Niciun vinovat pentru că s-a ajuns la anularea alegerilor, în opinia preşedintelui Klaus Iohannis.
Faceți pe cineva culpabil?, a fost întrebat miercuri Klaus Iohannis.
”Nu fac pe nimeni responsabil, pentru că intervenția a fost atât de subtilă și atât de complexă încât practic mare parte din ce s-a întâmplat a fost găsit după primul tur al alegerilor; nu tot. Au fost unele chestiuni care au fost observate dar, din păcate, situația și legile nu au fost suficiente și o să vă spun imediat de ce. Bunăoară, a fost un candidat care și-a făcut o campanie excesivă, care susține că a costat zero – nu crede nimeni, dar așa s-a declarat – pe o rețea socială. Pe rețele sociale, campaniile sunt frecvente, toată lumea își face campanii pe rețele sociale, dar acele rețele au obligația ca atunci când sunt alegeri să marcheze candidații. Se numește să îi dea un tag, un semn. Și atunci când nu mai este voie să facă campanie, rețeaua să oprească orice campanie. Biroul Electoral Central a somat acea rețea – TikTok – să oprească campania, că s-a terminat campania. Rețeaua a ignorat solicitarea BEC și astfel campania a continuat sâmbătă și duminică numai pe acest candidat, pentru că pentru ceilalți s-a aplicat regula și nu au mai avut campanie. Este o încălcare gravă a legislației electorale. Dar cum această rețea nu este cu baza nici în România, nici măcar în Europa, ci în China, rețeaua și-a permis pur și simplu se ignore ceea ce a solicitat Biroul Electoral Central, iar Biroul Electoral Central nu a avut niciun instrument să constrângă rețeaua, cum nici Europa n-are niciun instrument, dacă vrem să fim onești, să constrângă această rețea, fiindcă ea nu este bazată în Europa. Deci, sunt chestiuni care nu au avut pe moment soluție. Dar influența străină a fost găsită ulterior și trebuie să spun că aici am avut un sprijin semnificativ de la parteneri strategici, care au ajutat entitățile românești să găsească ce s-a întâmplat totuși. De aceea a durat câteva zile de la data alegerilor până când în Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a putut dezbate cu date, le-ați văzut, aceste chestiuni. Și atunci, să culpabilizăm pe cineva de la noi nu ne-ar duce, în această chestiune, probabil foarte departe”, a spus Iohannis, despre anularea alegerilor prezidenţiale..
”Este adevărat că, după părerea mea – n-am discutat-o cu politicienii din România – legislația trebuie îmbunătățită, trebuie să fie mai clar. Dacă Biroul Electoral Central constată că un candidat încalcă legea, trebuie să aibă instrumente să facă ceva, nu doar să someze și să se plângă că nu s-a respectat legislația. Și aici trebuie mult mai mult. Pe de altă parte, probabil este nevoie de o cooperare mai strânsă între autoritățile și instituțiile care se ocupă de cyberspace, îi zicem noi în ziua de astăzi, care înseamnă și internet, dar și, sigur, rețele sociale și așa mai departe. Fiindcă noi avem aceste instituții și ele cooperează în plan instituțional, dar în astfel de situații probabil este nevoie să fie mai aproape unii de alții. Este o problemă care trebuie discutată, și de asta am menționat și înainte, trebuie discutată în Uniunea Europeană și trebuie găsite soluții comune, pentru că nicio țară singură nu poate să rezolve aceste chestiuni.”, a mai spus Iohannis.
Adica nu plateste nimeni ??? Din banii de pensii speciale platiti prejudiciul, ca la o companie asta e pierdere si se impoziteaza !
Asta nu e numai escroc imobiliar, ci si tantalau. Zice aici: „Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a putut dezbate cu date, …” iar cand i s-au cerut DATE a balmajit ca e foarte greu de obtinut date din cyberspace. Asta este AUTODEMASCARE.
Campania electorală este o formă de publicitate agresivă, prin care niște ticăloși mint cu nerușinare milioane de alegători. Dacă publicitatea se face la TV, prin afișaj public sau prin mesaje on-line este irelevant…
Fac parte din Pleava și nu mai doresc trădătorii de țară PSD PNL USR și UDMR +Jegannis la guvernare… se va lăsa și cu pușcărie pentru voi lichelelor, noi avem răbdare
La perdeluță. Vreau alegeri și care promite că îi va ancheta pe Werner, Băsescu și cei care îndatorează tara pentru a avea ce fura, îl voi vota. Pun ramasag că nu va fi un candidat sprijinit de PSD sau PnDL,nici măcar USR.
