Intervenţia în Libia: bâlbe, fisuri, dezacorduri

La nici 72 de ore de la declanşarea ei, intervenţia forţelor coaliţiei în Libia începe să-şi arate marile fisuri, pe care le evidenţiază chiar presa din ţările participante. Asta în timp ce, pe teren, situaţia continuă să fie confuză, ploaia de rachete sau de bombe nu pare să aibă efectul scontat. Spunând acest lucru ne gândim la mobilul intervenţiei aşa cum a fost el definit de rezoluţia 1973 a ONU: protejarea populaţiei civile libiene.

Din această perspectivă, marţi, la prânz, revista pariziană „Le Point” semnala în ediţia sa online că „intervenţia franceză în Libia este calificată drept joc ucigaş”, făcând trimitere la jocurile de calculator cu o atare temă sinistră. Totodată, ea arată că, deja, provoacă dispute condiţiile în care s-au dat loviturile împotriva forţelor fidele lui Kadhafi, din noaptea de sâmbătă spre duminică, pe drumul spre Ajdabiya, la sud de Benghazi. Astfel, luni, ziarul „Liberation” publica relatarea trimisului său special Christophe Ayad, care nu scria despre o operaţiune militară, ci despre „un adevărat masacru”. El continua astfel: „Zeci şi zeci de corpuri ale soldaţilor zăceau la sol, morţi pe loc, unii erau aproape copii, în uniforma lor prea mare. Au fost omorâţi de avioanele Rafale franceze între orele 5 şi 7 ale dimineţii”. Un al reporter, Kareeam Fahim, de la influentul ziar american „International Herald Tribune”, vorbeşte despre un „carnagiu” şi precizează mai departe că numeroase lovituri „aparţin probabil piloţilor francezi, care şi-au asumat responsabilitatea de a le trage pe primele”. El adăuga că loviturile au vizat două convoaie. Unul dintre acestea pare să fi fost atins în momentul în care tunurile şi mitralierele sale erau îndreptate spre Benghazi, capitala rebelilor, pe care francezii aveau misiunea să-i protejeze. În schimb, celălalt ar fi fost lovit exact când vehiculele părăseau zona de luptă. Trimisul special respectiv cita un rebel care spunea că erau soldaţi fideli lui Kadhafi ce se retrăgeau folosind vehicule ale civililor. Şi trimisul special al celui mai important ziar britanic – „The Times” – a descris prima lovitură dată sâmbătă după-amiaza, la periferia sud-vestică a oraşului Benghazi, cât şi pe cea de a doua, de duminică dimineaţă. „În timp ce trupe loiale lui Kadhafi începuseră să se retragă, fiind lovite de francezi şi hărţuite de rebeli, cel mai grav lucru le aştepta la Tika, 30 km de Benghazi. În jurul orei 6.30, ele au fost lovite din nou, fiind atinse şi tancuri, camioane de transport şi chiar un camion ce transporta hrană”. Într-o declaraţie de mulţumire adresată Franţei şi Marii Britanii, şi făcută ziaristului american, un rebel local descria şi „carnagiul” provocat de loviturile avioanelor acestor ţări.

Cum se vede, relatările aparţin unor publicaţii prestigioase, ai căror ziarişti îşi respectă blazonul, aşa cum au făcut în trecut, în Irak, sau, mai nou, în Afganistan. Nu mai puţin interesante sunt comentariile presei occidentale asupra felului în care a fost improvizată această intervenţie în Libia, a sincopelor apărute deja şi a reacţiilor de dezaprobare expresă unor state, cum ar fi Rusia, China, Turcia şi chiar ale unor organizaţii internaţionale, precum Liga Arabă ori Uniunea Africană, cea înfiinţată din iniţiativa lui Kadhafi şi „botezată” chiar la Syrta, oraşul lui natal. Ca să nu mai vorbesc de bâlbele şi contrazicerile pe tema dacă este ori nu liderul libian o ţintă directă. În acest sens, revista pariziană „L’Express” sublinia că această coaliţie se fisurează şi evidenţia faptul că numeroase state, fie că participă ori nu la intervenţia militară în Libia, îşi exprimă rezerve asupra loviturilor date de coaliţia internaţională asupra regimului Kadhafi.

