Intrigi poliţiste, terorism, fantasme, povestiri de viaţă, aventuri, tratate cu umor, sinceritate şi pasiune

Culoarea legii

„Era sâmbătă seară şi Clark, îmbătat cu whisky şi drogat cu cocaină, încerca să agaţe o prostituată în Mercedesul tatălui său. Mersese spre sud, pe Harry Hines până aproape de centrul oraşului fără însă prea mult noroc. Erau multe fete ieşite la produs, dar el nu o găsise însă pe cea mai potrivită… Închise ochii şi poate c-ar fi adormit chiar acolo, dacă un vitezoman aflat într-o camionetă oprită în spatele lui nu ar fi claxonat ca un gornist ce anunţa semnalul de atac. Călcă acceleraţia şi smuci volanul zdravăn ca să facă o întoarcere de 180 de grade, dar pompase prea multă benzină şi acum nu mai reuşea să găsească frâna aia nenorocită, aşa că făcu un viraj larg pe trei benzi. Deabia reuşi să stablizeze cât de cât pe o singură bandă masiva maşină nemţească şi Clark o zări – o fată frumuşică din cartierele negrilor, aflate în partea sudică a oraşului, care ieşise cu prietena ei la o scurtă plimbare într-o noapte călduroasă. Era exact genul care îi plăcea lui – o tipă zveltă, de culoare, cu perucă blondă, într-o grozavă fustă mini roz, asortată cu pantofi cu toc şi bustieră albă, care-şi legăna înainte şi înapoi mica poşetă roz, într-un tempo perfect cu mişcarea exagerată şi languroasă a fundului ei rotund”.

Scott Fenney este un renumit avocat corporatist la cea mai mare firmă de avocatură din Dallas. La 36 de ani, câştiga 750.000 de dolari anual, conducea un Ferrari şi se întorcea în fiecare seară la o vilă din cea mai exclusivistă parte a Dallasului şi la una dintre cele mai frumoase femei din metropolă. Se poate spune că avea o viaţă perfectă. Dar, când fiul unui senator este ucis cu bestialitate, judecătorul federal îi cere să-şi pună cariera în joc şi să o apere pe acuzată, o prostituată dependentă de heroină – o clientă foarte diferită de oamenii pe care îi reprezintă.

Presat din toate părţile, Fenney aduce un apărător public care să preia cazul şi, în timp de Scott se pregăteşte să renunţe, se simte din ce în ce mai vinovat de ceea ce face, deoarece, în mod surprinzător, încă mai crede în datoria sacră a avocaţilor de a face dreptate. Însă crede el suficient de mult în acest principiu încât să-şi pună în joc cariera şi tot ce iubeşte mai mult în viaţă? Şi până unde era dispus să meargă un senator obsedat de putere care visează la Casa Albă?

Un incitant thriller, cu dialoguri vii şi savuroase, semnat Mark Gimenez.

Minciunile lui Locke Lamora

Întâia carte a seriei „Ticălosul Gentilom”.

Se spune despre Ghimpele din Camorr că este un spadasin neîntrecut, un maestru într-ale hoţiei, o fantomă care poate trece prin ziduri. Jumătate din oamenii oraşului este convinsă că este avocatul celor săraci. Cealaltă jumătate crede că el nu este decât un mit stupid. Nici unii, nici alţii nu cunosc însă întregul adevăr.

