Iohannis, onorat de „Otto cel Mare”

Președintele Klaus Iohannis spune că primirea premiului „Otto cel Mare” reprezintă o reconfirmare a crezului permanent al României într-o Europă unită în pace și democrație și pledează pentru unitate, coeziune şi solidaritate în cadrul Uniunii Europene.

„Sunt deosebit de onorat să primesc Premiul Otto cel Mare, care are o semnificație specială nu numai pentru orașul Magdeburg şi pentru Germania, ci şi pentru ideea unei Europe unite în jurul valorilor şi idealurilor democratice. Cu atât mai mult mă onorează acest Premiu, cu cât ne aflăm într-un oraș încărcat de istorie, într-o catedrală martoră a trecutului tumultos al Europei, Domul din Magdeburg. Accept acest premiu european în numele compatrioților mei români. Susținerea lor entuziastă pentru cauza europeană, pentru valorile și principiile care ne unesc în Europa îmi dă încredere să acționez în continuare pentru ca România să se afle, alături de celelalte state membre, alături de Președinția germană a Consiliului Uniunii Europene, în centrul procesului de consolidare a proiectului european. Consider acest premiu o reconfirmare a crezului permanent al ţării mele într-o Europă unită în pace și democrație. Acest premiu este și un îndemn pentru mine, personal, de a transmite mai departe cetățenilor români, tinerilor în primul rând, convingerea că împreună vom reuși să depășim multiplele provocări ale lumii de astăzi”, a spus Klaus Iohannis la ceremonia în care a primit premiul „Otto cel Mare”.

El adaugă că distincția reprezintă o ocazie de a reflecta la provocările Uniunii Europene.

„Așa cum spune motto-ul Președinției germane, Împreună pentru redresarea Europei, unitatea este soluția la provocările cu care ne confruntăm. Am încredere că eforturile Președinției germane se vor materializa în avansarea proiectului european, prin soluții care să aducă beneficii tuturor statelor membre. Totodată, vă asigur că aveți tot sprijinul României. Procesul de remodelare a lumii, pe care îl trăim azi, bazat inclusiv pe lecţiile învăţate din gestionarea crizei curente generate de pandemia de COVID-19, reprezintă o oportunitate majoră de progres în evoluţia Uniunii Europene. Pentru a asigura consolidarea proiectului european avem nevoie de unitate, coeziune şi solidaritate. Aceste principii sunt cu atât mai importante în contextul crizei sanitare cu care ne confruntăm. Este evident că un răspuns adecvat la o criză de asemenea magnitudine şi cu implicaţii atât de complexe nu poate fi decât un răspuns european comun şi coordonat”, mai spune șeful statului.

Convergenţa nu mai este un simplu deziderat, mai arată Iohannis, ci o realitate tangibilă demonstrată încă o dată de criza curentă.

„Un alt obiectiv major pe care îl avem este menținerea şi dezvoltarea realizărilor proiectului european. Este momentul să întărim această moștenire europeană! Realitatea recentă ne-a arătat că nu izolarea, acțiunea individuală sau replierea naționalistă reprezintă soluția pentru statele membre şi cetățeni, ci acțiunea comună în întărirea competențelor europene și în dezvoltarea mecanismelor europene de acțiune. Este nevoie așadar să demonstrăm leadership. Astfel proiectul european va ieși întărit din această grea încercare! Pe de altă parte, criza a arătat că suntem interdependenţi nu numai în interiorul Uniunii, dar şi în raport cu mediul global. Pe acest fond ni s-a întărit convingerea că trebuie să consolidăm legătura transatlantică, care este de importanță vitală pentru noi și reprezintă fundamentul civilizației occidentale. Uniunea Europeană și SUA fac parte din aceeași comunitate de valori, iar ceea ce apropie cele două maluri ale Atlanticului este mult mai important și profund decât diferențele din prezent”, menționează Klaus Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

19 Comentarii

  1. Nu cumva acest nume al premiului, tradus in limba romana, inseamna: spion, sau, tradator, sau, executant, sau, criminal?! Asa pare!