Zilele scurse după lansarea operaţiunii „Zorii Odiseei” nu au provocat unanimitate în sânul comunităţii internaţionale, care se mobilizase spre a proteja civilii libieni în faţa asaltului trupelor lui Kadhafi. Întrebarea care se pune este: nu cumva bombardamentele depăşesc cadrul stabilit de ONU? Cu alte cuvinte, ele vizează într-adevăr protejarea populaţiei civile sau, pur şi simplu, „îl vânează pe Kadhafi”? Până unde poate fi împins dreptul de ingerinţă? Ca urmare, coaliţia, ale cărei contururi nu sunt încă bine definite, este subiectul unor numeroase semne de întrebare şi se vorbeşte deja că urmează să aibă loc o nouă şedinţă a Consiliului de Securitate, care trebuie să pună la punct multe probleme grave. Până atunci, semnalăm că ziarul britanic „The Independent” definea astfel starea actuală de lucruri: „Este vorba de Organizaţia Naţiunilor Dez-unite”, ironizând astfel profundele fracturi ce au apărut în sânul coaliţiei. De altfel, trebuie arătat că este vorba de o coaliţie ce a declanşat o intervenţie militară care nu are comandament unic, dar are trei nume diferite! Francezii, tipi cu amintiri coloniale, au numit-o Operaţiunea „Harmattan”, în amintirea vântului deşertului ce se stârneşte din senin, poate dura o oră, o zi sau o lună. „Ellamy” i-au zis britanicii, adăugând că numele a fost ales de calculator. În fine, americanii i-au spus „Zorii Odiseei”, fără a preciza de unde s-au inspirat. Incluzând detaliile de mai sus, am făcut-o spre a sublinia că Norvegia şi-a retras avioanele de vânătoare puse la dispoziţia coaliţiei şi care intraseră deja în acţiune, ea invocând lipsa unui comandament unic. La rândul ei, Italia, prin vocea ministrului său de Externe, Franco Frattini, arăta luni că, „dacă va exista o multiplicare a centrelor de comandă, va trebui să studiem modul în care ţara mea îşi va relua controlul bazelor sale”. Pe acest fundal foarte complex, să precizăm că, în vreme ce ministrul englez al Apărării spunea că Muammar Kadhafi ar putea fi o „ţintă” a trupelor sale, afirmaţia sa a fost contrazisă chiar de premierul David Cameron, care a ţinut să se dezică de subalternul său. Şi preşedintele SUA declara că liderul libian nu este o ţintă a coaliţiei, dar toate aceste bâlbe dovedesc că obiectivele intervenţiei în Libia sunt definite cum vrea fiecare participant.

Cât priveşte criticile dure la adresa acesteia ,s-au detaşat cele ale premierului rus Vladimir Putin, în opinia căruia rezoluţia 1973 este „prost făcută, ea dă voie la orice şi aminteşte de Cruciadele din Evul Mediu” şi, „în fapt, permite să se intervină în problemele interne ale unui stat suveran”. Este adevărat, imediat, preşedintele rus Dmitri Medvedev şi-a spus şi el părerea, apreciind drept „inacceptabilă folosirea termenilor ce ar duce la un şoc al civilizaţiilor, precum cel de cruciadă şi altele”. El a adăugat că Rusia n-a rupt relaţiile cu Libia şi că medierea ei ar putea fi utilă. Şi Liga Arabă şi-a exprimat rezerve mari faţă de bombardamentele actuale ale coaliţiei, ea apreciind că acestea s-au îndepărtat de la obiectivul fixat de ONU.

Dar cele mai violente critici ce se aduc acestei intervenţii s-au consemnat în SUA, mai precis din partea unor congresmeni republicani. De pildă, Ileana Ros-Lehtinen, preşedinta Comisiei de Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor, îi reproşează lui Obama că nu a explicat clar poporului american cum afectează securitatea naţională SUA situaţia din Libia. Nu este vorba de un punct de vedere singular şi, aflându-le, trebuie să ţinem seama că SUA sunt în an preelectoral prezidenţial, iar angajarea într-o intervenţie militară externă poate avea mari implicaţii pentru preşedintele în exerciţiu, care, precum Obama, vizează un nou mandat. Cu alte cuvinte, dacă Obama va gafa grav, Kadhafi, o adevărată maşinărie de supravieţuire politică, ar putea vedea un nou şef al Casei Albe, el rămânând „ghid” al revoluţiei libiene!