Această poveste originală, captivantă şi plină de prospeţime este spusă de o nouă voce promiţătoare, Scott Lynch. Subţirel şi fără prea mare agilitate în mânuirea sabiei, este numit, spre marea sa supărare, legendarul Ghimpe. Cu siguranţă că nu a încurajat zvonurile cu privire la aventurile sale. La fel de sigur este şi că Locke fură de la cei bogaţi, dar la săraci nu ajunge niciun sfanţ. El adună bani doar pentru el şi pentru banda lui de Ticăloşi Gentilomi. Capricioasa şi colorata lume subterană a vechiului oraş Camorr este căminul lor de când se ştiu. Camorr este un oraş-stat, aflat la gura de vărsare a fluviului Angevin în Marea de Fier. Oraşul se remarcă prin cele cinci turnuri din sticlă străveche, fiecare având peste 100 de metri înălţime. Aceste turnuri au fost clădite de către Eldreni, strania civilizaţie care a dispărut în mod misterios şi violent cu vreo 800 de ani înainte de acţiunea descrisă în carte. Fiecare din cele cinci turnuri este controlat de către una dintre cele mai puternice familii nobile din Camorr. Ele se numesc Capcana-Zorilor, Suliţa Neagră, Luneta-de-Chihlimbar, Straja Apusului şi Bătaia Corbului. Ultimul este şi reşedinţa ducelui Nicovante, cârmuitorul oraşului.

Acum, un mister ucigător a început să terorizeze oraşul şi un război clandestin ameninţă să dezbine lumea subterană. Prinşi într-un joc ucigaş, Locke şi prietenii săi trebuie să lupte pentru viaţa lor.

Iscoadă de ţărână

Este un cutremurător portret al nedreptăţii rasiale, povestea lui Lucas Beauchamp, un fermier în vârstă, de culoare, arestat pe nedrept pentru uciderea lui Winson Gowrie. La acea vreme, chiar dacă era doar suspect că a ucis un alb, un negru era ameninţat cu linşajul de rudele însetate de sânge ale celui mort. Lucas trebuie să-şi dovedească nevinovăţia cu ajutorul unui avocat alb, Gavin Stevens, şi al tânărului nepot al acestuia, Chick Malisson. Povestirea lui William Faulkner se întemeiază pe tensiunile născute de intoleranţa interrasială. Tema aceasta este una dintre cele mai răscolitoare ale literaturii nord-americane. Găsim aici o confirmare a destinului cărţii, chiar o întemeiere a acestei retălmăciri pentru încă o generaţie de cititori avizaţi. Morala cărţii lui Faulkner este la fel de impenetrabilă ca ţărâna. Ţărâna le dă şi viaţa şi moartea acelor fantome din Yoknapatawpha. Lucas Beauchamp este unul dintre acele personaje faulkneriene care cutreieră mai multe cărţi. Acest roman poliţist este cu siguranţă o capodoperă a genului. Autorul scria: „Premisa este că oamenii albi din sud, înaintea nordului, ba chiar a guvernului sau a oricui altcineva trebuie să-şi îndeplinească o datorie faţă de negri…”

N-am venit să ţin un discurs

La 6 ani după publicarea romanului „Povestea târfelor mele triste”, scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez revine pe scena literară cu acest volum ce reuneşte 21 de texte, majoritatea inedite, dar şi unele rătăcite sau uitate, destinate a fi citite în public, pe care autorul, astăzi în vârstă de 83 de ani, le-a scris de-a lungul prodigioasei sale vieţi.

Este impresionant evantaiul tematic al acestor texte care alcătuiesc o sugestivă sinteză a obsesiilor literare ale celui care a scris romanul „Un veac de singurătate”, dar şi a susţinutelor lui preocupări în calitate de cetăţean al Americii Latine şi al lumii, de la problematica legată de Columbia natală la cea privind viitorul tineretului şi procesul de educaţie.

Apărut la Editura „Mondadori”, profilată pe publicarea operelor scriitorului, volumul reuneşte aceste texte inedite. Primul, care dă şi titlul culegerii, este cel rostit la 17 ani, la absolvirea liceului, în prezenţa colegilor de clasă, iar ultimul, din 2007, a fost citit în faţa Academiei Regale a Spaniei şi a Academiilor hispano-americane. De un interes major este, de bună seamă, discursul la primirea Premiului Nobel în 1982, intitulat „Singurătatea Americii Latine”, considerat o capodoperă a genului.