  2. Inca un bullshit (Kuhscheiße) sclipicios atirnat imaginii noastre de slugi…

    • Nici proști numai cred in medalii ,medaliile adevărate sunt cele izvorâte din sufletul unor mase de oameni care nu știu cum să mulțumească eroilor sai …in cazul de față este o mizerie caci fără merite nu există medalii

  3. Bai Jagardele ce are un nomad ca tine cu poporul roman…adica ca are nemtzalaul cu etnia romana???
    NIMIC…NIMIC..NIMIC..
    Infiltrarea statului roman cu spioni straini…etc uie la tonti.

  4. parere…Tu nu ai treaba cu prezentul .Traiesti pentru colhoz. Nu ma, Johanis nu a primit premiu de la nici un CAP. Asta e, Daea e un rautacios ca-i da numai lui Dancila

  5. @Vax: te referi la Ordinul „Busola Teleormanului”??Ca „Busola Ierusalimului” e la Dragnea la Alexandria,pusa in seif

  6. Neamtul asta de mana a doua chiar se crede fritz veritabil. Mai era unul care cersea pe strada mare din Heidelberg si-i pacalea pe fraieri ca este sas din Sibiul lui Cioaba.

  7. @ costi Bine ca ti-au dat si botnita, sa te faca fericit….acum si arati ca un sclavete adevarat, ai voie sa-i faci bocancii lui Klaus, dat ai grija sa nu tusesti ca raman virusi pe incaltarile stapanului….si cand ai terminat, mars de acolo si du-te la masa servitorilor, ca strici aerul!

  8. dece sunteti invidiosi si rai? eu m-as fi bucurat sincer daca ,de exemplu, lua dna danciula premiul Nobel,sau castiga echipa lui radoi mondialele…

  9. Dupa cum se vede actiunea „sparanghelul” s-a meritat daca a primit tinicheaua! Puteau sa-i dea si o sepcutza ca nu era prea scumpa!

  10. Cit costă ? Daca au pretz bun luați 3, cine știe pentru cadouri..:)..cînd draq știe în Romania cine și ce a reprezentat Otto cel Mare…pe vremea aceea nici nu se apropiau de granițele de West al Transilvaniei măcar…
    Saxonii au dat un premiu unui sas…că a ajuns să conducă pe români..cam asta e

  11. acum a primit pe MOTTO cel mare
    la anu o sa-l ia si pe MOTTO cel mic.
    Motto asta le-a dat uie la huni ….acum o mie de ani.

    • Dacă te ocupi de colecții, notează și: Ocuparea Berlinului de către husarii lui Hadik András. Wiki. engl.

  12. Dați-i și lui jagardea durais o copie după vreo tinichea sau după vreo maculatură pe care le-a primit klanus, că tare îi mai place să-l pupe.

  13. „Premiul Otto cel Mare, care are o semnificație specială nu numai pentru orașul Magdeburg şi pentru Germania, ci şi pentru ideea unei Europe unite în jurul valorilor şi idealurilor democratice.” Otto a fost un monarh absolutist, un despot care a inabusit in sange orice impotrivire concentrand toata puterea in mainile sale si centralizand statul maic eva decat comunistii. Si-a subordonat pana si clerul folsoindu-l pe post de arma impotriva nobililor! Dar cea mai importanta realizare a sa a fost unificarea prin CUCERIRE MILITARA a Europei de vest (ce alti nemti au mai incercat asta in istorie?) inclusiv cucerirea Romei si intemeierea Sfantului Imperiu Roman de natiune germana!
    Si nemtii il fac pe asta simbol al democratiei? Se pare ca nemtii au invatat in sfarsit ce-i aia ironie!

  14. Bre,da ce smechereste o da Golannis dupa cires numai sa insface tinicheaua lui Merkel,cica /Accept acest premiu european in numele compatriotilor mei romani/de parca l-a trimis cineva dupa tinecheaua nemteasca.Asta e ,,scoala,,lui nea Klausica..Intotdeauna le invarte pentru a da impresia ca alticineva poarta raspunderea pentru actiunile sale.In rest discursul e pura gargara politica,valori europene,parcurs european,,mostenire europeana,unitate europeana si raspuns comun si coordonat..Hi..hi..hi..Suntem de 8 luni in pandemie si am primit de la ,,partenerii europeni,, doar o tinichea atarnata de gatul plavanului,ciuci combinezoane,masti,manusi,ventilatoare,medicamente si personal medical.Am fost lasati sa ne descurcam singuri cum putem si cu ce avem.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului bine fecut.Ghinion.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.