Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel se vor întâlni de urgenţă, miercuri, cu oficialii greci pentru a discuta o aplicare urgentă a acordului de salvare a Greciei.
„Franţa şi Germania sunt hotărâte să asigure, împreună cu partenerii europeni, aplicarea integrală, cât mai rapidă, a deciziilor adoptate la summit-ul de săptămâna trecută, care sunt mai importante ca niciodată”, se arată într-un comunicat al biroului lui Sarkozy, după o convorbire telefonică între preşedintele francez şi Angela Merkel, notează Mediafax.
Întâlnirea a fost programată în grabă pentru miercuri după-amiaza, chiar înaintea reuniunii G20 de pe 3-4 noiembrie de la Cannes, după ce liderii europeni au fost luaţi prin surprindere de decizia premierului elen, George Papandreou, de a supune unui referendum planul de salvare a Greciei adoptat săptămâna trecută de liderii europeni.
Acţiunile băncilor franceze şi ale altor instituţii de credit expuse la Grecia şi alte ţări vulnerabile din zona euro au scăzut puternic marţi. Titlurile Societe Generale au coborât cu 13%, iar cele ale BNP Paribas şi Credit Agricole cu peste 10%, aceste bănci fiind printre cele mai expuse la datoriile suverane ale Greciei. „Tocmai a fost aţâţat focul şi nu înţelegem deloc decizia premierului grec”, a declarat Marc Touati, economist şef la Assya Compagnie Financiere in Paris.
Touati a adăugat că dacă va avea loc un referendum rezultatul va fi negativ, iar Grecia face un joc suicidar, care ar putea conduce la ieşirea din zona euro, ceea ce provoacă temeri legate de băncile franceze, dar şi de alte ţări din această zonă.
Christian Estrosi, fost ministru al Industriei şi apropiat al lui Sarkozy, din partidul UMP, a declarat că mişcarea premierului grec este iresponsabilă. „Când te afli într-o situaţie de criză şi alţii vor să te ajute, este insultator să vrei să îţi salvezi propria piele, în loc să îţi asumi responsabilitatea”, a spus Estrosi.
Bursele din Europa dar şi din restul lumii au scăzut marţi în urma anunţului guvernului de la Atena că în următoarele câteva săptămâni va fi organizat un referendum privind al doilea program de salvare a Greciei.
Programul de 130 de miliarde de euro destinat Greciei, aprobat de liderii europeni la summit-ul de săptămâna trecuta, a alimentat speranţele că ar putea fi oprită extinderea crizei datoriilor în zona euro.