Interesantă mi s-a părut şi intervenţia intitulată „Jurnalismul, cea mai frumoasă profesie din lume”, în care Gabriel Garcia Marquez mărturiseşte: „O maximă spune totul: jurnalismul se învaţă făcându-l. Unii se laudă că sunt în stare să citească invers un document secret de pe biroul unui ministru, să înregistreze dialoguri întâmplătoare fără a-şi preveni interlocutorul sau să folosească drept ştire o conversaţie, deşi, în prealabil, au stabilit de comun acord să rămână confidenţială. Mai grav este faptul că aceste transgresiuni ale eticii sunt supuse unei concepţii nesăbuite asupra profesiei, asumate cu mâna pe inimă şi întemeiate cu mândrie pe sacralizarea ştirilor proaspete cu orice preţ şi mai presus de orice: sindromul ştirilor-bombă. Nu îi impresionează principiul că o ştire proaspătă, interesantă, nu este aceea care se transmite prima, ci aceea care se transmite bine. La extrema opusă sunt cei care îşi asumă profesia ca un fel de fotoliu birocratic, buimăciţi de o tehnologie necruţătoare care abia dacă îi ia în seamă chiar şi pe ei. Înainte de a se inventa magnetofonul îţi făceai bine meseria cu trei instrumente indispensabile care erau de fapt unul singur: carnetul de note, o etică foarte solidă şi două urechi pe care reporterii încă le foloseau pentru a auzi ce li se spune. Magnetofonul aude dar nu ascultă, înregistrează dar nu gândeşte, este fidel dar n-are inimă. Cine nu s-a născut pentru a fi jurnalist şi nu este dispus să moară pentru asta şi se gândeşte la bani, n-ar putea supravieţui într-o profesie atât de enigmatică şi de vorace, a cărei operă se termină după fiecare ştire parcă pentru totdeauna şi reîncepe, fără nicio clipă de răgaz, cu mai multă ardoare, în minutul următor”.

Licitaţia lui Flan

Flan Parker este derutată. Soţul, adorabil dar ghinionist, pierde vremea încercând să-şi termine teza de doctorat, copiii sunt din ce în ce mai greu de stăpânit şi activitatea ei de suflet – licitaţiile de mărunţişuri pe care le ţinea pe peluza din faţa casei – este suspendată de autorităţile locale. Motivul este un fals conflict cu vecinii, un cuplu din Afganistan. Interesul ei şi dorinţa de a se apropia şi de a le înţelege tragedia ascunsă sub burka femeii vor fi plătite scump.

Situată în perioada următoare atacurilor de la 11 septembrie, acţiunea este marcată de conflictele sociale şi politice ale acelor momente, dar, dincolo de ele, autoarea Gayle Brandeis oferă un tablou colorat şi profund uman. Cu har, umor şi multă sinceritate, scrutează pe ascuns sufletul unei femei şi al comunităţii ei şi ne arată că nu diferenţele dintre noi ne despart, ci faptul că ascundem deliberat acele calităţi care ne leagă. Un roman despre pasiune şi consecinţele ei, despre identitate şi responsabilitate. „Ce s-ar întâmpla dacă fiecare uşă a fiecărui depozit s-ar ridica deodată, dacă toate cutiile ar fi deschise, dacă dorinţele tuturor ar ieşi năpustindu-se afară? Gândiţi-vă la sunetul pe care l-ar face. Îl auzeam tare şi puternic peste vuietul traficului. Zerourile de pe cec îşi alăturau corul gurilor deschise. Copiii mei schelălăitori, soţul meu care ofta se alăturau şi ei. Făceam cu toţii parte dintr-un cântec. Ne vom găsi drumul, indiferent de direcţia dată. Whitman o promisese la sfârşitul „Cântecului despre mine”: „la întâia încercare de n-aţi izbutit să mă ajungeţi, nu pierdeţi nădejdea”. Poemul lui era torţa pe care aş folosi-o pentru a privi înăuntru, torţa pe care aş folosi-o pentru a-mi lăsa propriile semne cu creionul pe hârtie.

