un elev prins că a fumat în toaleta şcolii. În minte i se derulează ziua când Ban a intrat în vila de pe strada Constituţiei 72b. şi s-a prezentat simplu: „Pavel”. Şi ziua când celelalte trei familii au fost invitate la aniversarea Patriciei, când Ţuţu, pe atunci încă doar Cleopatra, nu a fost admisă la petrecere, fiind pedepsită. Câtă vreme a trecut de atunci? Pe urmă, tânăra întâlnită întâmplător în faţa casei, fără a-i fi fost încă prezentată, trecând pe lângă ea fără să se salute. Şi Pavel, şi Patricia, şi – mai ales! – Ţuţu (Cleopatra) parcă nu mai încap în acele amintiri. Poate doar Patricia, care a rămas atât de ştearsă şi de utilă, parcă doar Patricia i-a rămas neschimbată, aceeaşi. Când a observat-o cu adevărat pe Ţuţu?