Iohannis a felicitat SRI pentru rezultate necunoscute

Președintele României, Klaus Iohannis i-a felicitat pe reprezentanții Serviciului Român de Informații pentru rezultate necunoscute, despre care a mai și adăugat că este bine să rămână asa. Publicăm mai jos, integral, declarația de presă a președintelui României, care s-a declarat încântat de parteneriatul pe care SRI l-ar vrea încheiat cu societatea civilă.

Klaus Iohannis a susținut la sediul Serviciului Român de Informaţii o declarație de presă la finalul activităţii de bilanț pentru anul 2016 a SRI.

Textul declarației

„Am participat astăzi la evaluarea activităţii Serviciului Român de Informații pe anul 2016 şi doresc să vă comunic principalele mesaje pe care le-am transmis cu această ocazie.

În primul rând, am subliniat rolul important pe care Serviciul Român de Informaţii l-a avut în menţinerea stării de securitate naţională.
Mi-am exprimat încrederea în capacitatea SRI de a ne proteja în faţa riscurilor actuale şi viitoare. În calitate de pilon esenţial al sistemului de securitate naţională, activitatea Serviciului, desfăşurată la standarde similare celor din state cu democraţii consolidate, se bucură de respectul partenerilor, beneficiarilor şi al societăţii.

Am apreciat rezultatele obţinute anul trecut de SRI în misiunile sale principale şi contribuţiile importante ale Serviciului în fundamentarea deciziei strategice, combaterea agresiunilor cibernetice, lupta împotriva criminalităţii organizate şi în prevenirea ameninţărilor de natură teroristă.

România şi românii au rămas într-o zonă de siguranţă ca rezultat al eforturilor constante şi al eficienţei acţiunii preventive a SRI, care a colaborat intens atât interinstituţional, cât şi cu partenerii din străinătate.

Am evidenţiat, în mod deosebit, preocuparea instituţiei pentru realizarea unui parteneriat cu cetăţenii, ei fiind cei care se bucură în mod direct de un climat de stabilitate şi securitate. De asemenea, am salutat preocuparea Serviciului Român de Informaţii pentru dezvoltarea, cu bune rezultate, a capabilităţilor tehnice şi operaţionale necesare gestionării provocărilor erei informaţionale.

Nu în ultimul rând, am remarcat că SRI şi-a menţinut şi în 2016 reputaţia de partener de încredere în formate externe, contribuind activ şi consistent la susţinerea intereselor naţionale de politică externă.

Aştept, în continuare, cel puţin acelaşi nivel de contribuţie în furnizarea de cunoaștere necesară fundamentării unor decizii care ţin de promovarea intereselor României.

Am cerut SRI echilibru şi echidistanţă necondiţionate în desfăşurarea activităţilor acestuia, precum şi aprofundarea parteneriatului cu societatea civilă, cu cetăţeanul, la a cărui securitate este chemat să vegheze.
Creșterea gradului de cunoaștere și anticipare a tendințelor de evoluție a amenințărilor asimetrice sau de tip hibrid actuale este absolut necesară, aspect pe care l-am subliniat în cadrul şedinţei de bilanţ de astăzi.

Am profitat, totodată, de acest prilej pentru a reitera necesitatea punerii la dispoziţia instituţiilor statului român, implicit a SRI, a unor instrumente, inclusiv legislative, adaptate realităţilor interne şi internaţionale, necesare asigurării securităţii naţionale, care să ofere un cadru adecvat desfăşurării activităţii de intelligence. Aceste instrumente continuă să se lase aşteptate, deşi evoluţiile regionale şi internaţionale impun flexibilitate şi mobilitate de acţiune accentuate.

Închei prin a-mi exprima şi public aprecierea pentru eforturile continue ale Serviciului de consolidare a capacității în gestionarea provocărilor la adresa securității naționale și euro-atlantice.
Felicit cadrele SRI pentru rezultatele obţinute, succese care rămân cel mai adesea necunoscute, aşa cum, de fapt, este şi firesc să se întâmple într-un serviciu de informaţii secret. Domnule Director, vă felicit!
Vă mulţumesc!”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.