Automatul de şah

Este o emoţionantă aventură istorică a unei legendare manevre mistificatoare, imaginată de Robert Löhr. „Un succes surprinzător cum nu a existat de mult în această formă”, scria în „Der Spiegel”.

„La Wiener Technisches Museum există un computer pentru şah virtual tridimensional înfăţisându-l pe turc care îi introduce pe vizitatori în interiorul maşinii de şah şi care îi provoacă la o partidă. Acolo se află impresionanta maşină-minune care scrie orice, construită de Friederich Knaus în 1760. Dar Deutsche Museum din München posedă maşina vorbitoare a lui Wolfgang von Kempelen a cărei voce cedează treptat. Cele trei automate pentru scris, desenat şi cântăreaţa la orgă, construite între 1768 şi 1774, în atelierul tatălui şi fiului Jacquet-Droz sunt expuse la Musée d’Art et d’Historire de la Neuchatel. De aceea mi-am asumat libertatea de a ţese propria istorie despre automatul pentru şah, care sper că se potriveşte fără greşală cu ceea ce se cunoaşte acum despre istoria lui Wolfgang von Kempelen, turcul şahist”.

Când consilierul Curţii regale, Wolfgang von Kempelen, prezenta în 1770 curţii habsburgice automatul lui care juca şah, omul-maşină era considerat cea mai mare descoperire a secolului. Dar, în interiorul maşinii se ascundea un pitic şi acest creier omenesc se dovedeşte în acelaşi timp mortal şi muritor. Din celula închisorii din Veneţia şi până la curtea imperială de la Viena, de la palatele nobilimii din Pressburg şi până la uliţele cartierului evreiesc, se ţese un roman istoric pasionant despre o legendară manevră mistificatoare.

Vulpea aurie

Este un volum ce face parte din „Saga Familiei Courtney”.

„Un nor de fluturi se înălţa în lumina soarelui; briza îi împrăştie pe cerul de vară şi o sută de mii de fete tinere, luminate de uimire, se ridicară ca să-i urmărească plutind deasupra capului. În primele rânduri ale numerosului public stătea o fată, o tânără pe care o urmărea de 10 zile. Ca un vânător care îşi studiază prada, ajunsese să-i cunoască cu anumită intimitate fiecare gest şi mişcare, întoarcerea şi ridicarea capului atunci când ceva îi atrăgea atenţia, felul în care îl apleca pentru a asculta sau îl smucea într-o parte, supărată sau nerăbdătoare. Acum, într-o nouă atitudine, fata îşi înălţă chipul spre minunatul nor de insecte înaripate şi, chiar de la această distanţă, el îi putu vedea sclipirea dinţilor, iar buzele îi formară un «O» delicat şi roz de uimire”.

Tânără, frumoasă, încrezătoare, bogată, nimic nu-i lipsea Isabellei Courtney din puternica şi influenta familie din Africa de Sud şi nimic nu ar fi putut prevedea felul în care soarta o va arunca în vâltoarea unor sumbre evenimente politice mondiale ce o vor sili să-şi trădeze familia şi ţara. În căldura înăbuşitoare a unei Africi divizate, două decenii de acerbe conflicte dinastice explodează cu o ferocitate terifiantă. Pentru Garry, Sean şi Michael Courtney este o luptă până la ultima suflare, în vreme ce întreaga lor familie este târâtă în bârlogul terorismului internaţional. Numai Isabelle stă între ei şi Vulpea Aurie, un om ai cărui aliaţi ascund un secret sinistru şi mortal.

Traversând o panoramă vastă, scriitorul Wilbur Smith străbate un drum din inima societăţii londoneze până la grandoarea Spaniei, din Etiopia până în Angola, relatând o aventură de o intensitate care îţi taie respiraţia.