Ba voi meritați sa iese președinte nu Georgescu, ci Sosoaca că aia sigur va ia la rand la cat ați furat și vândut țară asta. Pe Ilici primul. Bulău 900 de ani că în SUA și vreo 1000 lui Werner și Base
Te facem noi pe tine responsabil de: România eşuată, instigare la ură, dispreţuire a poporului, batjocorire a Constituţiei, cheltuieli de nabab de neam prost, vacanţe de lux pe banii noştri dar sper să nu ajungi să fii responsabil şi de implicarea noastră în vreun conflict armat că explodează mămăliga românească!
A fost o interventie ca o boare ca un susur de izvor ca o falfaire de aripi! Atat de subtila, ca un vis care s-a razgandit inainte sa ne trezim! Nu e nimeni vinovat hai mars acasa si votati altdata ne mai gandim cum sa va furam iar in fata si sa va prostim cu tupeu!
@ Iov: Abia cand am ajuns la comentariul dvs. am avut ocazia de a afla ca mai sunt pe aici si cititori care nu urasc din viscere.
”Iohannis după anularea alegerilor: „Nu fac pe nimeni responsabil”
Noi am gasit responsabili pe toti politicienii de dupa revolutie.
Campania a functionat pentru un singur candidat in ziua alegerilor, zice mutul. Dar asta e o minciuna sfruntata, care poate fi dovedita imediat cu inregistrari. Inclusiv la Antena 3.
Klaus e un mincinos fara pereche. Cine o sa-l creada din cei din Consiliuul European. Cred de fapt ca membrii Consiliului si-au dat deja seama de ce se intampla. De-aia nici n-a fost invitat de Ruthe.
Reparati Romania cand inca se mai poate!!!
”Nu fac pe nimeni responsabil”
Responsabila este toata clasa politica in frunte cu Presedintele! Pt asta vor fi taxati la urmatoarele alegeri.
Păi dacă nu e niciun vinovat, înseamnă că mai anulăm vreo 5 alegeri să fim şi noi preşedinte pe viață ca în Zimbabwe.
Avem nevoie urgent de politie legionara si de gratieri in masa !
…orice ar face, nu mai are viitor…nici el, nici cei care i-au fost alaturi, nici sustinatorii…norocosii si familiile acestora vor muri in puscarie…pt ceilalti, ghinion!…
Eu am pus totul la cale, intrucat am reusit sa esuez Romania total !
Eu sunt doar o sluga trecatoare, dar ce am facut eu, cu greu poate fi reparat.
De doi ani știm de războiul hibrid, știm că rușii au intervenit și în alegerile din alte țări și noi nu avem legi.
Parsiv si ticalos, ca intotdeauna ! Vorbeste doar despre BEC (ca „ar fi trebuit sa …”, ca „nu are instrumentele necesare …”, etc) dar nici o vorba despre monstruozitatea murdara numita CCR si abuzurile sale, inclusiv „n” incalcari ale Constitutiei, pe care ca din intimplare tocmai trebuie s-o apere !
Vezi Klaus ca te pui rau acum si cu USR. Astia nu stiu multe. Vezi ce i s-a intamplat lui Trump. Grija mare.
Ca de obicei…, MINTE DE INGHEATA PACIFICUL LA ECUATOR.
El si guwernerul lui au dat ordin Curtii Corupte a Romaniei(CCR) ca sa anuleze turul 1 al alegerilor prezidentiale.
Cu câtă dezinvoltură minte. Mi se urcă sângele la cap.
Domnule Johannis ,dumneata nu auzi si nu vezi ca romanii nu te mai vor la Cotroceni ! Vrem sa te vedem in puscarie, acolo este locul tau ,tradator de tara si popor !
Interesant.. Ori nu ințelegi, ori nu ai curajul…
buna!
Acreditați /te televiziunile de casă.
1.nu l-au intrebat pe Turist TRĂDĂTOR
ce dovezi concrete are când a spus ca Rusia s-a implicat in alegeri
2. nu l-au intrebat ce vina are C.G.
dacă niște persoane posteaza pe TikTok ceva in favoarea lui C.G. ?
POSTAREA POATE FI REPOSTATA SI INMULTITA DE MII SI MII.DE ORI.
usr chema lumea s-ai voteze in ziua votului.securistii fac jocurile deja, nicusor este promovat peste tot si sondajele deja mint ca sa nu iasa georgescu.din pacate tot ei vor castiga, un om singur nu poate bate un sistem.johanuss citeste cum vrea el constitutia.
chelul isi pune mana in cap !! jupan k.w.i. vezi in oglinda cine e vinovat!! vrem sa aflam si noi !!
Tu ești de vina! Se vede din Su-57! Singura soluție: demisia!
e dat dracului Putin asta!!!eu cred ca el , Putin , e vinovat si el ni l-a bagat pe gat pe jupan klauss , sa n efaca noua rau!! daaa, maaa e dat dracului Putin asta !! si daca nu ploua tot el e vinovat !!
G. E . G. -ule mai ”subtilizator ca tine nu-i nimeni . Idioții din Sighii s-au trezit în 2 ani cu juma de oraș PROSTITUȚIO IN INTEGRUM la o Organizație interzisă de Lege de 60 de ani . Organizație ProIoropa care dorea toată Ioropa , numai că tot așe a dat de niște EXTREMIȘTI pe la Kremlin . Așa de subtil s-a lucrat de nici acu nu ști cum te-ai trezit cu 6 case , dar DIMISIA n-o poți da , că nu te mai ”califici pt. a șeptea care e mai dihai ca palatul megieșului tău Rejele Csaba .
Când PDL ori PSD în timpul campaniilor electorale dădeau la țărani ulei, zahar, cizme, galeți de plastic era totul ok??
De data aceasta președintele a punctat mult mai bine decât data trecută când a fost mult prea evaziv și lacunar. Rămâne de văzut ce au înțeles și ce vor decide vechea și noua echipă de politicieni care își vor prelua mandatele peste două zile. Dreptatea și adevărul sunt mai întotdeauna la mijloc.
Dar rușii, rùßßii, sunt vinovați?
A… nu ști, sau nu erau ei și pe ceilalți nu-i poți acuza.
După modelul maia sandu, trebuia să-i chemi la vot și pe ceilalți președinți sau regi, că să știm cu cine te aduni.
Cât am dat gratis moldovenilor și ukainienilor, anul acesta?
Sau și asta trebuie desecretizat?
Dovada. Vrem dovada! Altfel e lovitura de stat…Cu toate consecintele ce decurg de aici!
Johannis o sa ramana fara nici o casa si va fi tarat prin tribunale si-n final va fi priponit la racoare pentru multe lungimi de zile. Cei 10 ani zile de care s-a batut joc cu varf si indesat de poporul, neamul si Sfanta Noastra Romanie o sa-i iasa pe nas prin grija Prea Sfantei Treimi s-a Prea Sfantei Fecioare Maria. Aliluia.
„Nu fac pe nimeni responsabil”: da’ cine recupereaza alea 300 de milioane din banul public tâlharite de tine si complicii din ccr?!!! faptul ca România a ajuns o tara-pubela, fara perspective social-economice, din cauza ta si clicii ?!!! la puscarie, unde va e locul!!! Si nu cumva sa-ncerci sa sezi la Cotroceni si dupa 21 decembrie!!!
Doamne ferește..se aude el pe sine însăși..
Mu va enervati, o explicatie tip Johannis, niciodata in 10 ani nu a spus ceva concret.
Explicații ale unei persoane cu handicap cognitiv. Chiar crede că toți suntem acolo, la nivel de genunchiul broaștei ??? Doamne, rău ne-ai pedepsit!
amr 3 zile… si numaratoarea inversa continua….
amr 3 zile… si numaratoarea inversa continua…
Foarte vag răspunsul si fără probe: DA DOMNULE CIOLANNIS, putem avea reclame cu ZERO costuri pe TikTok. Dumneavoastră ați plătit pentru Facebook în 2019? NU CRED !
De ce faceți acum poliție politica luând cetățenii de pe strada ori anulând conturi pe Yahoo, Facebook si TikTok?
CCR si Dumneavoastră veți fi anchetați pentru lovitura de stat, sa fiți siguri, au plătit trădarea mulți alții ce se credeau dumnezei.
Măcăni a minciună, fiule al lui iuda !
Nu iti prevăd un sfârșit bun al vieții decât dacă te întorci la Hristos, recunoscându-ți TOATE greșelile in fața Lui și a poporului român pe care l-ai batjocorit 10 ani